Din observarea atentă a vieţii militare (mai luase parte, sub comanda lui Scipio Aemelianus, la asediul Cartaginei, în cel de-al treilea război punic), dar şi a stărilor sociale din Roma, Gracchus a înţeles că lipsa de randament, ce începuse a se manifesta inclusiv în armată, se datora, în mare parte, dispariţiei treptate a ţăranilor liberi posesori de pămant şi promovării exagerate a muncii servile. Astfel de manifestări critice, mai puţin evidente, avuseseră loc şi in campaniile din Grecia, contra lui Andriskos. Cu evidenţă, însă, reducerea randamentului militar se făcuse manifestă în Hispania, în războaiele contra lusitanilor şi numanţilor, în Sicilia, contra sclavilor răsculaţ i, cunoscute de Gracchus, precum şi în episodul, postum lui Gracchus, ce urmă moştenirii lăsate de Attalos al III-lea al Pergamului; la moartea acestuia ¡133 î.e.n.), Aristonikos, în temeiul descendenţei sale (fiu nelegitim al lui Eumenes al II-lea, rege al Pergamului între 197 — 159 î.e.n.), nu recunoaşte testamentul lui Attalos al III-lea ce-şi lăsa Romei regatul.

Răscoala lui Aristonikos, cunoscută şi sub numele de răscoala heliopoliţilor (cetăţeni ai soarelui, denumire împrumutată din utopia lui lamboulos, despre statul de pe „insulele soarelui", ai cărui cetăţeni duc o viaţă fericită), a ridicat sub arme sclavi şi liberai şi a rezistat timp de doi ani romanilor, cu tot ajutorul dat acestora de oraşele din Ionia şi de regii Bithyniei, Paphlagoniei şi Cappadociei. Chiar Publius Licinius Crassus, comandant vestit, este înfrant de lieliopoliţi în 130 î.e.n., la Leuce. Cu toate ca invinşi pană la urmă (în bătălia de la Stratoniceea, din 129 î.e.n., după care Aristonikos a fost trimis la Roma, unde a fost sugrumat, Inr Pergamul devine provincia Asia, prima posesiune a Romei în Orient), heliopoliţii au arătat, în ciuda precarităţii educaţiei lor mili-l.aro, calităţi ostăşeşti superioare romanilor.

In "Războiul civil", Appianos relatează că „Gracchus vorbea cu indignare de mulţimea de sclavi inapţi pentru serviciul militar şi care niciodată nu erau fideli stăpanilor lor.

El amintea că nu de mult, în Sicilia, stăpanii au tras ponoase din cauza sclavilor care se înmulţiseră ca urmare a trebuinţei de braţe pentru muncile agricole; el amintea şi de războiul dus de romani împotriva lor, timp îndelungat şi cu multe întamplări primejdioase". Este vorba deprima mare răscoală a sclavilor din Sicilia, condusă do sclavul sirian Eunus (proclamat rege la Enna, sub numele de Antiochos) şi sclavul cilician Kleon, care s-a desfăşurat între 136-132 î.e.n. Cucerirea, în 136 î.e.n., a oraşului Agrigentum le-a dat în mană răsculaţilor controlul întregii insule. Rupă ce trei armate consulare şi una pretoriană sunt înfrante, romanii, sub conducerea consiliului Publius ftupilius, reuşesc, de asemerea cu greutate, să înăbuşe răscoala.

O astfel de poziţie, susţinută de la înălţimea tribunatului (Gracchus fusese ales, în decembrie 134 î.e.n., tribun al poporului pentru anul următor), rezulta, deci, dintr-o adancă încredere în puterea regeneratoare a clasei ruralilor, posesori ai cate unui lot de pămant. Pe de altă parte l-a inspirat şi o mişcare a acestora, ce se manifesta în Roma prin zgarierea, pe zidurile templelor, a unor inscripţii ce protestau împotriva deposedării de pămant a ţăranilor şi împărţirii terenurilor din ager publicus între marii stăpanitori agricoli.

Ridicarea ţărănimii libere, posesoare de pămant, ar fi dus la oprirea creşterii plebei orăşeneşti sărace, leneşă şi, mai ales, fără ocupaţie, fără un program sau un scop politic, constituind rezervor de voturi de cumpărat, plebe pe care o îngroşau ţăranii fără pămant, aşa-zişii „humiles". Totodată, măsura ar fi dus şi la mărirea capacităţii militare a armatelor Romei (formate din ţărani ce şi-ar fi apărat pămantul), precum şi, pe acest temei, la preantampinarea răscoalelor sclavilor. în anul său de tribunat, sprijinindu-se şi pe o pătură, e drept, cam subţire, de potentaţi care-i împărtăşeau vederile, Gracchus reactualizează prevederile unei legi din secolul al IV-lea î.e.n. (legea lui Licinius şi Sextius), cel puţin aşa siisţinu pentru a-şi spori creditul, propunand-o în comitia tributa .

In esenţă, legea prevedea limitarea terenurilor ocupate de marii proprietari din ager publicus astfel: capul familiei - maximum 500 iugera (125 hectare), fiii adulţi - cate 250 iugera, dar maximum 1 000 iugera pe toată familia. Ceea ce depăşea mia de iugera trebuia cedat (eventual cu despăgubire), împărţit în loturi de 30 iugera, ce urmau a fi date (eventual cu instituirea unei taxe) ţăranilor, împreună cu dreptul de a le transmite urmaşilor, dar nu şi de a le înstrăina. Prin lege se instituia şi o comisie, din trei oameni, aleasă pe timp de un an, care avea sarcina să vegheze la aplicarea acestor prevederi.

Legea lui Tiberius Sempronius Gracchus (Cicero afirmă că autorii legii ar fi fost, de fapt, Mucius Scaevola şi fratele acestuia, Licinius Mucianus) a avut un ecou imediat şi imens în lumea satelor. Spre a susţine legea „Spre Roma se scurgeau mulţimile din sate ca fluviile spre marea ospitalieră", consemnează Diodor.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 04 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---