Inainte de a face o sumară analiză a daoismului - amplă mişcare filosofică şi religioasă, fundată de Lao Zi, dar care depăşeşte, ca timp şi conţinut, marginile vieţii şi activităţii acestuia - este interesant de remarcat că, In ciuda întalnirii în epocă între daoism şi confucianism şi cu, toate că ambele doctrine au avut ecou extrem de larg (şi e hazardat a afirma care a avut o mai mare popularitate), ele s-au deosebit fundamental.

Astfel, în timp ce confucianismul s-a dedicat problemelor zilnice, de viaţă curentă, ale omului social şi familial, daoismul părăseşte nu numai individul, ci şi societatea, interesele pămînteşti, căutînd în schimb apropierea de absolutul nepersonal, de calea, legea firească a dezvoltării şi schimbării lumii, de pr incipiul etern — Dao.

în privinţa atitudinii sociale şi faţă de mediul natural, ca aproape toate doctrinele filosofiei tradiţionale, daoismul este adept al neintervenţiei, al nonacţiunii (wouwei), atît pentru carmuitori, cat şi pentru oamenii de rînd: „Practică nonacţiu-nea/Totul va reintra în ordinea firească". Sau: „Peste tot, ceea ce este moale uzează ce e tare (apa roade piatra)... Concluzia pe care o pot trage de aici este suprema eficacitate a nonacţiunii". Lao Zi propovăduieşte altruismul social, izvorat din acelaşi principiu al neintervenţiei: „Urmandu-i exemplul (al apei, care se aşează în locurile joase), cei care imită Principiul (principiul suprem, Dao, a cărui imagine este apa), se pleacă, se golesc, sunt binefăcători, ...Ei nu luptă pentru propriul lor interes, ci cedează". Este, desigur, adept al păcii, dar nu numai din fundamentarea pe nonacţiune, ci şi punnd în cumpănă considerente umanitare: „Iar cand te bucuri de masacrarea oamenilor/ Cum să nu eşuezi în lumea oamenilor?"

Adept al guvernării personale, propovăduieşte ţinerea poporului departe de cunoaştere, de treburile publice; nu inseamnă, însă, că recomandă conducerea despotică: „Fiind simplu, el (înţeleptul, carmuitorul) va fi liberal (în limitele drepte, fără risipă),/ Fiind umil, el guvernează fără tiranie". Daoismul, care propovăduia şi ruperea de lume, solitarismul, a degenerat, cu trecerea timpului, în practici magice socotite onducătoare la Dao etern. Principalul magician al noii formule, manifestată încă de prin secolul I î.e.n., a fost Zhang Daoling (sec. al II-lea), care a adoptat titlul de Maestru al Cerului; titlul a fost purtat de discipoli pînă prin anii 20 ai secolului nostru (uneori sub forma de „Fiul Cerului").

Doctrina, şi datorită interpretării date de magicianul Zhang Jue), care anunţa sosirea Marii Păci, a contribuit la declan-area şi la desfăşurarea, în anul 184, a marii răscoale ţărăneşti hineze antiimperiale Turbanele galbene. Pentru a rezista ncurenţei budismului, ce s-a răspîndit în China în special timpul domniei lui Ming Di (58—75) daoismul a ieşit din aza esotérica, devenind o religie de tip tradiţional, cu instituie corespunzătoare, degenerand în misticism.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Viata Religioasa  - ( Viata Religioasa - Archiva)

Data Adaugarii: 05 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---