“ Lasati copiii sa vina la mine si nu-i opriti, ca imparatia cerurilor este a acelora ca ei”(Matei, 19, 24).

“ Lasati copiii sa vina la biserica!”, zic astazi parintilor, preotii si dascalii de religie. De ce trebuie sa le urmam indemnul? Pentru ca educatia crestina a Bisericii urmareste realizarea comuniunii omului cu Dumnezeu, ceea ce presupune din partea tanarului o permanenta purificare de patimi si o crestere in virtuti.

Acest lucru se realizeaza prin participarea activa a individului la activitatile Bisericii, in primul rand la cele cu caracter spiritual.

Prin educatia crestina a tanarului se urmareste formarea si perfectarea a doua componente de baza: sufletul si trupul.

Formarea caracterului si a personalitaii desavarsite, reprezinta idealul prioritar al educatiei religioase. Spre acest ideal ser ajunge prin scopuri care urmaresc cunoasterea si interiorizarea unor valori morale, estetice, intelectuale, care, stranse laolalta pot garanta atingerea finalitatii propuse.

Biserica este o comunitate a oamenilor reunita in jurul unor valori commune pentru a le celebra, intari si transmite mai departe.

In traditia crestina, Biserica este trupul lui Iisus present in lume.

Ideea de Dumnezeu unifica si formeaza, pregateste si transfigureaza sufletele tinerilor in perspectiva receptarii valorilor de credinta, a adevarurilor teologice respective, dar si a unor valori profane.

Nu exista mantuire in afara Bisericii, asa cum nu exista o educatie desavarsita in afara Bisericii.

Influenta pedagogica a Bisericii poate fi deosebit de importanta.
In primul rand ea ne face partasi la tainele vietii supranaturale, la misterele participarii la manifestarea in lume a divinitatii.

Biserica ofera tineretului un model de conduita in persoana si actele instantei transcendente cu un puternic impact asupra tineretului.

Biserica este o comunitate care promite mantuirea si iertarea.
In Biserica ne reglam constiintele si conduitele fata de divinitate si fata de semeni. Devenim mai buni in fata oamenilor si in fata lui Dumnezeu.

Biserica completeaza opera educativa inceputa de parinti si se dovedeste a fi o modalitate complementara alaturi de scoala in materie de formare spirituala , de educatie morala , de activism cetatenesc.

Formarea este presupusa si de valoarea pedagogica a dogmelor promulgate, a cultului sfintilor si a icoanelor , a Sfintei Liturghii, a sfintei traditii, etc. , prin nuantarile si distribuirea diferentiata a ponderii fiecarui element in functie de orientari confesionale diferite.

Biserica urmareste sa dezvolte la tineri virtutea iubirii, iubire care nu este indreptata numaispre prieten ci si spre dusman.
Iubirea aproapelui nu inseamna pasivitate, acceptare a orice ci presupune o relatie de bunavoie, fraternitate si iertare a celor care, din anumite ratiuni se afla in eroare sau gresesc fata de noi.

Dragostea crestina trebuie sa fie naturala, fireasca, sa fie deplina, sa fie puternica , lucratoare , sa n u fie abstracta ci convertita in fapte de milostenie.
Dragostea autentica nu este inchisa, ci iradiaza spre ceilalti.
Acest lucru este pe deplin perceput de tineri , care participa activ la proiectele Bisericii pentru ajutorarea celor nevoiasi.

Dezvoltarea la maximum a fiecarui individ , conturarea si fortificarea spiritului critic , inocularea vointei de autodepasire , acestea sunt scopuri le educatiei, in general.

Dezvoltarea personalitatii sub toate aspectele sale , sau mai mult a virtualitatilor sale , apare in aceeasi masura ca o miza centrala , pe deplin valorizata de catre pedagogii crestini.

Insa polisemia acestei formule permite inscrierea expansiunii individului in materie de educatie , isi propune ca scop punerea copilului in contact cu valorile ce ii vor facilita intrarea in relatie cu un Dumnezeu, personal. Acesta finalitate spiritualista nu este incompatibila cu un oarecare modernism pedagogic, cu conditia ca acesta din urma sa ramana la rangul unui mijloc ce serveste scopurilor superioare.
Valorile religioase il ridica pe tanar, il mentin intr-o permanenta moralitate si exemplaritate comportamentala.

In conceptia tomista, toate scopurile educatie(transmiterea mostenirii culturale, pregatirea pentru viata si insertia sociala, formarea cetateanului)sunt subordinate dobandirii gratiei divine.

“ Omul –scrie Jaques Maritain-nu exista pur si simplu ca o fiinta a naturii. In el este o existenta mai bogata si mai nobila:supraexistenta spirituala de cunoastere si de dragoste. El este astfel, dintr-un anumit punct de vedere, un tot si nu pur si simplu o parte;este un univers in el insusi, un microcosmos in care marele univers poate fi adus prin cunoastere. Dar aceasta cunoastere se refera la cunoasterea superioara a lui Dumnezeu, prin meditatie, prin contemplare. De aceea educatia , ca scop final si cel mai elevat , tinde sa dezvolte capacitatea contemplativa a spiritului uman.

Scopul educativ consta intr-o integrare optimala a tinarului in ordinea existenta , in societate.

Educatia pare a fi cea mai dificila arta , care se realizeaza in numele moralizarii si perfectionarii personalitatii umane.

Nu realizezi educatie religioasa prin mijloace de mana forte , prin obligare, prin supunere . Drumul tanarului spre libertate este calea prin care ii este posibil sa-l intalneasca pe Dumnezeu . Fara Dumnezeu tanarul nu va ajunge la desavarsirea sa. Ceremoniile religioase aduna tinerii la un loc, le creaza sentimentul unei apartenente, ii solidarizeaza si ii intareste intr-un mod specific. Toti devin egali si se simpt solidari. Sentimentul religios nu mai este o traire personala , singulara, ci se difuzeaza inspre ceilalti. El se raspandeste, trece de la un individ la altu, sprijinindu-se pe confidenta, dar cautand si martori.

Sarbatoare religioasa este o modalitate de rememorare spirituala care conduce efectiv la un surplus de duhovnicire, de purificare a spiritului. Cinstim sarbatorile Domnesti raportandu-ne la faptele Mantuitorului, pentru a fi mai atenti la faptele noastre.

Ii serbam pe marii sfinti pentru a ne raegasi in ei sau pentru a face la fel ca ei. Orice traire intru ceva sau pentru cineva, ii conduce pe tineri sau ii predispune catre o recladire a lor in consens cu zarile unei idealitati generatoare de valori inalte. In timpul unei ceremonii religioase prticipantul nu e un simplu spectator, ci devine un fauritor si un autor al actului sacru.

Tanarul nu ramane exterior ceremonialului, ci se implica in el prin intregul sau comportament(rosteste rugaciuni canta, darueste, are o anumita conduita fata de oficiant sau fata de coparticipanti. ritualul sacru are o valoare initaiatica, formative. Persoana care participa la acest act dobandeste un statut aparte:atributele divinitatii se raspandesc in subiectivitatea care se deschide ei.
Participantii se implinesc din punct de vedere spiritual si devin mai eficienti in ceea ce urmeaza sa intreprinda. Se deruleaza o educatie implicita, cu reverberatii adanci, nebanuite, in personalitate tinerilor care iau parte la ritual.
Spectatorul participa si este angajat intr-un scenario educativ subtil, dar decisive.
Sarbatoare inseamana activitate, este o lucrare a spiritului, devine un moment orientat catre perfectionarea sufletului tanarului.

Cei care se dedica unui cult in mod “ masinal”, in virtutea traditiei, pt ca “ asa se cade”, aplicand prescriptiile automat, intr-un mod nereflectat, se afla doar la inceputul drumului catre credinta intr-o faza cat se poate de “ lumeasca”.

Trebuie ca Biserica sa aiba grija ca tinerii sa nu alunece in acest soi de sarbatorire pervetita, sa cinsteasca cum se cuvine cele sfinte, sa-si “ insarbatoreasca” sufletele cat mai mult si cat mai des.

Un rol important in acest sens il are preotul. Educatia pe care o exercita preotul este atat implicita, prin intregul sau comportament din biseirca si din afara ei, cat si explicita, prin aceea ca el a devenit professor, integrat corpului profesoral, predand efectiv in ora de religie, intarind astfel legatura dintre scoala si Biserica.
Ca profesor, preotul va poseda temenice cunostinte psihologice si pedagogice, va fi apropiat si iubitor de copii si tineri, isi va insusi aparatul conceptual specific psihopedagogiei, limbajul comun intru buna intelegere cu ceilalti profesori.
Relatia dintre preot si copil este aceea dintre un maestru si un discipol. Orice discipol poseda o experienta personala , un mod de a fi, care se cere a fi cunoscut si respectat de catre magistru.

Preotul are de jucat rolul unui ghid spiritual, care nu poate fi inlocuit de parinti sau profesori. Atitudinea sa va fi de intelegere si bunavointa nu de maltratare a sufletelor.

Educatia religioasa nu este o simpla meseria pe care o poate indeplini oricine, ci constitue o insusire care este cucerita si insusita cu efort si credinta exemplara.
Pesonalitatea preotului isi lasa direct amprenta asupra profilului spiritual al copilului sau tanarului.

Preotul este un apostol al neamului si al comunitatii pe care o slujeste, si va fi cuprins de entuziasm si incredere in legatura cu ceea ce face dand dovada de intelegere, rabdare si ingaduinta fata de cei pe care ii asista si ii indruma spiritual.

El isi asuma aceasta misiune de calauza spirituala, de luminator si sfatuitor al sufletelor plapande de copii.

In calitate de duhovnic preotul devine partasul nelinistilor, indoelilor si problemelor tinerilor cu care vine in contact.

Tine de tactul sau pastoral dar si psihologic sa inlature din sufletele lor toata rautatea, indoaiala si multimea de nelinisti si sa-i conduca in urcusul duhovnicesc spre inaltarea lor spirituala.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: religie, noul testament, formare, caracter, activitate, personalitate

---

Categorie: Viata Religioasa  - ( Viata Religioasa - Archiva)

Data Adaugarii: 23 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---