A vorbi despre comunicare optimă, eficientă, înseamnă, în fapt, identificarea condiţiilor favorizante ca premise reale, efective. Dintre acestea sunt de reţinut:
- constatenţa şi conţinutul mesajelor, dată de cantitatea de informaţie principală cuprinsă în mesaj şi de semnificaţia acesteia atât pentru emiţător cât şi pentru receptor;
- expresivitatea comunicării;
- inteligibilitatea celor transmise, determinată de nivelul de acces interlocutorilor la aceste informaţii, de compatibilitate comunicaţională a acestora.

Condiţiile elaborării comunicării presupun:
- respectarea intereselor emiţătorului şi subordonarea acestora la aşteptarea receptorului;
- păstrarea proprietăţii cuvintelor, ca sens, adică de aceea dată de dicţionare şi de accepţiunea comună;
- respectarea rigorii gândirii, corectitudinii logice, abaterile putând fi îngăduite numai cu scopul de a spori forţa de sugestie şi penetraţie, subordonate ideilor artistice cart însoţesc forma comunicării.

Comunicarea directă, este considerată a fi tipul real de discurs în care emiţătorul şi receptorul se văd şi se aud, fără ajutorul unor mijloace de amplificare. Este discursul pe care l-au analizat toate retoricile până la apariţia unor limbaje artificiale datorate noilor tehnologii. într-un astfel de discurs direct, atât mijloacele de exprimare, cât şi cele de răspuns ale receptorului sunt cuvinte, gesturi, mimică, etc.
între factorii favorizanţi ai discursului reţinem:
- timpul, ca moment în care are loc discursul;
- spaţiul în care se desfăşoară;
- aspectul fizic ÅŸi vestimentar al interlocutorilor;
- limbajul acestora, etc.

Discursul real, aduce interlocutorii pe un plan de egalitate în care rolurile se pot schimba, emiţătorul şi receptorul pot utiliza situaţii extralingvistice, folosind limbajul nonverbal. Prezenţa celor doi (E şi R) sporeşte subiectivitatea, determinând adecvarea strategiei. Se introduce angajamentul personal, răspunderea directă a emiţătorului pentru ceea ce spune, invitându-1 pe receptor să facă la fel, să-şi asume acelaşi angajament. Emiţătorul şi receptorul se identifică afectându-li-se reciproc şi obiectivitatea şi subiectivitatea. în acest caz, sinceritatea rezultă numai după o raportare la acţiunile tuturor factorilor implicaţi, deoarece aceasta poate fi influenţată de însăşi dorinţa receptorului partener sau de context.
Credibilitatea socială a sursei şi persoanei care o reprezintă ori se reprezintă este determinată de valoarea faptelor.


Atât în discursul direct, cât şi în discursul publicistic- cu deosebire cel audio şi audio-vizual- stilul este apropiat celui "amical", natural. Se mimează convorbirea obişnuită plină de amabilităţi, sugerând implicarea locutorului în problemele locutorului ori cititorului.

"Eu", dobândeşte valoarea de apropiere, dar are şi rolul de a spori greutatea afirmaţiei izvorâtă dintr-o experienţă, o cunoaştere şi o putere deosebită. Exclamaţia, interogaţia, frazele segmentate, scurtate, au darul de a dezvolta coeziunea dintre emiţător şi receptor. Abaterile de la rigoarea reclamată de succesiunea ideilor dau nota de familiar şi complicitate, sporind răspunderea ascultătorului, cititorului, telespectatorului pentru modul de utilizare a informaţiilor, opiniilor şi atitudinilor de care au luat cunoştinţă.

---

Tag-uri: social, interactiune, individ, relatii

---

Categorie: Diverse  - ( Diverse - Archiva)

Data Adaugarii: 18 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---