Între cele două regate ebraice se inaugurează o lungă epocă de războaie, ceea ce favorizează supunerea lor de către imperiile orientale vecine, mai întai de către Asiria, apoi de către Noul Babilon. Supunerea, de către acesta din urmă, a însemnat şi exilul (diaspora), în trei tranşe, a celei mai mari părţi a populaţiei, în competiţia dintre regatele evreieşti, Iudeea avu, la început, un avantaj bazat pe continuitatea dinastică, pe concepţia religioasă unitară, pe importanţa, în mozaism, a Templului, în Israel, instabilitatea politică era accentuată de lipsa de reazem a monarhiei în randurile aristocraţiei religioase, confruntată cu influenţa crescandă a credinţei în idol ii fenicieni; această influenţă a fost întărită prin amestecul personal al unor fenicieni în treburile monarhiei, cum s-a întamplat în timpul domniei lui Achab (871-853 î.e.n.), căsătorit cu tyriana Jezabel . Reacţia religioasă nu întarzie să apară, astfel că, în secolul al VIII-lea, asistăm la predicile prorocilor.

Prorocii, predicatori religioşi în favoarea monoteismului mozaic şi politic în favoarea vechii unităţi ebraice, au pledat pentru o neutralitate strictă faţă de puternica Asi-rie, mai cu seamă, iar, tot ca urmare a influenţei lor, în mozaism apare ideea nouă a unui Iahve mai tolerant, ca dumnezeu al tuturor oamenilor. Cei mai importanţi proroci au fost Amos, Elie, Eliseu, Hosea, în Israel şi Isaia şi Ieremia în Iudeea. Israelul căzu, totuşi, sub loviturile lui Salmanassar al V-lea şi ale lui Sargon al II-lea, în 721 î.e.n. Acesta din urmă exila populaţia (prima diaspora) şi o înlocui cu babilonieni, hitiţi, arabi, care trecură mai tarziu la mozaism şi au fost numiţi samariteni în izvoarele ebraice.

Un moment de speranţă 1-a constituit pentru poporul evreu antic domnia celui de-al 16-lea rege iudeu, Iosia (639-608 î.e.n.), fiu şi succesor al lui Amon. Proclamat rege la varsta de opt ani, format la şcoala unor consilieri stoici, Iosia încearcă, în baza asocierii la monarhie a elanului religios, să restabilească puterea cea veche din „veacul de aur" al Iui Solomon. în 621 î.e.n. restaura Templul şi, în lupta contra ereziei idolatrice, fu ajutat de Helcias, marele preot. Acesta, în timpul lucrărilor de restaurare a Templului, „descoperi" vechiul exemplar al Torahului, legea mozaică, pe care încercă să o reintroducă în toate sferele vieţii publice.

Reformele naţional-religioase ale lui Iosia fură însă stopate de moartea acestuia în lupta de la Meggido, dintre babilonieni şi egipteni, unde Iudeea s-a opus faraonului Nechao al II-lea. Pină în 539 î.e.n., Iudeea şi Israelul s-au găsit sub dominaţia intolerantă babiloniană. între 539 şi 332 î.e.n., statele evreieşti intrară în Imperiul persan a cărui administraţie tolerantă a permis reîntoarcerea evreilor în Palestina, reconstruirea Templului, afirmarea credinţei mozaice. Tot în această epocă are loc redactarea definitivă a Pentateucului.

Evreii şi-au menţinut religia, adancită de Ieremia prin „noua Alianţă" (înscrisă în suflete), dar au început a-şi pierde identitatea etnică, asupra căreia prima cea religioasă şi culturală. Iudaismul de după exilul babilonian afirma noţiunile răspunderii personale, a salvării personale (episodul lui Iov), a dragostei divine în care trebuie să speri, cum apare în Cantarea dntărilor. Mulţi evrei nu s-au întors în Palestina (din Babilon), diaspora devenind un aspect de bază al mozaismului ce penetra în întreaga Mesopotamie1. Inclusă, în 332 î.e.n., în imperiul macedoneanului (v. Alexandru cel Mare), apoi în regatele elenistice, Palestina antică îşi va regăsi identitatea statală în vremea Makkabeilor, dar niciodată nu va mai egala strălucirea din „veacul de aur" al lui Solomon.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 14 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---