Octavianus, care adoptase numele Caius Iulius Caesar Octavianus şi primise salutul veteranilor dictatorului, tratează, în acelaşi timp, cu senatorii, dezvăluind, încă din tinereţe deci, calitatea sa principală: duplicitatea, care i-a imprimat comportament de simulant.

Prudenţa îl îndeamnă a-şi lua măsuri de asigurare faţă de conflictul cu Antonius, personalitate de mare prestanţă politică şi dotare pe plan militar, conflict ce se conturase din momentul în care Antonius îşi exprimase îndoiala în capacitatea prea tanărului Octavianus de a administra moştenirea lui Caesar. Astfel că Octavianus, beneficiind de sprijinul unor bogătaşi, între care Gaius Maecena, precum şi de clauzele unei în ţelegeri secrete cu Cicero, revenit la Roma, asigurand senatul de supunere, îşi ridică o armată proprie. în aprilie 48 i.e.n., fără a-şi uni legiunile eu oastea consulilor Hirtius şi Pansa, Octavianus se infruntă direct cu ostile lui Antonius, aflat la Mulina (azi Modena), unde-l asedia pe fosta guvernator al Galiei, Decimus Brutus, ce nu se supusese hotărarii comiţiilor care-i încredinţa Galia lui Antonius.

Cu toate că ea consemnează înfringerea lui Antonius, lupta de la Mutina a rămas indecisă, pentru că Antonius s-a putut retrage nestanjenit. Octavianus urmărea mişcările vieţii politice romane, care nu-i erau favorabile, senatorii neluandu-l în seamă, odată Antonius ce îndepărtat (după credinţa lor). Aşa că i se refuză lui Octavianus candidatura pentru consulat. Este unica dată în cariera sa cînd, nefiind cale de mijloc, Octavianus trece la o acţiune hotărată ce-i putea tăia definitiv ascensiunea: porni asupra Romei (iulie, 43 î.e.n.), pe care o luă fără luptă. La 19 august, face să-i fie acordate puteri extraordinare, obţine condamnarea asasinilor lui Caesar şi se trezeşte singur, faţă-n faţă cu Antonius, a cărui armata incomparabil mai puternică prin unirea cu Lepidus în Galia Narbonensis îi ameninţa şi aşa şubreda poziţie cîştigată. Totodată, în Orient, reprezentanţii partidei republicane, asasinii condamnaţi ai lui Caesar, Marcus Brutus şi Cassius Longinus, se întăriseră, ameninţînd pe toţi caesarienii. Fu momentul său de înţelepciune, alegînd alianţa cu Antonius şi Lepidus.

Prin întrevederea de la Bononia (azi Bologna), din octombrie 43 î.e.n., Octavianus, Antonius şi Lepidus constituie cel de-al doilea triumvirat, care, spre deosebire de cel din vremea lui Caesar, capătă în chiar titulatura sa formula demagogică „pentru organizarea statului", menită a acoperi ţinta sa dictatorială, demagogie care va caracteriza întreaga carieră politică a lui Octavianus. Consacrat oficial în noiembrie 43 le.n., al doilea triumvirat fu deosebit de sângeros în prima sa parte. Proscripţiile, menite a lichida opoziţia aşa-zisă republicană, au lăsat în urmă pe cele de pe vremea celebrului dictator Sulla; peste 2000 de cavaleri şi 300 de senatori (între care şi Cicero, înscris pe liste de Antonius, care nu-i ierta cele 14 cuvîntări contra sa, botezate chiar de Cicero, după modelul lui Demostene, „Philippicae"), au pierit în acele zile. Consolidarea celui de-ai doilea triumvirat, prin înfrângerea republicanilor în Orient (luptele de la Phiiippi, cea decisivă la 23 octombrie 42 î.e.n., în care Brutus şi Cassius sint înfrînţi de Octavianus şi Antonius şi se sinucid), este definitivă, încît nici chiar revolta aşa-zişilor antonieni nu-l mai pot clătina. Recompensand legiunile combatante la Philippi prin împărţirea pămanturilor a 18 oraşe din Italia, Octavianus a starnit mişcarea de opoziţie a acestora, încurajată în sedret de oamenii lui Antonius; în bătălia de la Perusia, de la începutul anului 40 î.e.n., legiunile lui Marcus Vispamus Agrippa - probabil cel mai însemnat şi talentat general roman din epocă, după Antonius - înfring pe „antonieni", lichidand mişcarea.


Noul acord de confirmare a triumviratului, încheiat în octombrie 40 î.e.n. la Brundisiurn (Antonius revenise în Italia după petrecerile din Egipt), ii l'ace stăpîni absoluţi pe Octavianus, în Occident şi Iliria, pe Antonius, în Orient (de la graniţa trasată de rîul Drina), şi pe Lepidus, în Africa. Tot prin înţelegerea de la Brundisiuni (întărită prin căsătoria lui Antonius cu sora lui Octavianus, Octavia) Octavianus şi Antonius îşi oferă reciproc dreptul de a recruta armate în vederea combaterii lui Sextus Pompeius şi, respectiv, a părţilor. în 39 î.e.n., Octavianus, in acord cu ceilalţi doi membri ai triumviratului, oferă lui Sextus Pompeius Magnus (acordul de la Puteoli, mai zis şi de la Misenum), în schimbul păcii, Sicilia, Sardinia, Corsica, promisiunea consulatului, a administrării Peloponesului şi a compensării averii părinteşti ce-i fusese confiscată. Pacea internă astfel adusă şi dorită de toţi deveni ţelul politic manifest al lui Octavianus, care-şi drapa cu el intenţiile de instaurare a conducerii personale.

Cu excepţia unor scurte întreruperi, pacea internă („pax romana" sau „pax augusta") fu mitul fluturat de propaganda lui Octavianus, bine organizată de acesta. Prima are loc în 37 - 36 î.e.n.; Octavianus, cu sprijinul unei flote cedate de Antonius - triumviratul fusese reannoit prin acordul de la Tarent, în 37 î.e.n. - şi încredinţată lui Agrippa, după cateva lupte (la Milae, în 36 î.e.n. , cand Sextus Pompeius, ce încălcase înţelegerea de la Puteoli blocand şi înfometand Roma, pierde Corsica şi Sardinia, la Scylla, cand Octavianus este înfrant), reuşeşte victoria finală de la Naulocus (3 septembrie 36 î.e.n.), Sextus Pompeius fiind definitiv înlăturat. El este capturat în Asia de Titus, un comandant din armata lui Antonius, şi va fi executat la Milet. Cu ocazia lichidării lui Sextus Pompeius Magnus, Octavianus confiscă şi posesiunile din Africa administrate de Lepidus.

Prima manifestare propagandistică în acest sens este celebrarea mistică a păcii în cea de-a patra Eglogă a poetului Vergilius. In urma „campaniei păcii", în care se angajaseră mai toţi amicii lui Octavianus, popularitatea acestuia creşte continuu (o nouă operă comandată lui Vergilius - Georgicele - care exalta munca agricolă, contribui eficient la aceasta), în timp ce Antonius pierde pe acest teren prin legarea sa prea strlnsă de Cleopatra, cu care chiar se căsătorise în 36 î.e.n.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 09 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---