Slavici este primul dintre scriitorii noştri care urmăreşte condiţia si problema intelectului rural in nuvelele sale. Nuvela "Popa Tanda" este construita pe ideea "omul sfinţeşte locul".

Părintele Trandafir este personajul principal al nuvelei fiind prezent in toate momentele acţiunii si înfăţişat in evoluţia sa. El este unul dintre cei doi copii ai dascălului Pintilie, devine preot, îşi întemeiază o familie si îşi profesează meseria aproape doi ani in Butucani, satul natal. In urma unor dispute cu enoriaşii, este mutat la Sărăceni, un sat sărac, cu oameni leneşi.

Apelând la caracterizare directa, inca din expoziţiune, naratorul evidenţiază unele calităţi ale personajului. El este "un om bun" ;a învăţat multa carte si chiar mai "frumos decât chiar răposatul tatăl sau...". Vorbeşte, cumpătat drept, este harnic. Aceste calităţi: bunătatea, inteligenta, darul de a canta, vorba înţeleapta si cumpătată, hărnicia sunt puse in antiteza cu defectele, prezentate, de asemenea, direct. Nu-i plăcea sa meargă la oaspeţi si pomeni, era si "cam aspru la judecata, prea de-a dreptul, prea verde-n făţiş". Era deci prea aspru in relaţiile cu oamenii.

Însuşirile si defectele sunt înfăţişate in continuare in mod indirect, prin faptele, prin atitudinea acestuia, prin felul de a vorbi. Ajuns preot in Sărăceni analizează cu luciditate situaţia si îşi da seama ca trebuie "sa facă din poporanii sai oameni harnici" altfel "ei vor rămâne săraci si eu flămând".

Cu energie si tenacitate începe acţiunea prin predici care-i impresionează pe ascultători, dar nu au consecinţe practice. Cu dârzenie apelează la sfat, merge la oameni acasă: "nu veniţi voi la mine, ma duc eu la voi". Neobţinând nici astfel rezultate, părintele Trandafir apelează la batjocura.

Este neiertător, aspru cu cei leneşi, ii ironizează dar tot nu obţine rezultate. Ocara se dovedeşte la fel ineficientă, având efect invers "începură si ei sa ocărască pe popa".

Momentul când enoriaşii nu-l mai vor preot ii zdruncina credinţa in posibilitatea schimbării lor, apoi îşi da seama ca singura modalitate este exemplul personal. De aceea cu aceeaşi energie, voinţa si tenacitate repara casa, îşi împrejmuieşte curtea, îşi cultiva pământul, ceea ce ii uimeşte pe săteni care cred ca este ceva necurat: "Popa e omul dracului".

Prin exemplul personal,preotul îşi atinge scopul si sătenii îşi dau seama ca este "omul lui Dumnezeu", Ceea ce dovedeşte schimbarea atitudini lor fata de munca. Imaginea din final a satului este cu totul alta decât cea de la început.
Daca atitudinea sătenilor este oscilanta si evoluează de la toleranta, la ostilitate si pana la admiraţie, naratorul îşi exprima admiraţia faţă de personaj: "Tot om bun rămâne părintele Trandafir".

Cumpătat, stăpân pe sine, cu unele momente de îndoială, preotul Trandafir ajunge in final sa se bucure de fericirea căminului si de respectul sătenilor.
Însuşirile personajului sunt prezentate direct de către narator prin descriere in care se remarca enumeraţiile si inversiunile: "harnic si grijitor este părintele" ,"a rămas precum a fost: vesel si harnic". Tot direct îl caracterizează si sărăcenenii.

Alte însuşiri sunt evidenţiate indirect prin fapte, comportament, felul de a vorbi. Alteori, relaţia cu sătenii sau cu alte personaje evidenţiază trăsături caracteristice.
Monologul interior devine mijloc de caracterizare, dezvăluind gândurile si frământările personajului care trăieşte un conflict interior, determinat de dorinţa de a-i schimba pe oamenii din Sărăceni.

Părintele Trandafir este un model spiritual al satului romanesc ,un model uman de chibzuinţă si înţelepciune care-şi capăta fericirea prin iubirea de oameni.

---

Tag-uri: ioan slavici, popa tanda, nuvela

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 19 October '09

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---