Ca prozator, Ioan Slavici a abordat scrieri memorialistice, basme ("Zâna zorilor") ,romane ("Mara") si nuvele.
Nuvela este o specie a genului epic in proza cu un singur fir narativ, dar cu o acţiune mai complicata si cu un conflict mai puternic decât al schiţei, la care participa mai multe personaje, prezentate in mediul lor de viaţă. In nuvela accentul cade pe caracterizarea complexa a personajului, nu pe acţiune.

Fiind o opera epica, autorul îşi exprima in mod indirect sentimentele prin intermediul acţiunii si al personajelor, iar întâmplările relatate sunt plasate in timp si spaţiu. Nararea se face la persoana a III-a si, in general, obiectiv, rareori naratorul îşi exprima sentimentele sau comunica învăţămintele mo rale.

Ca in orice opera epica, întâmplările narate se constituie in momente ale subiectului. In expoziţiune, autorul îl arată pe Trandafir ajuns preot in satul natal. Asprimea cu care ii judeca pe enoriaşi si chiar pe superiori, atrage nemulţumiri. Preotul va fi mutat in satul Sărăceni, aşezat in Valea Seaca, un sat cu oameni leneşi si săraci.

Hotărârea preotului de a-i salva pe enoriaşi, făcându-i oameni harnici, constituie intriga care determina desfăşurarea acţiunii. Sunt urmărite eforturile preotului de a-i schimba pe sărăceni prin predici, sfaturi, ironie, batjocura, ocara, insa totul este zadarnic. Se hotărăşte sa procedeze mai practic, oferindu-le sătenilor propriul exemplu, refacerea propriei gospodarii si cultivarea pământului.

Acţiunea atinge punctul culminant: preotul reuşeşte sa antreneze la munca pe o parte din săteni. Deznodământul aduce in prim plan pe preotul Trandafir la o alta vârsta, precum si imaginea satului Sărăceni, dar cu totul alta decât cea de la început.

Ca in orice nuvela, exista si aici un conflict concentrat atât exterior, cat si interior. Cel exterior se manifesta intre preot si săteni si se acutizează pana ce aceştia cer schimbarea preotului, iar cel interior izvorăşte din dorinţa preotului de a-i determina pe săteni sa muncească si ineficienţa metodelor folosite in acest scop.

Fiind o nuvela, acţiunea cunoaşte o mai mare mobilitate in timp si spaţiu. Acţiunea este plasata la Butucani si Sărăceni. Timpul este vag sugerat, a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar durata acţiunii se întinde pe o perioada de zece ani.
O alta caracteristica a nuvelei întâlnita si in "Popa Tanda" este numărul de personaje mai mare decât in schiţa.

Exista un personaj principal, preotul Trandafir, personaje secundare: sătenii, preoteasa, clopotarul Cozonac, Marcu Florii Cucului sau episodice: Ileana, Trandafirica, Costel. Accentul cade asupra caracterizării complexe a personajului principal, caci preotul este prezentat in evoluţia sa.

Preotul Trandafir este caracterizat direct de către narator si de săteni si indirect din faptele, vorbele si gândurile sale. Naratorul ii realizează direct portretul moral cu o serie de calităţi: inteligenta, hărnicie, pricepere dar si cu defecte "era prea aspru". Sătenii îl caracterizează direct la început prin lauda, apoi ca este "omul dracului", iar in final este "omul lui Dumnezeu". Calităţile si defectele sunt înfăţişate indirect: eforturile de a-i schimba pe sărăceni care se dovedesc zadarnice, exemplu personal prin care ii va convinge.

Personajele sunt prezentate si aici in mediul lor de viaţă, acţiunea desfăşurându-se într-un sat de munte, cu un decor tipic.

Îmbinând naraţiunea cu descrierea si dialogul cu monologul, nuvela reflecta schimbările sufleteşti ale personajelor. Atât vorbitorii personajelor, cat si relatării autorului le este proprie oralitatea prin folosirea proverbelor, zicătorilor.
Prin caracterul epic,acţiune mai complicata, număr de personaje si complexitatea lor, tehnicile narative folosite, "Popa Tanda" are caracteristicile nuvelei.

---

Tag-uri: ioan slavici, popa tanda, nuvela

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 19 October '09

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---