|
Statistics:
Visits: 2,348 Votes: 0 Fame Riser |
Fame Rank
N/A
Fame Riser
|
|||||||||||
Articole
Tag-uri Populare
Stampe japoneze
| Q: | Intreaba despre Stampe japoneze |  |
Autor : Maria-Valentina Iancu
Arta japoneza e azi la mare cautare. Avangardele se dau in vant dupa felul in care artistii japonezi amesteca tehnicile computerizate cu traditia. Iar din ce in ce mai multi adolescenti colectioneaza manga, dupa ce au fost fani avizi ai versiunilor animate. Dar care sunt originile acestei arte?
Istoricii spun ca totul a inceput odata cu epoca Edo, in 1615. epoca isi trage numele de la orasul care va deveni capitala Japoniei in 1615 si va fi cunoscut ulterior drept Tokyo. Artistii nu se mai limiteaza sa infatiseze personaje aristocratice sau inspirate de literatura mistico-religioasa. Ia nastere un tip de arta numit “ukiyo-e”. Botezata astfel in 1661 de catre un scriitor “ukiyo-e” inseamna “imagini ale unei lumi plutitoare’.
Apariti a “ukiyo-e” e strans legata de dezvoltarea tehnicii gravurii in lemn, adusa din China de calugarii budisti. Printre primele lucrari imprimate se afla si Sanjurokkasen (“Cei 36 de poeti sihastrii”), publicata in 1611.
Primele stampe erau mai degraba austere, imprimate doar in alb si negru (Sumizuri e). Existau si cazuri mai rare in care maestrii precum Moronobu isi colorau lucrarile dupa imprimare in nuante minerale.
Pe la jumatatea secolului al optsprezecelea o influenta covarsitoare o are arta chineza. Unii artisti ca Nishimura Shigenoga experimenteaza si folosesc o tehnica importata din China, cea a “stampelor cu pietre”, in care liniile sunt albe iar fondul negru. In arta japoneza aceasta tehnica este mai degraba iesita din comun dar in China, unde stampele copiau tablouri, ea era destul de frecvent utilizata.
Prima stampa policroma (benizuri-e) apare abia in 1740-1741, fiind inventata de un tipograf, Kamimura Kichiemon. Noul stil e adoptat de maestrul Masanobu. El a folosit nunate de rosu (beni), de unde si numele de benizuri-e. Masanobu nu s-a limitat doar la rosu ci a utilizat si verde, maro, galben sau ocru.
Unii experti spun ca Masanobu a inventat urushi-e sau tehnica “picturii lacuite”, in care tonurile de negru sunt ingrosate cu lipici pentru a capata o stralucire asemeni lacului. Stralucirea era uneori imbogatita cu particule de metal, un stil de decoratie utilizat si in cazul panourilor de lemn lacuit, atat de populare.
Urmatorul pas in evolutia stampelor are loc in 1765 cand un gravor pe nume Kinroku rezolva problema tiparirii culorilor suprapuse. Inventia sa, “kento” era “asezata in marginile plansei...servea drept tampon pentru foaia de hartie, care mutata cu maxima precizie de pe o bucata de lemn pe alta putea primi succesiv diferitele culori.” Ia nastere astfel adevarata stampa policroma sau “nishiki-e”. Noua tehnica e folosita cu predilectie in cazul calendarelor. Grija necesara tiparirii unor astfel de calendare face ca pretul lor sa atinga cote astronomice.
Anul 1765 mai marcheaza momentul cand isi fac aparitia primele stampe infatisand actori. Este perioada cand infloreste teatrul Kabuki, “o noua forma teatrala la baza careia au stat spectacolele de dans si de marionete. Piesele de teatru evocau subiecte epice si legende....iar dramaturgi ca Chikamatsu Monzaemon compun lucrari pentru marile familii de actori, care erau recunoscute atat dupa blazon, cat si datorita machiajului lor de scena.” Mai trebuie mentionat ca datorita unui decret emis in 1629 de catre un shogun ingrijorat de “moralitatea” lumii artelor, toate rolurile din teatrul Kabuki, inclusiv cele feminine, erau interpretate de barbati.
Portrete de actori mai fusesere produse inainte de catre artistii din famila Torii, care inscriptionau mereu portretul cu numele actorului si cu cel al personajului interpretat de acesta. Noile portrete se debaraseaza de aceste inscriptii si prefera, in schimb, sa prezinte actorul intr-un stil realist, subliniindu-i trasaturile caracteristice. Printre cei mai mari astfel de portretisti se numara Mamoru Buncho, faimos pentru combinatiile sale cromatice de verde si oranj, si Katsukawa Shunsho, intemeietor de scoala si artist cu un gust aparte pentru detaliu. Cei doi au si colaborat in 1770 la o carte cu portrete de actori numita “Ehon Butai Ogi” (“Cartea iubitorilor scenei”), una dintre cele mai apreciate carti cu stampe din toate timpurile.
Spre finele secolului, membrii scolii Utagawa reinvie moda pentru prezentarea unei singure perspective, idee preluata anterior din arta olandeza, cu care japonezii venisera in contact cu un secol mai devreme, prin interemdiul negustorilor navigatori din Olanda.
Se spune ca cel mai mare maestru al acelor ani a fost Torii Kiyonaga. Adoptat de familia Torii, el face avere pictand firme si afise pentru spectacole de teatru, insa straluceste cu adevarat atunci cand le portretizeaza pe marile frumuseti ale epocii. “Anii care au facut istorie in scoala ukiyo-e au fost 1783, 1784 si 1785, cand Kiyonaga a produs cele mai admirabile tipuri de femei. Este aproape de necrezut cum acest fiu al unui administrator de imobile, crescut in apropierea unei mari piete de peste, care a trait printre membrii clasei de jos, oameni care chiar si atunci cand erau instariti nu se puteau lauda cu o cultura bogata sau cu mari idealuri ci care se bucurau din plin de toate placerile lumesti la indemana- este deci aproape incredibil ca el a putut produce un asemenea tip nobil, pur si sanatos de figura feminina.”
Cand Kiyonaga se retrage din lumea artelor pe scena isi face aparitia un nou talent: Kitagawa Utamaro. Artistul se facuse deja remarcat prin cartea “Insecte”, tiparita in 1788. In aceasta carte el inlocuieste simbolismul de inspiratie chineza cu un stil mai degraba realist, caracterizat de o fina observatie a naturii si o atentie deosebita acordata culorii.
Se spune despre Utamaro ca a fost cel mai mare pictor al femeilor. Personajele sale sunt remarcabile prin gama emotiilor aratate cat si prin faptul ca reusesc de multe ori sa relationeze atat cu celelalte persoanje ale stampei cat si cu privitorul. Grija pentru detaliile artistice se combina la Utamaro cu o intelegere aparte a psihologiei personajelor sale. In secolul nouasprezece, cand stampele sale ajung in Europa exercita o influenta extraordinara asupra impresionistilor, cuceriti de tratamentul luminii si al umbrei in opera artistului japonez.
De la feminitatea senzuala, reprezenata de Utamaro, trecem la frumusetile eterice, fragile ale lui Momokawa Choki si Hosoda Eishi.
In lumea stampelor are loc o aparitie fulguranta: Saito Sharaku, a carui activitate este determinata doar pe o perioada de zece luni, din 1794 pana in 1795, uimeste prin portetele de actori Kabuki, realizate intr-o tehnica de o simplitate aproape caricaturala.
Probabil ca atunci cand se vorbeste despre stampe japoneze, imaginea care apare in mintea majoritatii oamenilor este cea a “Marelui val vazut din Kanagawa” de Hokusai. Nascut chiar in Edo, in 1760, Hokusai este poate cel mai cunoscut artist japonez al tuturor timpurilor, opera sa exercitand o influenta covarsitoare si asupra artistilor europeni asemeni lui Paul Gaugain. Sunt nenumarate legende legate de personalitatea acestui artist fascinant, care a trait si a lucrat pana la varsta de 89 de ani si si-a schimbat numele, pentru a-i reprezenta mai bine fazele de creatie de aproape treizeci de ori. Se spune ca talentul si imaginatia sa erau atat de mari incat la un festival religios din Tokyo a pictat un portret de dimensiuni gigantice, peste 180 de metri, al unui sfant folsosindu-se de galeti cu cerneala si o matura pe post de pensula. O alta poveste ne spune ca a fost invitat odata la curtea shogunului, pentru a concura cu alt artist, mai traditionalist. Hokusai castiga concursul desenand un arc albastru pe hartie si apoi punand o gaina cu picioarele inmuiate in vopsea rosie sa alerge peste ceea ce pictase. Rezultatul a fost numit de artist “Raul Tatsuta cu frunze rosii de artar plutind”.
“Daca Valul sau a fascinat Occidentul si l-a inspirat pe Debussy, el, in schimb, a fost atras de stiintele occidentale predate de olandezi pe insula Deshima, unde a si intreprins mai multe calatorii ce i-au marcat cercetarile: perspectiva, anatomie, botanica se regasesc astfel in paginile seriei Manga. Aceasta atractie fata de Occident nu l-a deturnat insa de la profunda afinitate pentru Zen, nici nu i-a stirbit curiozitatea nestinsa pe care o nutrea fata de toate aspectele lumii <>”. Atunci cand moare, la aproape nouazeci de ani, Hokusai se stinge cu convingerea ca desi crease capodopere ca “Treizeci si sase de imagini de pe muntele Fuji” sau cele cinsprezece volume de Manga, adica de crochiuri, desene si caricaturi, talentul sau nu atinsese inca potentialul maxim.
Dupa Hokusai multi s-au temut de un declin al artei stampelor. Dar inovatia isi face aparitia in persoana lui Hiroshige, si el un nativ al capitalei. Spre deosebire de inaintasii sai renunta sa picteze portrete manieriste si se dedica peisajelor si scenelor cu personaje surprinse in mijlocul actiunii. Seriile sale “Cele 53 de stratii de pe Tokaido” si “O suta de vederi celebre din Edo” au devenit astazi simboluri ale artei japoneze. “In mod programatic peisajele lui Hiroshige dezvaluie o anumita stare de spirit- tristete sau veselie, ebulitie sau plictis, care de multe ori este pusa in evidenta de specificul fenomenelor meteorolgice-ploaie, zapada, ceata, roua, bruma sau de momente ale zilei- zori de zi, dimineata, dupa amiaza, amurg, noapte. Multe din serii sunt aranjate in ordinea anotimpurilor sau a sarbatorilor din cursul anului.”
Atunci cand moare in 1858, la varsta de 62 de ani, Hiroshige, poet talentat, compunea urmatoarele versuri:”Dupa ce in Orasul de la Rasarit / Mi-am lasat pensula in urma/ Pornesc intr-o noua calatorie? Sa vizitez faimoasele/privelisti/Ale Paradisului din Apus.”
De-o varsta cu Hiroshige dar cu un stil total diferit este Utagawa Kuniyoshi. “Kuniyoshi traia impreuna cu cele cincizeci si trei de pisici ale sale; daca acestea vedeau in noapte, el vedea in timp.” Kuniyoshi exceleaza in reprezentarea legendelor japoneze, a bataliilor mitologice dintre samurai neinfricati si monstrii sinistrii. In plus, posesor al unei imaginatii debordante, el gaseste un mod de a evita cenzura din ce in ce mai aspra transformand portretele de actori Kabuki in caricaturi.
Mare iubitor de pisici, el chiar inlocuieste uneori chipul actorilor cu cel al felinelor preferate. Spre deosebire de colegii sai de breasla , Kuniyoshi e un curajos ce indrazneste sa se joace cu suprafetele, umplandu-le cu motive decorative si incercand sa creeze uneori iluzia bidimensionalitatii.
Este unul dintre putinii maestrii care apuca sa vada redeschiderea frontierelor Japoniei si aparitia occidentalilor, pe care ii si include in vreo doua stampe. Mult mai fascinati de arta stampelor, occidentalii, in schimb, le colectioneaza si le exporta pentru a le pune la loc de cinste prin muzee si galerii. Acolo, ele capteaza atentia unor tineri artisti, care sub influenta “Japonismelor” vor scoate la lumina noi curente ca Impresionismul sau Art Nouveau.
Bibliografie:
Delay, Nelly - Japonia- Eterna fascinatie, editura Univers, Bucuresti, 2007
Kazar, Gyuri - Hiroshige, catalog editat de MNAR, Bucuresti, 1997-1998
Kazar, Gyuri- Stampe japoneze din perioada Edo, catalog, editat de Biblioteca Academiei Romane, Bucuresti, septembrie 1999
Treat Paine, Robert and Soper, Alexander -The Art and Architecture of Japan, The Pelican History of Art, Penguin Books Ltd., 1974
Arta japoneza e azi la mare cautare. Avangardele se dau in vant dupa felul in care artistii japonezi amesteca tehnicile computerizate cu traditia. Iar din ce in ce mai multi adolescenti colectioneaza manga, dupa ce au fost fani avizi ai versiunilor animate. Dar care sunt originile acestei arte?
Istoricii spun ca totul a inceput odata cu epoca Edo, in 1615. epoca isi trage numele de la orasul care va deveni capitala Japoniei in 1615 si va fi cunoscut ulterior drept Tokyo. Artistii nu se mai limiteaza sa infatiseze personaje aristocratice sau inspirate de literatura mistico-religioasa. Ia nastere un tip de arta numit “ukiyo-e”. Botezata astfel in 1661 de catre un scriitor “ukiyo-e” inseamna “imagini ale unei lumi plutitoare’.
Apariti a “ukiyo-e” e strans legata de dezvoltarea tehnicii gravurii in lemn, adusa din China de calugarii budisti. Printre primele lucrari imprimate se afla si Sanjurokkasen (“Cei 36 de poeti sihastrii”), publicata in 1611.
Primele stampe erau mai degraba austere, imprimate doar in alb si negru (Sumizuri e). Existau si cazuri mai rare in care maestrii precum Moronobu isi colorau lucrarile dupa imprimare in nuante minerale.
Pe la jumatatea secolului al optsprezecelea o influenta covarsitoare o are arta chineza. Unii artisti ca Nishimura Shigenoga experimenteaza si folosesc o tehnica importata din China, cea a “stampelor cu pietre”, in care liniile sunt albe iar fondul negru. In arta japoneza aceasta tehnica este mai degraba iesita din comun dar in China, unde stampele copiau tablouri, ea era destul de frecvent utilizata.
Prima stampa policroma (benizuri-e) apare abia in 1740-1741, fiind inventata de un tipograf, Kamimura Kichiemon. Noul stil e adoptat de maestrul Masanobu. El a folosit nunate de rosu (beni), de unde si numele de benizuri-e. Masanobu nu s-a limitat doar la rosu ci a utilizat si verde, maro, galben sau ocru.
Unii experti spun ca Masanobu a inventat urushi-e sau tehnica “picturii lacuite”, in care tonurile de negru sunt ingrosate cu lipici pentru a capata o stralucire asemeni lacului. Stralucirea era uneori imbogatita cu particule de metal, un stil de decoratie utilizat si in cazul panourilor de lemn lacuit, atat de populare.
Urmatorul pas in evolutia stampelor are loc in 1765 cand un gravor pe nume Kinroku rezolva problema tiparirii culorilor suprapuse. Inventia sa, “kento” era “asezata in marginile plansei...servea drept tampon pentru foaia de hartie, care mutata cu maxima precizie de pe o bucata de lemn pe alta putea primi succesiv diferitele culori.” Ia nastere astfel adevarata stampa policroma sau “nishiki-e”. Noua tehnica e folosita cu predilectie in cazul calendarelor. Grija necesara tiparirii unor astfel de calendare face ca pretul lor sa atinga cote astronomice.
Anul 1765 mai marcheaza momentul cand isi fac aparitia primele stampe infatisand actori. Este perioada cand infloreste teatrul Kabuki, “o noua forma teatrala la baza careia au stat spectacolele de dans si de marionete. Piesele de teatru evocau subiecte epice si legende....iar dramaturgi ca Chikamatsu Monzaemon compun lucrari pentru marile familii de actori, care erau recunoscute atat dupa blazon, cat si datorita machiajului lor de scena.” Mai trebuie mentionat ca datorita unui decret emis in 1629 de catre un shogun ingrijorat de “moralitatea” lumii artelor, toate rolurile din teatrul Kabuki, inclusiv cele feminine, erau interpretate de barbati.
Portrete de actori mai fusesere produse inainte de catre artistii din famila Torii, care inscriptionau mereu portretul cu numele actorului si cu cel al personajului interpretat de acesta. Noile portrete se debaraseaza de aceste inscriptii si prefera, in schimb, sa prezinte actorul intr-un stil realist, subliniindu-i trasaturile caracteristice. Printre cei mai mari astfel de portretisti se numara Mamoru Buncho, faimos pentru combinatiile sale cromatice de verde si oranj, si Katsukawa Shunsho, intemeietor de scoala si artist cu un gust aparte pentru detaliu. Cei doi au si colaborat in 1770 la o carte cu portrete de actori numita “Ehon Butai Ogi” (“Cartea iubitorilor scenei”), una dintre cele mai apreciate carti cu stampe din toate timpurile.
Spre finele secolului, membrii scolii Utagawa reinvie moda pentru prezentarea unei singure perspective, idee preluata anterior din arta olandeza, cu care japonezii venisera in contact cu un secol mai devreme, prin interemdiul negustorilor navigatori din Olanda.
Se spune ca cel mai mare maestru al acelor ani a fost Torii Kiyonaga. Adoptat de familia Torii, el face avere pictand firme si afise pentru spectacole de teatru, insa straluceste cu adevarat atunci cand le portretizeaza pe marile frumuseti ale epocii. “Anii care au facut istorie in scoala ukiyo-e au fost 1783, 1784 si 1785, cand Kiyonaga a produs cele mai admirabile tipuri de femei. Este aproape de necrezut cum acest fiu al unui administrator de imobile, crescut in apropierea unei mari piete de peste, care a trait printre membrii clasei de jos, oameni care chiar si atunci cand erau instariti nu se puteau lauda cu o cultura bogata sau cu mari idealuri ci care se bucurau din plin de toate placerile lumesti la indemana- este deci aproape incredibil ca el a putut produce un asemenea tip nobil, pur si sanatos de figura feminina.”
Cand Kiyonaga se retrage din lumea artelor pe scena isi face aparitia un nou talent: Kitagawa Utamaro. Artistul se facuse deja remarcat prin cartea “Insecte”, tiparita in 1788. In aceasta carte el inlocuieste simbolismul de inspiratie chineza cu un stil mai degraba realist, caracterizat de o fina observatie a naturii si o atentie deosebita acordata culorii.
Se spune despre Utamaro ca a fost cel mai mare pictor al femeilor. Personajele sale sunt remarcabile prin gama emotiilor aratate cat si prin faptul ca reusesc de multe ori sa relationeze atat cu celelalte persoanje ale stampei cat si cu privitorul. Grija pentru detaliile artistice se combina la Utamaro cu o intelegere aparte a psihologiei personajelor sale. In secolul nouasprezece, cand stampele sale ajung in Europa exercita o influenta extraordinara asupra impresionistilor, cuceriti de tratamentul luminii si al umbrei in opera artistului japonez.
De la feminitatea senzuala, reprezenata de Utamaro, trecem la frumusetile eterice, fragile ale lui Momokawa Choki si Hosoda Eishi.
In lumea stampelor are loc o aparitie fulguranta: Saito Sharaku, a carui activitate este determinata doar pe o perioada de zece luni, din 1794 pana in 1795, uimeste prin portetele de actori Kabuki, realizate intr-o tehnica de o simplitate aproape caricaturala.
Probabil ca atunci cand se vorbeste despre stampe japoneze, imaginea care apare in mintea majoritatii oamenilor este cea a “Marelui val vazut din Kanagawa” de Hokusai. Nascut chiar in Edo, in 1760, Hokusai este poate cel mai cunoscut artist japonez al tuturor timpurilor, opera sa exercitand o influenta covarsitoare si asupra artistilor europeni asemeni lui Paul Gaugain. Sunt nenumarate legende legate de personalitatea acestui artist fascinant, care a trait si a lucrat pana la varsta de 89 de ani si si-a schimbat numele, pentru a-i reprezenta mai bine fazele de creatie de aproape treizeci de ori. Se spune ca talentul si imaginatia sa erau atat de mari incat la un festival religios din Tokyo a pictat un portret de dimensiuni gigantice, peste 180 de metri, al unui sfant folsosindu-se de galeti cu cerneala si o matura pe post de pensula. O alta poveste ne spune ca a fost invitat odata la curtea shogunului, pentru a concura cu alt artist, mai traditionalist. Hokusai castiga concursul desenand un arc albastru pe hartie si apoi punand o gaina cu picioarele inmuiate in vopsea rosie sa alerge peste ceea ce pictase. Rezultatul a fost numit de artist “Raul Tatsuta cu frunze rosii de artar plutind”.
“Daca Valul sau a fascinat Occidentul si l-a inspirat pe Debussy, el, in schimb, a fost atras de stiintele occidentale predate de olandezi pe insula Deshima, unde a si intreprins mai multe calatorii ce i-au marcat cercetarile: perspectiva, anatomie, botanica se regasesc astfel in paginile seriei Manga. Aceasta atractie fata de Occident nu l-a deturnat insa de la profunda afinitate pentru Zen, nici nu i-a stirbit curiozitatea nestinsa pe care o nutrea fata de toate aspectele lumii <
Dupa Hokusai multi s-au temut de un declin al artei stampelor. Dar inovatia isi face aparitia in persoana lui Hiroshige, si el un nativ al capitalei. Spre deosebire de inaintasii sai renunta sa picteze portrete manieriste si se dedica peisajelor si scenelor cu personaje surprinse in mijlocul actiunii. Seriile sale “Cele 53 de stratii de pe Tokaido” si “O suta de vederi celebre din Edo” au devenit astazi simboluri ale artei japoneze. “In mod programatic peisajele lui Hiroshige dezvaluie o anumita stare de spirit- tristete sau veselie, ebulitie sau plictis, care de multe ori este pusa in evidenta de specificul fenomenelor meteorolgice-ploaie, zapada, ceata, roua, bruma sau de momente ale zilei- zori de zi, dimineata, dupa amiaza, amurg, noapte. Multe din serii sunt aranjate in ordinea anotimpurilor sau a sarbatorilor din cursul anului.”
Atunci cand moare in 1858, la varsta de 62 de ani, Hiroshige, poet talentat, compunea urmatoarele versuri:”Dupa ce in Orasul de la Rasarit / Mi-am lasat pensula in urma/ Pornesc intr-o noua calatorie? Sa vizitez faimoasele/privelisti/Ale Paradisului din Apus.”
De-o varsta cu Hiroshige dar cu un stil total diferit este Utagawa Kuniyoshi. “Kuniyoshi traia impreuna cu cele cincizeci si trei de pisici ale sale; daca acestea vedeau in noapte, el vedea in timp.” Kuniyoshi exceleaza in reprezentarea legendelor japoneze, a bataliilor mitologice dintre samurai neinfricati si monstrii sinistrii. In plus, posesor al unei imaginatii debordante, el gaseste un mod de a evita cenzura din ce in ce mai aspra transformand portretele de actori Kabuki in caricaturi.
Mare iubitor de pisici, el chiar inlocuieste uneori chipul actorilor cu cel al felinelor preferate. Spre deosebire de colegii sai de breasla , Kuniyoshi e un curajos ce indrazneste sa se joace cu suprafetele, umplandu-le cu motive decorative si incercand sa creeze uneori iluzia bidimensionalitatii.
Este unul dintre putinii maestrii care apuca sa vada redeschiderea frontierelor Japoniei si aparitia occidentalilor, pe care ii si include in vreo doua stampe. Mult mai fascinati de arta stampelor, occidentalii, in schimb, le colectioneaza si le exporta pentru a le pune la loc de cinste prin muzee si galerii. Acolo, ele capteaza atentia unor tineri artisti, care sub influenta “Japonismelor” vor scoate la lumina noi curente ca Impresionismul sau Art Nouveau.
Bibliografie:
Delay, Nelly - Japonia- Eterna fascinatie, editura Univers, Bucuresti, 2007
Kazar, Gyuri - Hiroshige, catalog editat de MNAR, Bucuresti, 1997-1998
Kazar, Gyuri- Stampe japoneze din perioada Edo, catalog, editat de Biblioteca Academiei Romane, Bucuresti, septembrie 1999
Treat Paine, Robert and Soper, Alexander -The Art and Architecture of Japan, The Pelican History of Art, Penguin Books Ltd., 1974
- Omul si destinul (10442 visits)
- Importanta principiilor morale in viata societatii (8883 visits)
- Comportamentul nostru in societate (6556 visits)
- Compozitia si definitia aerului (5535 visits)
- Copilaria, paradisul inocentei (3386 visits)
- Importanta lacurilor in Romania (3278 visits)
- Metacomunicarea şi paralimbajul (2946 visits)
- Ce sunt depresiunile intramontane (2612 visits)
- Despre NixServers.ro (2537 visits)
- Cum s-a format Delta Dunarii (2477 visits)
- Clima de campie din Romania (2411 visits)
- Limbajul timpului (2400 visits)
- Limbajul tacerii (2386 visits)
- Uscatorul de par (2342 visits)
- Tipuri de comportament ale indivizilor in societate (2089 visits)
- Pasiunea aristocratilor si a vedetelor pentru iahturi
- Cum ne pregatim de o drumetie
- Cum ne pregatim de o calatorie cu masina in vacanta
- Cum ne pregatim de o calatorie cu trenul in vacanta
- Cum ne pregatim de o calatorie cu avionul in vacanta
- Cum ne pregatim de o calatorie cu vaporul in vacanta
- Relatiile interumane in cadrul familiei
- Protectia familiei si a copilului
- Cum se organizeaza comunicarea
- Cine sunt interlocutorii mesajelor pe care la transmitem
- Comunicarea este esentiala convietuirii sociale
- Importanta calitatilor vocale ale vorbitorului in procesul de comunicare
- Comuniarea determina relatii interumane
Categorie: Diverse - ( Diverse - Archiva)
Data Adaugarii: 27 August '08
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :