Majoritatea bolilor cardiovasculare sunt cronice, cu o evoluţie de ani şi zeci de ani. Atat regimul de viaţă ait şi cel alimentar, tratamentul medicatnentos, controlul medical trebuie eşalonate pe această perioadă în aşa fel ca, pe de o parte, să păstreze cat mai bine funcţia inimii, iar pe de altă parte să perturbe cat mai puţin viaţa bolnavului. Nu se obţin de cele mai multe ori „vindecări", dar bolnavul trebuie ca de la început să fie informat asupra restricţiilor ce urmează să le aplice şi a sacrificiilor pe care trebuie să le facă pentru menţinerea capacităţii funcţionale restante a aparatului cardiovascular. Uneori se obţin rezultate bune prin reducerea moderată a unor activită ţi fizice suplimentare, introducerea a 1-2 ore de odihnă în plus, reducerea alimentaţiei sărate, o reducere a greutăţii corporale cu 10-15 kg, suprimarea fumatului, alcoolului si a unor excese ale activităţii fizice ; alteori sunt necesare administrări de medicamente care asigură controlul insuficienţei cardiace (digitalice) sau ahi-pertensiunii arteriale şi care se administrează pe durată îndelungată, uneori toată viaţa. Un astfel de regim include o participare activă, conştientă şi liber consimţită a pacientului, care este în măsură sa se autocontroleze în vederea obţinerii rezultatului dorit.

Inima este un organ înzestrat cu o mare rezervă funcţională. Există un aşa-numit ,,mit al inimii" care ţine de vechile credinţe care situau sediul sentimentelor şi al vieţii sufleteşti în inimă, impertanta vitală a acestui organ fiind cunoscută de oricine. Din aceste motive, cand o persoană află ca are o suferinţă a inimii sau cand prezintă simptome care atrag atenţia asupra acestui organ, acest lucru se însoţeşte adesea de o stare de nelinişte şi de o mare componentă emotivă. Prezenţa unei boli de inimă este apreciată atunci ca expresia unei invalidităţi sau a unui sfîrşit apropiat. în realitate, varietatea bolilor de inimă este foarte mare, de la defecte minime perfect compatibile cu o viaţă normală pînă la leziuni severe invalidizante sau generatoare de moarte subită. Dar şi în prezenţa unor leziuni cardiace manifeste, rezervele funcţionale ale muşchiului cardiac sunt greu de imaginat pentru pacient. Avem în observaţia noastră pacienţi care supravieţuiesc 15-20 ani unui infarct miocardic sever, ducand o viaţă activă profesională şi familială, şi cazuri cu leziuni valvuläre invalidizante care au beneficiat de intervenţii chirurgicale şi au devenit capabili să-şi reia o activitate profesională şi socială. Aceste fapte stau la baza recomandării că la constatarea unei boli de inimă să fie evaluată şi capacitatea restantă, prin probe de efort sau alte metode la care bolnavul participă activ, pentru măsurarea gradului de interesare a funcţiei cardiace şi a stabilirii restricţiilor sau intervenţiilor necesare.

Un alt principiu important în evoluţia unei boli de inimă este gradul de cooperare al pacientului la măsurile medicale, stabilite în comun acord cu medicul său curant. în cazul bolilor de inimă, medicul poate recunoaşte boala, poate măsura gradul ei de severitate şi stabili măsurile ce sunt de urmat. îndeplinirea în practică a acestora din urmă necesită participarea activă a pacientului şi adesea a aparţinătorilor acestuia. Dacă sunt necesare unele măsuri cum ar fi slăbirea în greutate, regimul alimentar nesărat, aportul pacientului şi al familiei lui sunt esenţiale. Dacă se indică evitarea unor eforturi fizice suplimentare, care uneori constituie o sursă de plăcere (sport), această restricţie trebuie acceptata de pacient ca fiind în interesul lui şi ca atare sa evite practicarea sa ,,pe furiş". Alteori un efort Suplimentar pe care îl face bolnavul poate fi suprimat prin participarea activă a celorlalţi membri şl Familiei. în această situaţie se găsesc adesea femeile cardiopate care, în ciuda bolii, trebuie să se scape de sarcinile gospodăriei şi familiei. Ele pot ajutate în mare măsură de ceilalţi membri ai familiei care pot prelua unele sarcini gospodăreşti, de aprovizionare, căratul pachetelor etc. care necesita efort fizic. Consideraţii asemănătoare se refera la suprimarea fumatului. Acest act necesită un mare efort de voinţă din partea pacientului. Dacă acest efort nu este sprijinit şi de aparţinătorii şi prietenii bolnavului, iar în ambianţa familială şi socială este dimpotrivă, minimalizat, pacientul este de multe ori înclinat să renunţe la restricţia de tutun şi să-şi reia vechiul obicei.

Terapia bolilor cardiovasculare implică o cunoaştere amănunţită a leziunilor existente. Această cunoaştere nu este totdeauna realizabilă numai prin examenul clinic, ci implică utilizarea unor metode diagnostice complexe, laborioase şi uneori penibile pentru bolnav. Aşa sunt testele de efort, cateterismul cardiac (introducerea unor sonde în interiorul inimii şi vaselor) în scopul măsurării defectelor existente sau a introducerii unor substanţe de contrast (angiografii) pentru un diagnostic precis. Astfel de metode nu pot fi aplicate decat cu accepţiunea pacientului care participă activ la obţinerea informaţiilor despre boala sa.

---

Tag-uri: inima, cardiac, cardiovascular, boala

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 05 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---