Al doilea război punic începuse într-un mod extrem de periculos pentru Roma, care se vedea, pentru prima dată după războaiele cu Pyrrhus, atacată la ea acasă. Scipio avea atunci numai 17 ani şi, în calitate de tribun, participă, la Ticinus, la prima luptă contra oştilor cartagineze, aliate cu celţii transpadani (o armată consulară, comandată de tatăl său, consulul P.C. Scipio, şi de fratele acestuia, trimis ulterior în zona iberă, încercase, tardiv însă, să il oprească pe Hannibal, pe apa Rhodamusuiui - astăzi Rhon). Sub comanda tatălui său, Scipio asistă la un prim dezastru al oştilor romane, din care, cu greu, reuşi să-şi salveze tatăl grav rănit.

La puÅ£ină vreme dupÄ ƒ înfrangerea de la Ticinus, un alt dezastru militar roman - armatele reunite ale consulilor, de fapt, ceea ce reuÅŸise să se salveze la Ticinus împreună cu armata comandată de Tiberius Sempronius Longus, rechemat din Sicilia, fură zdrobite de puni la Trebia - produse derută în lumea romană. Deruta se transformă în panică după înfrangerea, din 22 iunie 217 î.e.n., a unei alte oÅŸtiri romane (30 000 de oameni), sub comanda lui Caius Flaminius, langă lacul Trasimenus, în Etruria, unde Hannibal, traversand campia mlăştinoasă a fluviului Arno, considerată de netrecut, i-a surprins, pur ÅŸi simplu, pe romani. Nici tactica de temporizare a lui Quintus Fabius Maximus, Cunctator (Åžovăielnicul), ales în grabă dictator, în ciuda unor succese iniÅ£iale, mai ales pe planul jenării logistice a cartaginezilor, nici victoriile din Peninsula Iberică ale fraÅ£ilor Scipio (cea din 217 î.e.n., a lui Cnaeus Cornelius Scipio Calvus, în lupta navală de la gurile Ebrului, cea din 215 î.e.n., de la lbera, a lui Publius Cornelius Scipio, în contra fratelui lui Hannibal, Hasdrubal), nu reuÅŸiră să stingă spaima Romei. Intr-atat de mare era aceasta, încat Roma ridică o armată uriaşă, de 86 000 de oÅŸteni, renunţând la tactica prudentă ÅŸi, totodată, eficientă, a lui Q.F. Maximus.

In continuare tribun militar, pus sub comanda consulilor Lucius Aemilius Paulus (adept al lui Cunctator) şi Caius Terentius Varro, în „marea armată", Scipio dovedi, în lupta catastrofală de la Cannae, din 2 august 216 î.e.n., un sange rece neobişnuit varstei sale (avea 19 ani). Astfel, armata romană, mai bine zis resturile ei (în luptă pieriseră 56 000 de oşteni, iar alţi 18 000 căzuseră prizonieri), rămasă de izbelişte prin moartea lui L. Aemilius Paulus şi fuga lui C. Terentius Varro, îşi găsi comandant în tanărul Scipio, care reuşi să o oprească din fuga precipitată şi să restabilească ordinea.

Calităţile sale militare, dovedite pe campurile de luptă, precum şi cele de organizator şi comandant, relevate de comportarea sa la Ticinus şi la Cannae, determinară numirea sa, în 210 î.e.n., după moartea, la distanţă de o lună, a fraţilor Cnaeus şi Publius Cornelius Scipio (în luptele din 211 î.e.n., din Peninsula Iberică, contra lui Hasdrubal şi a lui Mago, cel mai tanăr frate a lui Hannibal), în calitate de proconsul în Peninsula Iberică. Procedura, cu toate că pană atunci unică în analele romane - nimeni nu mai fusese investit cu imperium proconsular fără să fi fost înainte magistrat - nu provocă, deci, uimire la Roma, ci numai invidie, relevată, însă, mult mai tarziu.

In Peninsula Iberică, Scipio beneficie de o bună poziţie militară, datorată, mai ales, cuceririi, în 212 î.e.n., de către tatăl şi unchiul său, a oraşului Saguntum. De fapt, şi în Peninsula italică şi Sicilia, în ciuda victoriilor lui Hannibal, a trădării unor oraşe, cum s-a întamplat cu Capua - 216 î.e.n., Syracuza - în 215 î.e.n., cand, după moartea lui Hieron al II-lea, la conducerea cetăţii accede Hieronymus, Locrii şi Crotona - în 215 î.e.n., Tarent - 213 î.e.n., Heracleea, Metapont, Thurii - 212 î.e.n., precum şi în ciuda solicitării forţelor romane în Grecia - în cadrul primului război macedonean, desfăşurat între 215- 205 î.e.n. şi încheiat printr-o pace pe bâza statu-quo-ului la Phoinike, Roma îşi întăreşte considerabil poziţiile. Aceasta conduce la victorii romane decisive, cum a fost cea din primăvara lui 211 î.e.n., din Sicilia a lui M. Claudius Marcellus, care cucereşte Syracuza (în timpul jefuirii oraşului este ucis Arhimede), sau cea din 210 î.e.n., care se soldează cu cucerirea Agrigentumului, ceea ce face să se prăbuşească coaliţia siciliana antiromană.

Scipio a înţeles că, într-un atare context al evoluţiei războiului cu punii, numai succesul - şi nu oricare, ci unul rapid - poate spulbera murmurele, chiar poziţiile potrivnice provocate la Roma de numirea sa. Astfel că atacă, în 209 î.e.n., fundamentul puterii punice în Peninsula Iberică: Carthago Nova, cu toate că fortificaţiile cetăţii o făceau, aparent, inexpugnabilă. Folosind o tehnică de comando, Scipio îşi strecură centuriile în spaţiul evacuat de ape în timpul refluxului, căderea cetăţii avand un mare răsunet în Roma şi efect notabil în desfăşurarea celui de-al doilea război punic. In anul următor, la Baecula, o nouă victorie, chiar asupra oştilor comandate de Hasdrubal, face să-i crească prestigiul, pe plan militar. Victoria romană de la Baecula nu-l împiedică pe Hasdrubal să intervină în Peninsula Apennină, încercand să-şi ajute fratele. (Dealtfel, armata lui Hasdrubal este nimicită pe apa Metaurusului, în centrul peninsulei, de o armată romană comandată de consulul L. Salinator; chiar Hasdrubal piere în luptă.) în fine, iu 206 î.e.n., prin victoria de la Ilipa şi întemeierea coloniei Ralica, Scipio spulberă dominaţia Cartaginei în Peninsula Iberică.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 12 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---