Pentru că un dictator, aÅŸa cum fusese concepută funcÅ£ia, nu era un tiran, iar cine ar fi încercat să instaureze tirania ar fi avut soarta bogatului plebeu Spurius Maelius (în 439 î.e.n., Spurius Maelius încercă să profite de fometea abătută asupra Romei si. distribuind cu dărnicie cereale, îşi cuceri o popularitate datorită căreia numai un pas îl mai despărÅ£ea de acapararea puterii; tocmai această perspectivă îl pierdu, C. Servilius Ahala ucigandu-l pentru a fi aspirat la tiranie). Nu era, însă, cazul lui Camiilus. Acesta, de ÅŸase ori tribun militar cu puteri consulare, de cinci ori dictator al republicii, ilustru reprezentant al ginÅ£ii patriciene Furia, totodată ÅŸi un excelent general, iubit de ostaà …Ÿi, pe care-i condusese la victorii răsunătoare, ar fi putut cu uÅŸurinţă să instituie o domnie personală în Roma.

Mai ales după căderea oraşului Veii, pe care-l surprinse printr-o manevră iscusită: după ce săpă în taină un tunel pe sub zidurile cetăţii, pană la templul Junonei veiene, Camiilus, decise un atac amplu şi gălăgios, ca diversiune, asupra zidurilor, simultan cu izbirea din interior asupra veienilor de către ostaşii romani trecuţi prin tunel. Captura, deosebită ca valoare (Veii îşi disputa cu Roma, de multă vreme, controlul carelor cu sare şi chiar al salinelor de la vărsarea Tibrului în mare, dispunand şi de alte importante mijloace de îmbogăţire), precum şi fidelitatea trupelor i-ar fi fundamentat lui Camiilus demersul tiranic. Nici faţă de acuzaţia romanilor, că ar fi distribuit în folosul său banii ce i-ar fi primit de la faliscii din Falerii (oraş asediat după Veii), Camiilus nu recurse la puterea ce i-o conferea contextul político-militar roman, ci se retrase din viaţa publică, din cetate chiar (in oraşul Ardea), pentru a evita un proces scandalos.

Dar bogata republică (după un recensămant efectuat de censori în 393 î.e.n. Roma republicană cuprindea un teritoriu de aproape două mii de kilometri pătraţi, o populaţie care putea mobiliza peste 150 000 de cetăţeni), aflată oricum în calea celţilor lui Bronnu, ce coborau spre sud, peste Apenini. după fixarea în nord, atrase apetitul acestora. Pe raul Allia, afluent la cincisprezece kilometri nord de Roma al Tibrului, golii zdrobesc (390 î.e.n.) legiunile romane, invadează Roma, o jefuiesc, o dau pradă flăcărilor; scapă de la dezastru Copitoliul a cărui incintă fortificată nu putu fi cucerită de gali nici după un asediu de şapte luni.

Tradiţia conferă gaştelor din templul Junonei meritul salvării Capitoliului: ele ar fi dat alarma, in timpul atacului de noapte, surprinzător al galilor. în acest moment este plasată şi legenda ce a dat naştere dictonului „Vae victisl", „Vai de cei învinşi!" (Romanii îşi răscumpără de la Brennus, cu 1000 de livre aur, cetatea; pe talgerul balanţei destinat greu lăţi lor, şi ele falsificate de gali, Brennus nemulţumit de cantitatea de aur de pe celălalt talger, adăugă greutăţilor sabia şi platoşa sa, ceea ce sfirni protestul romanilor. Brennus ar fi rostit atunci celebrul dicton.) Cert este că senatul apelează din nou la Camiilus, aflat în exil la Ardea.

Il numeşte în funcţia de dictator şi-i încredinţează, odată cu ultimele forţe armate, soarta Romei. Cunoscand tactica galilor, Camiilus îşi adaptează trupele la aceasta, izbeşte surprinzător şi toacă sistematic armata duşmană, reuşind să-i alunge pe gali din Latium. Dureroasa lecţie de pe Allia şi apoi cea învăţată cu ocazia jefuirii Romei l-au antrenat pe Camiilus intr-o largă campanie oare-i convinge pe romani ca, odată cu reconstrucţia Romei, să ridice primul zid de incintă ce cuprindea în întregime oraşul, cu un perimetru de circa 12 km. Acestea sunt zidurile ce i-au fost atribuite de istoria tradiţională lui Servius Tullius. Prezenţa lui Camiilus în viaţa publică, dealtfel destul de lungă - a murit de ciumă în 364 î.e.n., avind peste 80 de ani -, a avut efecte salutare atat pentru armata Romei, cat şi pentru dezvoltarea instituţiilor republicane romane, chiar şi pentru evoluţia ei urbană. Istoricul roman antic Titus Livius, exprimand, desigur, o opinie a contemporanilor săi, îl socoteşte pe Camiilus al doilea întemeietor al Cetăţii eterne.

Cu toate că personajul Camillus a existat cu certitudine şi că, în general, faptele sale sunt cunoscute, datorită poziţiei politice adoptate de istoricii romani, ce îşi dădeau silinţa să transforme unele per; sonalităţi istorice în eroi, pentru a conferi legitimitate fie stăpanirii romane, fie ascendentului unora dintre marile familii senatoriale, istoria primei jumătăţi a epocii republicane, aşa cum ne apare în operele istoriografiei romane, a fost privită cu multă prudenţă de istoriografia modernă. Se mai întalneşte, de asemenea, amestecul cu legenda care, uneori, poate fi detaşată de realitate, cum este cazul legendei gaşfelor capitoline; alteori, însă, nu mai poate fi distinsă de faptul real, cum este povestea (întăririi despăgubirii către galii lui Brcnnus, el însuşi personaj cu aură legendară.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 05 April '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---