Pentru noi toţi, iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sarbătorirea Naşterii Domnului.

1. Datini şi superstiţii în noaptea de Crăciun

• se spune că de Ajun trebuie să posteşti pentru că Maica Domnului care, în acea zi, fiind supărată nu a mâncat nimic;
• nu se mănâncă nici peşte pentru că are sânge şi Fecioara Maria era plină de sânge în acea zi;
• norocul îl poţi pierde dacă împrumuţi ceva din casă în noaptea de Ajun;
• semnificaţia sacrificiului porcului îl putem afla numai întorcându-ne în timp când acest animal era considerat o întruchipare a spiritului grâului şi a vegetaţiei în general;
• nu trebuie să laşi pe cineva să-ţi închidă uşa de Crăciun deoarece s-ar putea să aibă mână rea şi ar putea să-ţi alunge norocul din casă.

2. Crăciunul, bucuria copiilor

Ciclul sărbătorilor cuprins între 6 decembrie şi 7 ianuarie este legat de cel mai bogat repertoriu de obiceiuri care se împarte între cei doi moşi: Ajun şi Crăciun.
Venirea Crăciunului reprezintă unul din cele mai aşteptate momente ale anului. El reprezintă motiv de bucurie pentru întreaga familie, prilej prin care toţi cei dragi se adună în jurul bradului de Crăciun, ciocnesc un pahar de vin în cinstea Naşterii Domnului şi ascultă urările colindătorilor.

Pe meleagurile româneşti acestea sunt foarte bine conservate mai ales în lumea satului unde nelipsit la acest ceas de sărbătoare este colindul, umblatul cu capra, Steaua sau Pluguşorul.

În mitologia românească legenda păstorului Crăciun a fuzionat cu mitul Naşterii Domnului. Se povesteste că fără acordul soţului Crăciuneasa primeşte în gazdă pe Fecioara Maria, oferindu-i adăpost în grajd.

Despre acest lucru află în curând soţul acesteia Crăciun, un om vestit în ţinut pentru răutatea sa. Drept răsplată acesta taie mâinile soţiei sale dar ele sunt lipite la loc de Sfânta Fecioară Maria. Minunea îl converteşte pe Crăciun la creştinism.
De bucurie că nevasta sa a scăpat de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug din bucăţi de brad în curtea lui şi joacă o horă cu toate slugile lui. După joc împarte sfintei familii daruri păstoreşti: lapte, caş, urdă, smântână. De aici transfigurarea lui Moş Crăciun într-un sfânt, care aduce de ziua naşterii lui Iisus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, după legenda evanghelică, le aduceau regii–magi în staul lui Mesia.

Cântecele de bucurie adresate de slugile lui Crăciun s-au transformat în colinde.
Transpus peste două mii de ani moş Crăciun ademenit de mirosul de brad şi de cozonac, proaspat scos din cuptor vine încărcat de daruri pentru micuţii cuminţi. Sosit de la Polul Nord împreună cu spiriduşii şi renii, conform ultimelor standarde el aşează cadori sub brazii de Crăciun frumos împodobiţi.

Pomul de Crăciun, aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, decorat cu globuri în care se reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalaţiilor electrice, nu a fost dintotdeauna împodobit astfel. Deşi, în Europa, originea sa precreştină nu mai este contestată de nimeni, părerile rămân totuşi împărţite: unii văd în brad o reprezentare a “Arborelui Lumii” (din vechiul cult al arborilor), alţii îl consideră o referire directă la “Arborele Paradisului”, împodobit cu mere de un roşu aprins, care amintesc de păcatele comise de primii oameni, înainte de alungarea lor din Rai.

Pănă în secolul al XV-lea crenguţele verzi cu care erau împodobite casele cu ocazia Crăciunului, ca şi darurile pe care şi le făceau oamenii unii altora erau considerate tradiţii păgâne. Dar nu peste multă vreme, în locul acestora va fi folosit un arbore întreg. Conform documentelor, în 1605, la Strasbourg a fost înălţat primul pom de Crăciun într-o piaţă publică. Nu avea încă lumânări şi era împodobit cu mere roşii. În 1611, la Breslau, ducesa Dorothea împodobeşte primul brad de Crăciun aşa cum îl ştim astăzi.

3. Crăciunul pe glob

Africa – Deoarece africanii nu sunt creştini, sărbătorirea Crăciunului se face în grupuri restrânse, obiceiurile fiind împrumutate din Vest. În Etiopia, Crăciunul se sărbătoreşte pe 6 ianuarie, în conformitate cu vechiul calendar roman.
Anglia – Înaintea zilei de Moş Crăciun, copiii îi trimit scrisori lui “Father Christmas”, Moş Crăciunul englezesc, pe care, mai apoi, le aruncă în foc. Ei cred că dacă un pitic va scoate scrisoarea prin horn, dorinţele lor se vor împlini.

Renumita prăjitură a reginei, Phun-pudding, este o biruinţă a meşteşugului bucătăriei. Într-un cazan uriaş, se pun toate cele necesare pentru prăjitură, fierte în rom sau vin vechi şi toţi bucătarii amestecă pe rând.fiecare rudenie primeşte câte un pudding.

Australia – Data de 25 decembrie are loc în mijlocul verii, aşa că sărbătoarea este oarecum diferită faţă de alte părţi ale lumii. Brazii sunt din plastic sau aluminiu pentru că aici nu există brazi veritabili. De asemenea, printre decoraţiuni se pune şi foarte multă zăpadă artificială. Nu se folosesc lumânări adevărate, din ceară, pentru că pe căldura, uneori toridă, din această perioadă a anului, acestea s-ar topi mult prea repede. În locul lor se folosesc beculeţe. În ziua de Crăciun oamenii se întâlnesc în aer liber pe malul oceanului sau în parcuri unde organizeaza picnicuri.

Bangladesh – În satele creştine, bărbaţii taie ramuri de bananier şi le replantează câte două de-a lungul drumurilor spre biserici şi în jurul caselor. Apoi apleacă crengile una peste cealaltă, pentru a forma un arc peste drum şi le leagă între ele. Apoi se fac în ramuri mici scobituri care se umplu cu ulei şi se aprind spre a lumina drumul până la biserică.

Belgia – La Bruxelles care este sediul Uniunii Europene, se înalţă un brad uriaş al ţărilor membre, în faţa bisericii Grand Sablon – Grotzavel, într-una dintre cele mai frumoase pieţe din Europa, piaţa Grote Markt.

Danemarca – Atunci când familia se aşează să ia masa, pentru aceştia se lasă în pragul uşii o oală cu orez fiert. Se spune despre aceia care nu vor să sărbătorească Crăciunul şi să respecte această tradiţie că le va merge rău tot timpul anului care va urma, fiindcă spiriduşii vor bate cu nuci.
Franţa – La Paris se poate admira un cort imens unde se poate vedea cea mai mare iesle din lume în care se află Sfânta Familie. Toate străzile sunt splendid ornate cu beculeţe.

La ţară, în Franţa meridională, copiii binecuvântau cina şi rugul de Crăciun format dintr-un trunchi de măslin uscat care ardea în vatră. Focul era stropit cu vin fiert. Apoi familia se aşeza la masă, după care intonau cântece religioase până miezul nopţii când se ducea la biserică.

Germania – În fostele cazărmi germane se făcea Christbaum (brad) şi se împărţeau cadouri soldaţilor. În jurul bradului erau rânduite mesele militare pline de prăjituri şi diverse mâncăruri. Dintr-un colţ al sălii nu putea să lipsească butoiul cu bere, dar între conuri de brad. La sosirea superiorilor corul soldăţesc cânta un cântec religios. Apoi un sergent major lua un chipiu şi punea în el hârtiuţe cu numere pentru toţi participanţii la sărbătoare. Fiecare soldat trăgea câte un număr pentru a primii darurile cuvenite. Butoiul cu bere era desfăcut şi petrecerea începea.

Grecia – Pentru a se proteja oamenii ard tămâie sau lasă pe ici pe colo cadouri care să-i îmbuneze pe spiriduşi. De asemenea, mai au un obicei: ţin în casă un bol cu apă în care scufundă o cruciuliţă de lemn decorată cu busuioc. Apa astfel sfinţită, se împrăştie în fiecare colţ al casei pentru a alunga spiritele rele.
Italia – Crăciunul este în mod special o sărbătoare de familie. În locul bradului este luată uneori o iesle cu Pruncul Sfânt, singura excepţie fiind Sicilia. Acolo darurile pentru copii se dau abia pe 6 ianuarie “ziua celor trei magi”. Atunci, cei mici o aşteaptă pe Befona care vine prin horn ca să le pună cadouri în pantofi.
Islanda – Doi oameni nevinovaţi au fost osândiţi la moarte la Gyfyord. Li s-au tăiat capetele, dar din sângele lor a răsărit un pom în ale cărui ramuri, în noaptea fiecărui slostiţiu de iarnă, se aprindeau mii de lumini. Vântul se izbea de acele limbi de foc dar nu putea să le stingă. Păstorii alergau din mari depărtări să vadă pomul de foc şi să se închine.

Mexic – Unii oameni se îmbracă în îngeri. Grupul se duce din casă în casă purtând lumânări şi cântând cântece în timp ce Maria şi Iosif bat la uşă şi întreabă dacă pot fi găzduiţi. Fiecare casă îi refuză. După fiecare procesiune, participanţii dansează, cântă şi mănâncă un meniu divers. Copii legaţi la ochi încearcă să rupă cu nişte beţe o figurină “pinata”, de hârtie sau material casabil, umplută cu dulciuri şi mici cadouri. De asemenea, unii copii mexicani speră la o vizită a lui Moş Crăciun, iar alţii aşteaptă daruri de la “Quetzalcoatl”, conducător legendar al Mexicului.

Rusia – Chiar dacă Rusia a fost influenţată de vest după căderea U. R. S. S.-ului obiceiurile americane nu au reuşit să pătrundă. Festivităţile includ carnavaluri, practicarea unor sporturi şi numere de circ. De-a lungul festivalului ruşii decorează copacii nemuritori pe care îi numesc “copacii de Anul Nou”. Ca şi Moş Crăciun, Ded Moroz are o barbă albă şi apare îmbrăcat în roşu cu ghete negre. Vine de Anul Nou ca să dăruiască tuturor copiilor dulciuri, jucării sau un set de păpuşi tradiţionale “Matryoshka”.

Spania – La spanioli Crăciunul ţine 14 zile, până la Bobotează. La miezul nopţii de Crăciun se slujeşte o Liturghie la capela Palatului regal unde ia parte şi regele. La sfârşit se dă o serbare veselă pentru copiii demnitarilor curţii.

SUA – Varietatea climei permite organizarea diferitelor activităţi, de la picnicuri pe plajă până la amplasarea lumânărilor în dreptul ferestrelorîn ţinutul îngheţat al Alascăi. Fiecare regiune are tradiţiile ei legate de această sărbătoare:

• la New York poţi vedea patinatori strânşi în jurul imensului brad de la Rockfeller Center;
• în Texas poţi participa la festivalul din San Antonio;
• în New Orleans, în Jackson Square poţi admira focul de artificii;
• în Florida întreaga zonă istorică este împodobită cu luminiţe albe;
• la Holywood se organizează impresionanta festivitate numită Parada Stelelor.

4. Crăciunul în familiile creştine de români

În preajma Crăciunului, ziarele, revistele, radioul şi televiziunea se întrec să vorbească despre Sfintele Sărbătorii ale Crăciunului.
Crăciunul înseamnă bucuria pură a începutului, exprimată prin imaginea Mântuitorului prunc care se naşte în iesle.

Mergând la colindat, împlinim un obicei românesc şi creştinesc. Se spune că poporul român s-a născut creştin, este creştin şi va rămâne creştin până la sfârşitul veacurilor. Această credinţă creştină avea să menţină tot timpul trează în conştinţa românului unitatea de neam, de limbă şi de cultură a acestui popor. Nu puţini au fost cei care, au încercat să dezbine această unitate naţională dar, deşi au reuşit temporar să ne subjuge nu au putut schimba cu nimic din tradiţiile şi obiceiurile creştineşti ele constituind punctul culminant al menţinerii unităţii de credinţă creştinească şi românească.

Colindatul la români, este o datină adânc înrădăcinată în tradiţia noastră populară; s-ar putea spune că este una din cele mai străvechi datini pe care le-a produs, cultivat şi menţinut poporul nostru.

Obiceiul colindatului exista şi la strămoşii noştrii daci şi romani, legat mai ales de sărbătorile de iarnă, unele din elementele lor păstrându-se până astăzi în colindele noastre.

Deoarece folclorul obiceiurilor este foarte vast, specialiştii au folosit diferite criterii de clasificare a acestuia, pe vârste, pe an calendaristic, mai bine spus pe anul agrar, pe genuri şi specii precum şi pe ocaziile deosebite de practicare etc.:

I. Folclorul obiceiurilor de peste an:

a) Folclorul obiceiurilor de Crăciun şi Anul Nou;
b) Folclorul obiceiurilor de primăvară şi vară;

II. Folclorul legat de momentele importante din viaţa omului (ciclul familial).
Colinda reprezintă una din emblemele spiritualităţii noastre. Ea se încadrează la loc de frunte printre creaţiile populare legate de sărbătorile Naşterii Domnului Iisus Hristos (numite şi Crăciun, după un personaj mitic arhaic) şi de cele ale Anului Nou şi ale Botezului Domnului (Bobotezei).

Întâlnirea acestor trei sărbători, care se extind pe durata a două săptămâni (25 decembrie – 7 ianuarie) a permis cristalizarea unui vast repertoriu de obiceiuri, toate însoţite de muzică: colinde, cântece de stea, Vicleim, pluguşor, sorcovă, semănatul, teatrul popular şi haiducesc etc. Toate sunt dominate de colinde, interpretate de cete de colindători şi au pătruns sau au influenţat şi celelalte practici artistice ale sărbătorilor de iarnă. Ele sunt dominate de caracterul de urare şi felicitare, având o origine străveche – de aceea vechile colinde au un conţinut mitic amintind de o vânătoare de cerb sau chiar de leu.

Colindatul nu este numai o datină, el este o adevărată preocupare pentru cei ce urmează să colinde. Într-adevăr nici o altă sărbătoare anuală nu este pregătită cu mai mult interes decât colindatul de Crăciun.

O dată sosită sărbătoarea pură a Crăciunului, primul colind este cântat în casa preotului de unde colindătorii primesc binecuvântări şi daruri bogate, după care grupul de colindători se îndreaptă spre casele creştinilor. Există chiar o ordine în care sunt cântate colindele purtând fiecare denumirea sa specifică colindului: colindul la fereastră, colindul casei, al gospodarului, al fetei, al flăcăului, al pruncului etc.

La sfărşitul colindatului urmează urările legate de primirea darurilor: urarea răchiei, a colacului, a brânzei etc.

Dar dintre toate colindele cântate în pragul sărbătorilor de iarnă, cele mai remarcabile rămân însă, Dumnezeieştile colinde ce vestesc Naşterea minunată a pruncului Iisus Hristos în peştera din Betleemul Iudeii.

Când au ajuns la noi? Cum au ajuns? Cine le-a compus? Nu vom şti probabil, niciodată pentru că ele vin din adânc de istorie românească. Ele vin din zorii în care ne-am format ca popor român şi creştin.

Dacă citim din cronicile şi filele bătrânelor predanii, atunci când îi întreba cineva pe români, de unde au cutare obicei sau melodie, ei răspundeau invariabil "aşa am pomenit din moşi strămoşi".

Pe de o parte colindele ne luminează mintea, ne impresionează inima şi fac o armonie perfectă între inimă şi minte. Era un vechi obicei ca învăţăturile sfinte să se transmită prin cântec. Pentru a se putea adresa minţii şi simţirii în acelaşi timp, să angajeze întreaga noastră fiinţă în primirea învăţăturii. Cuvântul pe melodie înseamnă armonie, iar acolo unde este armonie se instalează: Binele, Frumosul, Adevărul – se instalează Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este armonie.
Pe de altă parte, pentru noi românii colindele trezesc şi nostalgii istorice. Ne amintesc faptul că aceleaşi cuvinte, aceleaşi melodii le-au rostit de-a lungul secolelor, părinţii noştrii şi strămoşii noştrii. Noi suntem într-o continuitate istorică cu ei, avem întrânşii nişte rădăcini, suntem înfipţi în acest pământ al nostru şi pe el continuăm tradiţii scumpe tuturor generaţiilor de români.

Totdeauna românul a simţit o legătură puternică cu străbunii lui; această legătură s-a exprimat şi prin colinde. Ele ne învaţă, ceva despre sentimentul nostru de durată creştinească şi românească pe acest pământ; ne spun ceva şi despre sentimentul unităţii de limbă, toţi, peste tot, am vorbit şi am cântat în aceeaşi limbă cu care am străbătut veacurile până azi. Şi nu în ultimul rând ne învaţă şi ne spun despre unitatea de credinţă creştin-ortodoxă (drept-măritoare).

Coborând în noi înşine, constatăm că ele – colindele – sunt mai ales expresia unor simţăminte dintre cele mai adânci ale sufletului omenesc. Noi oamenii trăim şi din emoţii nu numai din griji şi tot felul de preocupări. Emoţiile sunt acelea care ne redau adevărata măsură omenească. Colindele ne reaşează într-o lume senină în care ne lăsăm în voia bucuriei, a acelei bucurii care nu se măsoară cu timpul ci cu adâncimea.

Ascultând colindele simţim că un anume resort interior din fiinţa noastră este plăcut atins, simte o anumită mângâiere care îl linişteşte şi îi dă tihnă, îi dă noi puteri de viaţă şi îi deschide o nouă cale spre mai bine, mai departe, mai frumos.
Iată cum vestim, în ajunul Crăciunului, Naşterea Domnului Hristos – cu ajutorul unui cor care este o unitate în diveritate, un buchet de flori de sunet, alcătuit din cele mai variate culori, care formează împreună o armonie:

"Ce seară mi-i d'astă seară?
Asta-i seara, seara mare,
Seara marea-a lui Ajun
Dinspre noaptea lui Crăciun,
Când Iisus, Domnul cel sfânt,
S-a născut pe-acest pământ
În sălaşul vitelor,
ÃŽn ieslele boilor,
În scutece înfăşat,
De îngeri înconjurat.
Mărire lui Dumnezeu,
C-a trimis pe Fiul Său."

Copiii care nu merg la colindat nu au bucurie de Crăciun, se spune, din vechime. Varietatea colindelor este foarte mare, colindul anterior este numai pentru a vă prezenta una din bucuriile pure ale Crăciunului – Naşterea Pruncului Sfânt.
_{sursa imaginii : bestwesterncoqinn.com}

---

Tag-uri: familie, sarbatori, crestini, craciun

---

Categorie: Viata Religioasa  - ( Viata Religioasa - Archiva)

Data Adaugarii: 24 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---