Definit ca expunere făcută în faţa unei adunări pe o anumită temă, discursul este unul dintre cele mai frecvent utilizate procedee de comunicare ale managerului (liderului) militar. Se acceptă două forme ale discursului: discursul spontan şi discursul pregătit din timp.

Discursul spontan sau vorbirea spontană, reprezintă acea formă de discurs care se desfăşoară fără o pregătire prealabilă a expozeului. Este o formă dificilă de discurs, care solicită din multiple puncte de vedere pe cel care îl desfăşoară. Acesta presupune multă încredere în forţele proprii, stăpânirea subiectului şi darul de a gândi independent din partea celui în cauză. Vorbirea elaborată face referire la acele situaţii în care există largi posibilităţi de pregătire a cuvân tului.

Aceasta nu presupune însă că va fi scris un material amplu care va fi memorat, ci se va planifica şi exersa cu atenţie prezentarea.

Pregătirea discursului are ca suport răspunsul la următoarele întrebări:
Când va avea loc discursul? Răspunsul la întrebare asigură durata pregătirii discursului, durată de care depinde şi calitatea acestuia.

Care este durata discursului? De răspunsul la această întrebare depinde conţinutul răspunsului.
Unde are loc discursul? Este deosebit de important să se cunoască mărimea şi tipul camerei, înălţimea, iluminarea acesteia, echipamentul disponibil, ş.a.

Cine este auditoriul? Calitatea auditoriului influenţează calitatea conţinutului discursului şi a limbajului folosit.

Elaborarea propriu-zisă a discursului reprezintă un proces intelectual complex, având la bază un algoritm bine fundamental, astfel:
-selectarea şi stabilirae subiectului;
-adunarea, aranjarea şi selectarea ideilor proprii cu privire la subiect;
-consultarea literaturii de specialitate şi culegerea informaţiilor necesare despre subiect;
-construirea unei sheme logice şi sistematizate a formelor de prezentare a subiectului.

Introducerea joacă un rol deosebit, aceasta oferind cadrul ambiental necesar unei evoluţii favorabile a discursului.

Este absolut necesar să se cunoască exact ceea ce se va face şi se va spune în primele minute ale discursului. Pentru aceasta se recomandă următoarele:
-se va urmări captarea atenţiei auditoriului, utilizându-se din start, talentul de vorbitor al oratorului, forţa sa de atracţie, calităţile personale;
-discursul va fi început cu îndrăzneală, fără temeri ori cu stress;
-se vor controla cu atenţie stările de agitaţie ori nervozitate, proprii unor asemenea momente.

Tot ceea ce se face este strâns corelat cu ceea ce se va spune ulterior în discurs, înainte de începerea propriu-zisă a discursului se vor mai avea în vedere următoarele:
-se va stabili un plan mental de prezentare;
-se vor revedea notiţele întocmite şi celelalte instrumente ajutătoare;
-se va organiza spaţiul de mişcare, astfel încât să existe o distanţă convenabilă între vorbitor, pupitru şi tablă ori ecranul retroproiector;
-se vor plasa notiţele la îndemână, astfel ca să poată fi citite fără efort şi mai ales fără a apleca capul prea tare;
-discursul va fi început imediat după ce auditoriul s-a aşezat, după câteva secunde de acomodare;
-nu vor fi utilizate clişee ori expresii banale, mulţumirile vor fi adresate către sau în finalul discursului;
-introducerea trebuie să fie originală şi suficient de interesantă, aceasta nu trebuie să fie prea lungă;
-se va urmări păstrarea proporţiei corecte a părţilor unui discurs.

Printre modalităţile de începere a unui discurs sunt de reţinut următoarele:
-Se enunţă tema discursului;
-Se enunţă obiectivul şi structura discursului, rară a se intra în detalii;
-Se utilizează o introducere infórmala, pentru ocazii infórmale;
-Discursul poate debuta cu o anecdotă, ori cu o glumă; glumele trebuie să fie relevante, scurte şi mai ales bine spuse;
-Utilizarea citatelor; metoda este extrem de utilă şi mai ales eficientă;
-Utilizarea unor propoziţii şocante, care să uimească ascultătorii; acestea vor fi urmate de pauze pentru a produce efectul dorit;
-Expunerea unor povestiri interesante, care să fie adaptate temei. Vor fi evitate poveştile cu final tragic sau irealiste.

întregul discurs depinde de varianta aleasă pentru deschidere, de capacitatea oratorului de a fi flexibil, imaginativ, spontan.

Atât pentru introducere cât şi pentru final vor fi mobilizate toate abilităţile pentru a capta interesul publicului. Pregătirea finalului se face cu atenţie, iar pentru a preîntâmpina unele situaţii nedorite vor fi evitate:
-divagaţiile inutile şi suspansurile;
-începerea unui al doilea discurs în apropierea finalului;
-folosirea excesivă a repetiţiilor;
-folosirea unor expresii de tipul: "în încheiere...", "în concluzie...".

Cuvintele pentru încheiere vor fi învăţate foarte bine, pentru a exista posibilitatea de a fi privit auditoriul permanent. Pentru încheierea discursului poate fi utilizată una din următoarele modalităţi:
-sumarul, prin care vor fi prezentate pe scurt câteva idei importante;
-întrebările, care fac auditoriul să se gândească la un răspuns;
-povestiri şi anecdote, care să fie extrem de scurte şi legate de ideile prezentate;
-citate, relevante şi de interes public;
-dramatismul;
-iniţiative;
-teama sau îndoiala, etc.

Pe timpul prezentării discursului este bine să fie utilizate mijloace vizuale ajutătoare şi notiţele. înainte de prezentarea discursului se va exersa acesta, adică modul de a vorbi. Este "periculos" să se memoreze notiţele şi să fie prezentat discursul liber, pentru că uneori memoria poate juca feste. Auditoriul va fi interesat în mod deosebit dacă oratorul manifestă convingere faţă de ceea ce spune, este sincer, entuziast, are forţă în discurs, este clar, concis şi logic

---

Tag-uri: social, interactiune, individ, relatii

---

Categorie: Diverse  - ( Diverse - Archiva)

Data Adaugarii: 18 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---