Venit la domnie, Servius Tullius a gasit organizarea socială, politică şi constituţională ce era atribuita lui Rornuhis. Astfel, societatea era organizată in familii, iniţial formate pe criterii de înrudire, care erau conduse de „pater familias", deţinătoml autoritaţii depline asupra proprietatii, al dreptului de viaţă şi de moarte (jus vitae ac necis) asupra soţiei, copiilor şi sclavilor. (Iniţial, sclavii consideraţi membrii secundari ai familiei, proveneau cel mai adesea din prizonierii de război; în vremea regatului, sclavia nu era baza modului de producţie, oi avea trăsături ptitriarhale, ale sclaviei incipiente.) Părintele familiei tutela si clienţii, această formă specific italică, de origine străveche, a ierarhizării sociale; clientul este cuprins în ginta patronului, il însoţeşte la război şi în muncile fundamentale, asigurandu-si astfel obligaţia patronului de a-l apăra şi de a-l ajuta cand se află la o nevoie. Mai multe familii formau o gintă, care era unitatea socială de bază.

Ginta, care la romani era fraternă şi exogamă, era legată prin comunitate de origine (cel puţin în primele faze ale dezvoltării sociale), de nume, asa-zisul „gentilic", care figura în numele fiecărui membru (numele de persoană sau prenumele, „praenomen", numele ginţii sau numele, „nomen" şi porecla, „wgmomem", care desemna fie ramura ginţii, fie o trăsătură a persoanei, fie, hi razul a două porecle, ri una şi alta), prin -sărbători religioase comune, cimitir comun, prin posesiuni agrare comune („ager publicus", pămant al statului, spre deosebire de „herediurn", mică proprietate de "pămant individualĂ, transmisibilă prin moştenire, de la „heres"=mostenitor folosită pentru casa şi curte), prin dreptul reciproc de succesiune pe care-l aveau membrii ginţilor, prin obligaţia acestora de a se apăra reciproc. Şeful ginţii, „princeps", era ales.

Ginţile erau grupate, cate zece, in curii, iar zece curii formau cate unul din cele trei triburi amintite. Bărbaţii adulţi, grupaţi pe cele 30 de curii formau adunarea poporului, numită şi „comitia curiata", datorită locului de adunare, Comitium, din vecinătatea Forumului. „Comitia curiata" era convocată de rege, prezident al adunării, ales de aceasta şi investit cu autoritate („imperium") politică, militară, religioasă ri judecătorească (în anumite probleme, cum erau crimele grave). Autoritatea regelui („rex") era limitată de controlul consiliului bătrânilor, numit senat (de la „senex"-bătran), care sancţiona şi hotărarile luate de comisia curiata, pe baza votului (fiecare curie avea un vot).

Membrii senatului, iniţial o sută, apoi trei sute, se numeau părinţi („patres"), iar insemnele regalii aţii era. încă din vremea primilor regi, mantia de purpură, coroaof de aur, sceptrul cu vulturi şi scaunul de fildeş. Giniile, luata la un loc, compuneau poporul roman („populus Romanusfl singurul deţinător al tuturor drepturilor politice. Reforma lui Servius Tullius, considerată de istoriografi drept o veritabilă revoluţie politică, rezultat al luptei dintre „populus. Romanus" şi plebe, a avut două efecte imediate: plebeii, au fost primiţi în serviciul militar pe cheltuiala lor, ceea care i-a încadrat („de facto" şi „de jure") în „populus Romanus",Adunările pe Comitium se făceau, după reforma lui Servius, Tullius, prin organizarea cetăţenilor pe centurii („comitiaj centuriata"), ceea ce conferi centuriei şi un rol politic de mărimea întai. în felul acesta, rolul curiilor şi, de aici, al ginteir şi tribului scade considerabil, fiind înlocuit cu cel al centuriilor, constituite după avere. în plus, organizarea în triburi teritoriale contribui şi ea la diminuarea influenţelor gentilice.

Constituţia serviană a marcat întărirea puterii păturile avute, deoarece în cel mai înalt forum de decizie, „comitial centuriata", fiecare centurie avea cate un vot, ceea ce făcea) ca majoritatea să fie în mana primei clase censitare, care dădea 98 de centurii (deci de voturi) dintr-un total de 193. Urmarea pe plan extern a reformei lui Servius Tullius a fost întărirea statului-cetate, care a căpătat, datorită succeselor militare obţinute de armata mult fortificată de către programul reformator servian, o poziţie dominantă în Latium. Chiar oraşul crescu în dimensiuni, lui Servius Tullius atribuindu-i-se ridicarea unui zid fortificat, care cuprindea în incintă şi colinele Esquilin, Virminal şi Quirinal. Pe plan dinastic, întărirea claselor bogate avu oa efect anularea dominaţiei etrusce, dinastia acestora fiind izgonită în timpul urmaşului lui Servius Tullius. Acesta, Lucius Tarquinius Superbus, fiu sau nepot al lui L. Tarquinius Priscus, a venit la domnie prin asasinarea lui Servius, căruia îi era şi ginere.

Domnia sa tiranică a provocat profunde nemulţumiri; pretextul care a dus la răscoală a fost o întamplare de gineceu. Sextus Tarquinius, fiul regelui, o pangări pe virtuoasa soţie a lui Tarquinius Collatinus, Lucreţia, care se sinucise. Nobilimea romană, condusă de Collatinus şi de Lucius Iunius Brutus, se răsculă şi-l alungă, în 509 î.e.n., pe Tarquinius Superbus. A fost ultimul rege, Roma intrand în epoca republicii. Servius Tullius a accelerat această angajare a „Cetăţii eterne".

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 13 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---