Viteza de sedimentare a hematiilor , analiză cunoscută în special prin iniţialele VSH, deşi este una din cele mai vechi analize de laborator clinic, şi-a păstrat încă marea ei valoare practică. Într-o probă de sânge recoltată pe un anticoagulant şi trasă într-un tub care se aşează într-un stativ, hematiile se depun mai mult sau mai puţin repede în funcţie de compoziţia în proteine a plasmei, faza lichidă a sângelui, VSH creşte In infecţii acute, unele infecţii cronice ca tuberculoze, boli reumatismale, boli neoplazice, boli imunologice.

VSH-ul reprezinta viteza de sedimentare a eritrocitelor. Se determina prin metoda Westergreen. Reprezinta un test nespecific de inflamatie care apreciaza si evolut ia inflamatiei, nu numai prezenta ei. El scade în hepatita acută virală. Valori normale: după o oră = 3 —6 mm la bărbaţi; 6—12 mm la femei. înainte de o intervenţie chirurgicală, trebuie verificată funcţia hemostatică a sângelui, care este asigurate de capilare (vase sangvine cu calibru foarte mic), de trombocite şi de diverşi factori ai coagulării din sânge. Această verificare se face prin câteva analize de triaj, din care cele mai uzuale sunt: numărătoarea de trombocite, timpul de sângerare şi timpul de protrombină. Numai in cazul in care aceste analize arată rezultate anormale, se continuă cu efectuarea altor analize speciale.

Timpul de coagulare, o analiză de execuţie simplă, aduce o informaţie globală asupra procesului de coagulare a sângelui. Timpul de coagulare are valori mari în hemofilie şi în tratamentul anticoagulant cuheparină. Normal: 4—8 minute. Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei hemoragii sau in vederea unei operatii chirurgicale, se determina t.c. dupa cum urmeaza: se recolteaza o picatura de sange din pulpa degetului, se pune pe o lama de sticla si se cronometreaza timpul care a trecut pana la coagularea sangelui.

Timpul de sângerare informează asupra calităţii peretelui capilarelor, ca şi asupra funcţiei trombocitelor. Valoarea normală: 1,5 —4 minute.

Timpul de protrombină sau timpul Quick măsoară mai mulţi factori plasmatici implicaţi în procesul de coagulare. Rezultatul este în funcţie de cali-tatea reactivului folosit şi se exprimă în secunde şi în procente de coagulabilitate, comparând rezultatul probei cu rezultatul unui martor normal.

Timpul de protrombină se foloseşte mult în controlul prcoperator al hemostazei, ca şi in bolile tromboembolice pentru controlul tratamentului anticoagulant cu medicamente din grupul dicumarinicelor (ca trombostopul).

Examenul sumar de urină constă într-un grup de analize care se lucrează de regulă pe prima urină de dimineaţă. In cadrul acestui examen se verifică densitatea, pH şi cîţiva parametri biochimici ca glucoza, proteinele, urobilinogenul (în mod normal glucoza şi proteinele sunt absente, iar urobilinogenul este prezent doar ca urme) şi se examinează la microscop sedimentul urinar. Examenul sumar de urină aduce informaţii valoroase in diferite boli ale rini¬chiului şi ale căilor urinare (prezenţa de proteine, uneori de cilindri, număr crescut de leucocite şi hematii, prezenţă de bacterii), in diabet (prezenţă de glucoza, uneori şi de acetonă), în diverse forme de icter (urobilinogen crescut in hepatita acută, pigmenţi biliari prezenţi în icterul mecanic).

Examinarea urinii pentru constituenţi anormali a fost in ultimul timp mult simplificată prin folosirea de fâşii de hârtie impregnată cu diverşi reactivi, care dau modificări de culoare dacă sunt introduse în urina ce conţine aceşti constituenţi (teste rapide).


Ureea In sânge.

Ureea rezultată din metabolismul substanţelor proteice este eliminată prin rinichi, menţinându-se la un nivel de 20—40 mg/ml sânge când funcţia rinichiului este normală. Ureea creşte când această funcţie devine insuficientă. Măsurarea ureei in sânge dă o informaţie utilă pentru aprecierea activităţii rinichiului, fiind larg utilizată ca analiză de triaj, mai ales la per¬soanele peste 40 de ani. In urina, ureea reprezinta aproximativ jumatate din solidele dizolvate in urina, sau peste 85-88 % din corpii azotati ai urinii: ureea, creatinina, acidul uric, proteine, azotul total. Derminarea ureei urinare este un test care permite aprecierea functiei renale. In mod normal, ureea filtreaza la nivelul glomerulilor renali, se resoarbe la nivelul tubului contort proximal, spre a secreta la nivelul celui distal. In consecinta, sufeintele acute sau cronice ale functiei renale, vor antrena reducerea cantitatii de uree eliminata in urina. Cresterile peste normal al eliminarilor urinare de uree, survin de regula in caz de aport proteic exogen excesiv, in afectiunile caracterizate prin hipercatabolism proteic endogen si in diabetul zaharat.


Glicemia.

Larga răspândire a diabetului zaharat, afecţiune datorată unei profunde perturbări a metabolismului glucidic, impune controlul nivelului glucozei în sânge (glicemia), care în acest caz arată valori mult crescute. Glicemia normală este în jur de 100 mg/100 ml sânge. Constatarea unei glicemii crescute cere şi verificarea unei eventuale eliminări de glucoza in urină (glicozurie).


Testele de disproteinemie oferă o informaţie asupra echilibrului proteinelor din serul sangvin, care se modifică în numeroase afecţiuni ca: infecţii, boli neoplazice, boli hepatice, boli imunologice ş.a. Dând rezultate patologice In atât de multe boli diferite, desemnarea lor drept ^probe hepatice" nu este corectă. Cele mai utilizate probe de disproteinemie sînt reacţia cu timol (nor-mal 1—4 u ML) şi reacţia cu sulfat do zinc (normal =20 —40 uf).

Transaminazelo stnt enzimolo cel mai des cercetate în laboratorul clinic. Valori crescute în ser apar în infarctul de miocard (aici creşte mai ales transaminaza glutamic oxalacetică, pe scurt TGO). Valori foarte mult crescute se Intîlnesc în hepatita acută virală (aici creşte mai ales transaminaza glutamic piruvică, pe scurt TGP), constituind un parametru de diagnostic, ca şi de urmărire a bolnavilor suferind do această boală infecţioasă a ficatului.

Electroforeza proteică (proteinograma) separă proteinele din serul sangvin sau alte umori în mai multe fracţiuni cu ajutorul curentului electric. Creş¬terea sau scăderea unora din funcţiuni constituie o informaţie utilă diagnosti¬cului bolilor hepatice, infecţioase, imunologice, reumatismale ş.a.

Tabloul lipidic cuprinde un grup de analize care studiază metabolismul grăsimilor. Intre altele, se determină colesterolul, trigliceridele şi se face electroforeza lipidică (lipidoşjrama). In tulburările metabolismului grăsimilor (dislipidemii), tabloul lipidic suferă diferite modificări, pe care se bazează clasificarea dislipidemiilor, importantă pentru aplicarea unui tratament corespunzător.

Urocultura este una din cele mai curente analize bacteriologice, mult executată în laboratoarele clinice din spitale şi policlinici. Reuşita acestui examen depinde mult de corecta recoltare a probei de urină, care se face printr-o bună colaborare a bolnavului cu un cadru medical. Eliminarea contaminării în timpul recoltării este mai dificilă la femei decât la bărbaţi, din cauza anatomiei genitale care favorizează amestecul de bacterii din vagin şi uretră cu urina. Cel mai mult se foloseşte recoltarea de urină din mijlocul jetului, după ce s-a făcut în prealabil o atentă toaletă locală. Acest eşantion de urină se lasă să curgă direct într-o sticluţă sterilă (maximum 1/4 din înălţimea ei), al cărei dop steril se ţine în mâna cu care a fost scos, fără să atingă vreun obiect din jur. După recoltare se repune cu grijă dopul la sticluţă şi proba este dusă la laborator în cel mai scurt timp. Respectând aceste reguli de asepsie, suntem siguri că germenii care se vor dezvolta în culturi aparţin produsului examinat şi nu provin din mediul ambiant.

Lichidul cefalo-rahidian se studiază în afecţiuni ale sistemului nervos central. Se recoltează cel mai des prin puncţie lombară, intervenţie simplă în mâini experimentate. In acest produs se studiază elementele chimice, celulele şi eventuale bacterii. In meningite, examinarea lichidului cefalorahidian constituie o analiză de urgenţă, de a cărei executare rapidă şi corectă poate depinde salvarea bolnavului.

Puroiul şi secreţiile sunt produse patologice in care examenul microscopic poate depista agentul care a provocat formarea lor ca: stafilococ, streptococ, bacilul Koch etc. In puroi: gonococ (o bacterie), trichomonas (un parazit) sau candida (o ciupercă) in secreţii.

Sputa.

Recoltarea sputei se face într-un recipient curat, după ce în prealabil bolnavul şi-a clătit gura cu apă pentru a se evita, pe cât posibil, amestecul sputei cu saliva. Se recomandă bolnavului să „expectoreze" cât mai „din plămâni" pentru a se obţine produs din trahee şi bronhii şi nu secreţie faringiană sau salivă. La examenul microscopic se pot observa diverse celule epiteliale, celule sangvine şi germeni (stafilococi, pnoumococi, bacili Koch ş.a.). Examinarea directă a unui frotiu de spută înaintea instituirii unui tratament cu antibiotice este de mare importanţă. Stabilirea tipului de bacterie care a provocat o infecţie pulmonară (pneumonie,- tuberculoză pulmonară) este o informaţie care conduce la un tratament corect cu antibiotice corespunzătoare.

Tubajul gastric se face cu ajutorul unei sonde subţiri de cauciuc, care are la capăt o mică olivă metalică (sonda Einhorn). Bolnavul nu trebuie să fi mâncat sau să fi băut cu cel puţin 12 ore înaintea tubajuiui.

Bolnavului în poziţie şezândă i se introduce tubul în cavitatea bucală sau, în cazuri speciale, în cavitatea nazală. Se recomandă bolnavului să înghită, respirând profund, timp în care persoana care ajută la efectuarea tubajuiui împinge uşor tubul de-a lungul esofagului. Când diviziunea 45<—50 a tubului este în dreptul arcadei dentare, conţinutul gastric (staza) începe să curgă In eprubetă. Sucul gastric prelevat se examinează microscopic, cercetându-se celulele (importantă este depistarea de celule maligne în caz de neoplasm gastric) şi bacteriile. Pentru studierea chimismului gastric (determinarea acidităţii gastrice) se provoacă o creştere a secreţiei gastrice prin injectarea subcutanată de histamină.

Tubajul duodenal constă în introducerea sondei Einhorn (aceeaşi sondă ca pentru tubajul gastric) în duoden. Bolnavul nu va mânca cu 12 ore înainte şi va lua antiseptice. Tubul va fi înghiţit până când oliva ajunge in porţiunea orizontală a duodenului, aproximativ la 75 cm de arcada dentară, Pînă când sonda pătrunde în stomac, bolnavul stă în poziţie şezândă. Ulterior, bolnavul este culcat pe partea dreaptă, recomandându-i-se să înghită rar, din 3 in 3 minute, evitându-se astfel încolăcirea tubului în stomac. Când oliva ajunge în duoden, începe să curgă bila.

Se recoltează bila A (un amestec de bilă din coledoc cu suc pancreatic şi secreţie duodenală), apoi bila B (bila din vezicula biliară) după provocarea concentraţiei şi evacuării veziculei biliare prin introducerea pe sondă a unei soluţii de sulfat de magneziu, şi bila G (bila hepatică). Toate probele de bilă se examinează la microscop, căutându-se celule, cristale şi eventuali paraziţi ca; Giardia (Lamblia), Strongiloides stercoralis, Trichomonas intestinalis.

Examenul coprologic (examenul materiilor fecale) se face prin cercetarea microscopică în vederea studierii fiziopatologiei digestiei (examen de digestie) şi a depistării unor paraziţi intestinali (examen copro-parazitologic sau prin culturi pentru evidenţierea unor agenţi patogeni (coprocultură).

Pentru examenul de digestie, recoltarea scaunului se face după o prealabilă pregătire a bolnavului, care constă in administrarea tuturor principiilor alimentare: proteine, hidraţi de carbon, grăsimi, săruri minerale. Examenul coproparazitologic nu necesită precauţii speciale de recoltare. La examinarea microscopică se pot descoperi diverşi paraziţi, chisturi sau ouă de paraziţi.

Sorologia luesului. Analizarea sângelui pentru depistarea de anticorpi specifici infecţiei sifilitice, se practică ca un triaj în masă la toţi bolnavii internaţi în spitale, la înscrierea în facultăţi, la noii angajaţi etc. Se Începe cu o reacţie serologică simplă de depistare şi numai in cazul unui rezultat pozitiv, se continuă cu mai multe tehnici serologice care să asigure cu toată precizia un diagnostic cu multe implicaţii sociale.

Reacţia ASLO. Infecţiile streptococice sunt larg răspândite, mai ales in lumea copiilor. Principala analiză serologică care fundamentează acest diagnostic este reacţia ASLO, prin care se măsoară anticorpii antistreptolizină O, formaţi de organismul infectat de streptococi. Reacţia Waaler-Rose este o analiză imunologică ce pune în evidenţă factorii reumatoizi prezenţi cu mare frecvenţă la bolnavii suferind de poliartrită reumatoidă.

Departamentul de imunologie al laboratorului clinic se ocupă, într-o altele şi de studiul unor proteine normale cum sunt imunogtobulinele şi complementul, şi de depistarea unor proteine patologice, adică proteine absente la omul sănătos şi care apar numai în anumite stări de boală, ca antigenul HBs, proteina C-reactivă, alfafetoproteina.


Antigenul HBs este o proteină patologică ce apare în sângele bolnavilor de hepatită virală tip B (hepatita de seringă), rămânând la unii pacienţi prezent când hepatita se cronicizează. Antigenul HBs constituie o problemă importantă in sectorul donării de sânge. Trebuie eliminaţi donatorii care sunt purtători de antigen HBs, pentru a evita transmiterea acestuia şi declanşarea de noi cazuri de hepatită acută virală.


Proteina C-reactivă apare precoce în procesele inflamatorii acute şi în fazele active ale proceselor inflamatorii cronice. Determinarea ei se face în ser şi are importanţă în special în diagnosticul bolii reumatice. Proteina C-reactivă mai apare în procese necrotice, ca infarctul miocardic şi tumorile maligne.


Alfafetoproteina este o proteină serică fetală majoră. La adultul normal se găseşte însă în cantităţi minime, care cresc la valori foarte ridicate In diverse boli neoplazice, în special în cancerul de ficat. De asemenea, se înregistrează valori foarte mari de alfafetoproteină la femei însărcinate în trimestrul IU în cazuri de malformaţie fetală.


Diagnosticul imunologie al sarcinii.

In perioada de început a unei sarcini, când semnele clinice nu sunt încă semnificative, ca şi în sarcinile patologice, diagnosticul de laborator al sarcinii are o mare importanţă practică. In urina femeii Însărcinate apare un hormon caracteristic pentru această stare, hormonul gonadocorionic şi testele de sarcină se bazează pe punerea lui in evidenţă, înainte se foloseau metode biologice (ca reacţia Galli-Mainini), astăzi părăsite pe plan internaţional. Acestea au fost înlocuite cu metode imunologico mai precise. Diagnosticul imunologie cu truse indigene permite confirmarea unei sarcini după 10—14 zile de întârziere a ciclului menstrual.


Spermograma.

Analiza spermatozoizilor dintr-un ejaculat aduce informaţia cea mai importantă pentru evaluarea fertilităţii masculine. Deoarece se observă unele variaţii, înainte de a stabili o scădere a fertilităţii bărbatului, trebuie examinat materialul obţinut in cel puţin două recoltări.

Radioimunoanaliza este cea mai sensibilă metodă imunologică şi se foloseşte pentru măsurarea unor proteine prezente în ser şi umori in cantitate foarte mică. Folosind radioizotopi care sunt nocivi pentru personalul laboratorului, acest tip de analize se execută in unităţi special amenajate in cadrul medicinii nucleare. Radioimunoanaliza se utilizează in special pentru determinarea hormonilor.

Determinarea cariotipului este o analiză specială de citogenetică, prin care se stabileşte tabloul cromozomial al unui individ. Există boli in care cariotipul suferă abateri caracteristice de la aspectul normal al cromozomilor, cum ar fi: sindromul Down (mongolism), hermafroditism, sindromul Turner.



sursa imaginii freeschoolclipart.com

---

Tag-uri: spermograma, coagulare, urina

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 13 October '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---