"Drama Meşterul Manole este un monument al omului în plină înălţare prin suferinţă, a sufletului creator din om - este monumentul unei poveşti de iubire care se perpetuează din veac în veac, prin cântec şi cuvânt, prin freamătul pădurii şi murmurul apelor. O poveste ca niciodată..." (Liviu Rusu, De la Eminescu la Lucian Blaga).

Această splendidă dramă, comparabilă în literatura universală cu ceea ce au scris Dante şi Goethe, este opera lui Lucian Blaga. unul din marii scriitori interbelici.
Dramaturgia lui Lucian Blaga cuprinde opere literare reprezentative care se înscriu ca perioadă de creaţie şi apariţie între anii 192l-l965: Zamoixe (1921); Tulburarea apelor (1923); Daria (1925); Meşterul Manole (1927); Avram lancu (1934); Arca lui Noe (1944); Anton Pann - postum (1965).

Astfel, în anul 1927, Lucian Blaga avea să publice la Sibiu drama Meşterul Manole, pentru ca în 1929, la 6 aprilie, piesa să cunoască premiera absolută, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Meşterul Manole este denumit de către G. Călinescu "mitul estetic" ca rod al suferinţei. In ceea ce priveşte valoarea artistică este legată şi de perfecţiunea edificiului creştin - unic prin arhitectonica sa - mănăstirea de la Curtea de Argeş.
Preluând cunoscuta baladă, Lucian Blaga va da originalitate operei, prin personalitatea creaţiei sale, adâncind şi lărgind motivele baladei din perspectiva expresionismului ce-i va permite scriitorului să dea realităţii o expresie nouă prin raportarea lucrurilor la absolut şi printr-o participare patetică la imaginile create.
Drama poartă dedicaţia: "Lui Sextil Puşcariu" - renumitul lingvist clujean care a contribuit la lansarea poetului în 1919; structurată pe cinci acte, constituite într-o gradaţie, ce duce spre deznodământ.

După ce enumera personajele: Vodă, Manole, Mira, Stareţul Bogumil, Găman, zidarii - care nu au nume, unii din ei, cu precizări privind îndeletnicirile (Intâiul - a fost cândva cioban; Al doilea - a fost pescar, Al treilea - a fost călugăr; Al patrulea - a fost ocnaş); apoi de la al cincilea până la al nouălea fără alte precizări - un băiat de curte, copii şi ajutoare, un sol şi doi suliţaşi, alţi suliţaşi, trei cărăuşi, boieri, călugări, femei, norod şi robi -Lucian Blaga face următoarea precizare: "Locul acţiunii: pe Argeş în jos. Timpul mitic românesc", determinând spaţiul şi timpul etnogenezei poporului român. Astfel, Lucian Blaga leagă legenda de o perioadă istorică îndepărtată, mitică, la începuturile civilizaţiei, în spaţiul carpato-dunărean, spaţiu demonstrat nu prin timp, ci printr-o realitate, prin biserica de la Curtea de Argeş - capodoperă a artei medievale româneşti. Tradiţia cultural-ar-tistică daco-romană a asimilat într-o formă originală atât influenţele bizantino-balcanice. cât şi pe cele ale altor popoare occidentale, asigurându-i specificul naţional.

Actul întâi ne introduce în camera de lucru a Meşterului Manole, într-un decor propice unei meditaţii grave -lumânări aprinse pe masă, pe blidar, în fereastră. Pe masă, după precizările autorului, se vede un chip mic de lemn al viitoarei biserici. Stareţul Bogumil, în faţa mesei, priveşte drept înainte şi clipeşte repede din ochi. Găman, figură ca de poveste, barba lungă împletită, haina de lână ca un cojoc, doarme într-un colţ, mişcându-se neliniştit în somn, când şi când scoate sunete ca un horcăit şi ca un suspin în acelaşi timp.

Meşterul Manole, la masă, aplecat peste pergamente şi planuri, măsoară chinuit şi frământat. Aceste precizări pe care le face autorul, precum şi cele care deschid actele următoare, semnifică claritatea discursului poetic, într-un cadru foarte bine stabilit. De o mare însemnătate sunt şi celelalte indicaţii scenice, de mişcare, de reacţie psihologică mai ales şi care contribuie la caracterizarea personajelor, ştiut fiind faptul că drama este construită pe o tehnică modernă, cu decor redus.

Este folosit jocul de lumină care adânceşte şi luminează misterul; jocul scenic marcat de gesturi modelate şi de pauze meditative.

Fiind o dramă de idei filosofice, autorul urmăreşte ca spectatorul să contemple un om în care să se regăsească, să trăiască intens drama unei vieţi superioare, pline de tensiune, activă, pusă mereu în faţa unor alternative contrastante.

Scena întâi a acestui act se deschide semnificativ cu replica lui Manole (ducându-şi mâna deznădăjduit prin păr): "Ajută-mă cuvioase, - altfel! altfel! - nu cu sfaturi mai presus de fire! O, câte piedici şi împotriviri! Bogumil: (fără a se mişca, cu voce monotonă, ca a unuia care-şi are un drum de la care nu se mai. abate): Nu mai măsura! Manole: Nici magie albă nu fac, nici magie- neagră. împotriva cugetului, ochiul se mai bizuie încă.

Bogumil: Pe măsurări? De şapte ani tot măsuri cu cel unghi de aramă, şi nici o izbândă".

Drama nu mai începe ca balada, cu alegerea locului pentru mănăstire, pe un zid vechi şi părăsit. Construcţia se concepe tot în spiritul tradiţiei "într-un ioc încercat-am să-l ridicăm pe moaşte. In altă parte apa unui râu am ridicat-o din albie, ca să clădim pe temelie curata. Peste morţi am încercat".

Alegerea locului înseamnă la Blaga contactul cu spiritualitatea originară, cu elemente simbolice: viaţă, moarte, apă.
Intriga se conturează încă din primul act prin motivul jertfei anunţat de stareţul Bogumil şi de Găman.

Bogumil semnifică doctrina religioasă cu originea în Asia Mică, cunoscută sub numele de bogomilism, după numele călugărului bulgar Ieremia Bogomil. Doctrina concepe puterile supranaturale ca expresie a două principii universale: al binelui, reprezentat de "Dumnezeu", şi al răului, reprezentat de "Satana".

Potrivit acestei concepţii, trupul omului a fost creat de Satana, iar sufletul l-a dat Dumnezeu, omul apărând drept creaţie a celor două principii.

Găman este, de asemenea, un personaj care simbolizează mentalitatea primitivului ce, în concepţia lui Blaga, reprezintă forţele magice. Găman asistă în somn la manifestările spiritelor negative. Magicul explică faptul că zidurile se surpă pentru că nu sunt contracarate de o altă forţă. Manole refuză ideea, ceea ce va adânci conflictul dramatic, pentru că Găman întruchipează şi un personaj în acţiune.

Neastâmpărul demonic care-l stăpâneşte pe Manole pentru a realiza un lăcaş de preamărire pentru divinitate este înfruntat de Bogumil - care dezleagă enigma nerealizării prin jertfa de om.

Liviu Rusu subliniază similitudinile dintre Faust a lui Goethe şi drama lui Blaga.
Iată un splendid monolog al lui Manole, ce poate fi comparat cu cel al deznădejdii lui Faust: "înăuntru un gol se deschide - mâhnire fără întrebări. Deasupra întuneric se-nchide - deznădejdea nesfârşitelor încercări. Mi se mistuie somnul şi sângele. Ar trebui să-nchid ochii, dar pleoapele de lume nu mă despart. Lăuntric un demon strigă: Clădeşte! Pământul se-mpotriveşte, şi-mi strigă: Jertfeşte! Ah, Doamne, totul e încă neîntrupat. Jos apele se scoală împotriva pietrelor reci. Sus stihiile se ridică împotriva legii de veci. In adânc vifore prind să necheze. Nici o încercare nu vrea să-nceteze. Visul s-a tot depărtat spre veşnicul niciodat".
(Şi meditaţia gravă se continuă asupra "minunii").

Manole: (în picioare lângă masă, pune mâna pe chipul mic al bisericii). Povara bisericilor şi-o ţine pretutindeni cu umilinţă pământul. Grea este ţara de lăcaşuri sfinte. De lemn sau de piatră, ele stau neclintite cum e carul cel mare deasupra furtunii. Numai pentru minunea mea nu se găseşte var destul de tare s-o lege, şi piatră necuprinsă de blestem s-o sprijinească sub ceruri. Unde-i piatra care nu se va clătina şi unde-i Zidarul cel mare? Prin pământească alcătuire - slăvindu-l, m-am depărtat oare prea mult de el? Trăim în neştire şi poate că totul se-ntâmplă la fel".
Răspunsul jertfei îl primeşte de la Găman: "...Manole, sunt mai bătrân decât - Manole, de sfârşit nu sunt departe. Meştere biserica ta - mă vreau clădit în ea eu! (s.n.). Sufletul meu s-o tot ocolească, abia şoptind şi abia mişcându-se, ca o boare bătrână şi fără de' moarte". Atitudinea lui Găman, replica sa tinde spre nemurire, înscriindu-se în categoria de personaje arhaice şi care aspiră la realizarea unor valori nemuritoare, perene.

Neliniştea şi tensiunea sufletească a meşterului sunt susţinute de iubirea pentru Mira, dragostea contopindu-se într-un tot: "Tu început şi sfârşit, tu totul..." "Intre voi două, nici o deosebire nu fac, pentru mine sunteţi una". Sau rostirea lui Manole de la finalul actului întâi: "Viaţă fără pereche, du-te, odihneşte-te. Nu ştiu când mă întorc. Nimic nu mai ştim. Nici când sfârşeşte potopul, nici unde s-arată semnul învingerii. Şi nu ştim cine dintre noi îl va vedea şi cine nu (către oameni). Să mergem la locul prăpădului".

Manole, faţă de personajul din baladă, este mai umanizat.

Găman, care se vrea umbra lui Manole, nu va mai apărea decât în ultimul act.
Mira, femeia "adusă de peste apă", este simbolul purităţii, al jertfei care înţelege tragismul lui Manole, neputinţa lui de a renunţa la creaţie. Pasiunea lui este mânată de un destin necunoscut, ca în tragedia modernă, nu antică (unde omul este o jucărie în mâna destinului) şi în care "voinţa omenească se împleteşte cu destinul, omul nu este târât de destin, ci destinul este dus la împlinire de voinţa omenească. Omul este obligat să vrea, acesta este destinul lui. Este o năzuinţă pozitivă şi creatoare, omul este părtaş activ la năzuinţa lumii de a se depăşi, acesta este rostul lui. Pentru aceea vorbele meşterului au efect de vrajă: ele traduc în conştiinţa tovarăşilor ceea ce mocneşte şi în adâncul sufletului lor. Imaginea marii alcătuiri stăpânindu-i şi pe ei" (Liviu Rusu).

"Sunteţi surzi şi orbi? N-aţi simţit încă nici azi că, fără putinţa de a ne împotrivi, un destin se împleteşte în noi? încet, sigur, şi fără abatere? Răscoala noastră de râs scoate doar muşuroaie de soboli în drumul dinainte împlinit al sorţii!".

"Din câmp şi munte v-am chemat, fiindcă n-am putut altfel, câteodată în groaznică îndoială am blestemat, am făcut tot ce mi-a stat în putere şi voi face şi mai mult. Toate - fiindcă nu pot altfel! O pescar, o băieşu, o cioban, o călugăr - suntem oare noi chemaţi să judecăm ceea ce mai presus de vrerea noastră prin noi se face?"
"Suntem bolnavi de ea. O simţim în văzduh ca o mătase. Nu e nicăieri şi totuşi dorul de ea - e în voi ca un dor de casă".

Jurământul făgăduielii este dramatic:
"Dacă aş avea glas de înger, aş cânta vestindu-vă... O viaţă scumpă de om se va clădi în zid, jertfa va fi o soţie care încă n-a născut, soră sau fiică", "...aceluia i se va lua, care mai tare va iubi..." Mira va replica:
"Cum ar putea să stea, dacă nimeni nu lucrează, râzând la ea?"
Este semnificativă scena, într-un fel de extaz ştrengăresc, în care Mira sare cu picioarele pe Găman, care e întins enorm pe podele: "Scutură-te, Gămane, voiniceşte ca zmeii tărâmului celuilalt, încă o dată - aşa - scutură-te! Tu eşti pământul marele, eu sunt biserica - jucăria puterilor! Seninătate - vreau, nestăpâniţilor - că toţi sunteţi înnoraţi şi prăpăstioşi. Manole e chin. Călugărul e stafie întunecată. Tu cutremur. Ţara îngrijorare. Vreau să sfârşească odată cu povestea asta de spaimă şi tristă nebunie".
Actul al doilea este relevant pentru scena "Jurământului", care se va regăsi în toate celelalte acte.

Certitudinea reuşitei este sintetizată de cuvintele lui Manole către sol: "Ai venit sol de la Vodă, întoarce-te sol de la noi: biserica se va ridica!".

Horoscopul pe care-l comunică lui Manole se constituie ca un avertisment asupra pericolului, anticipând deznodământul tragic: "Umbra ta a căzut pe planeta Vinerii. Asta înseamnă că eşti în primejdie pentru neamul femeiesc. De aceea, cele nouă discuri lunare ale propriei tale planete te pândesc cu răutate. După alte semne, neîncrederea lor se va înteţi, şi neobrăzarea lor nu va mai cunoaşte nici o măsură. Va trebui să fii isteţ ca şerpii, dar blândeţea s-o laşi porumbilor".

Meşterii se învoiesc, după o dramatică confruntare care se vrea o dezlegare de la vrăjitoria ascunsă, Manole biruind cu "chipul mic al bisericii" şi care nu mai poate fi uitat.

Manole, titan şi rebel în realizarea marii opere, îşi dă seama că nu poate îndeplini opera fără ajutorul meşterilor.

Previziunea oraculară - a unuia (cu glas ireal), cum notează scriitorul. încheie acest act: "Pentru soţie care încă n-a născut, pentru soră curată sau fiică luminată care întâi va veni/ bărbat să-şi vadă,/ frate să-şi vadă,/ tată să-şi vadă"
Actul al treilea pune în lumină, cu acelaşi rafinament artistic, momentele de mare groază ale aşteptării, ale apariţiei Mirei, ale jertfei sub formă de joc.

"Trei zile ca trei ani ne-am pândit unul pe altul. Stai, ce faci? Nu te mişca! Jurământul ne-a istovit între bolovani. Fiecare a crezut că poate să-nşele pe-Naltul".

"In răscoala patimei toţi ne-am rugat, şi fiecare din noi a încercat să schimbe mersul pecetluit cu jurământ al întâmplărilor."
Scena jocului de-a moartea este dramatică.
Metaforele pe care Blaga le foloseşte în caracterizarea Mirei adâncesc lirismul textului dramei: "căprioara neagră", "izvor de munte" -.simboluri ale frumuseţii şi ale purităţii -singură capabilă de a deveni "altar".

Manole încheie acest act prin cuvintele: "Jocul e scurt. Dar lungă şi fără sfârşit minunea". Această sintagmă este susţinută în textul acestui act de alte răscolitoare previziuni: "...a ta a fost patima de a clădi".

Actul al patrulea relevă febrilitatea zidirii, zbaterea lui Manole constituindu-se în una din cele mai mari culmi a tot ce s-a scris până acum la noi: "...ca unitate a construcţiei, ca brazdă solidă a acţiunii, ca frământare a profunzimilor sufleteşti, ca înălţare şi disperare, foc şi transfigurare, iad prin paradis şi paradis prin iad - adică prin toate datele faustiene, redate printr-o extraordinară forţă a limbajului" (Liviu Rusu).

Valorile metaforei sunt certe, Blaga sugerând prin aceasta intrarea în eternitate, prin iubirea Mirei: "lumină", "femeia din miazăzi" şi "stea", în jocul tot etern al dragostei, al muncii în timpul zidirii, al morţii.

Asemănarea cu Luceafărul lui Mihai Eminescu este certă, fiindcă geniul, inclusiv al creaţiei, este sortit pieirii.

Actul patru se încheie într-o dureroasă linişte: "Voi sta aici. Ce departe unul de altul - în suferinţă. Acum e linişte. Toţi au tăcut? Undeva s-a oprit un vânt. Undeva a contenit un glas. Străini suntem în mare singurătate şi-n veşnică pierdere. Lăcaş abia început, mormânt de îngeri şi sfinţi, cântă spre golul înaltului taina ei călătoare printre veşnici părinţi!".

Actul al cincilea relevă moartea eroică, într-o comuniune de iubire; autosacrificarea duce la unirea din nou cu Mira - după credinţa populară - în viaţa de dincolo. Ipostaza morţii explică puterea creatoare a omului în folosul colectivităţii. Prin creaţie, prin perfecţionarea ei, opera intră în eternitate şi o dată cu ea iubirea de viaţă, de artă. Aşa se explică faptul că mulţimea se împotriveşte soborului care cere osândirea meşterului. Simţul estetic al poporului este pronunţat, el este păstrătorul "matricei stilistice" originare.

Revolta strecurată în suflet îl face pe Manole să strângă pumnul împotriva credinţei - "astăzi şi totdeauna". Vodă însă îl mângâie şi-i spune: "Nu strânge pumnii, Manole, că biserica ta cântă peste toată ţara. Dacă ai vedea-o o dată din vale, uitarea ţi s-ar aşterne pe amintiri. Totul e şi mai minunat decât s-a putut vedea din chipul mic. Eu, uit comorile prăpădite, răutatea curtenilor şi uneltirile altora".

Moartea tragică a lui Manole confirmă idealul pentru care a trăit - iubirea şi creaţia primind consacrarea definitivă. Liviu Rusu reţine atenţia asupra unor semnificaţii largi ale dramei. Astfel, Manole nu poate fi privit numai ca un destin individual, ci ca un exponent al voinţei istorice care relevează năzuinţele adânci de care este animată umanitatea. "Prin stăruinţele necurmate, pline de suferinţe ale lui Manole ni se relevă însuşi destinul omenirii, al omenirii care vrea să se depăşească, să urce înălţimile de dincolo de veacuri, care din datele vieţii vrea să clădească ceva ce-i mai mult decât viaţa efemeră. (...)

Cu vigoare apare însăşi condiţia umană: limitele şi nelimitele omului. Limitele: omul-cheie, instrument în mâna destinului; nelimitele: omul-avânt, prin care se realizează destinul lumii. Zbuciumul lui Manole nu este altceva decât ritmul esenţelor care tinde să irumpă în lumea individuală, în lumea spaţiului şi timpului".
Animatorul actului creaţiei lui Manole este iubirea, care cere jertfă supremă, adică moarte. Manole clădeşte din iubire cu iubire. Mira intrând în zid va străluci peste vreme. Zidurile plâng, plânsul fiind însă un cântec. "Glasul iubirii este ceea ce susţine lumea, o înalţă şi o duce înainte".

Aşadar, toate personajele lui Blaga sunt purtătoare de semnificaţii majore, dramaturgul ştiind când să le pună să vorbească. Astfel, în primul rând ele se autocaracterizează prin cţiunile proprii, prin vorbire, prin gestică, sunt caracteri-te între ele prin păreri şi situaţii. Un rol deosebit îl are nsă şi prezentarea de către autor - caracterizare sinteti-ată în deschiderile actelor şi în indicaţiile scenice, de pe arcurs, multe din acestea constituindu-se în adevărate su-estii psihologice care conduc la. creşterea dramatismului. Reamintim însemnarea scenică ce-l priveşte pe Vodă: "îşi mută toiagul dintr-o mână în cealaltă şi priveşte tulburat şi mut" - fără replica personajului.

Sunt relevante, pe lângă încărcătura artistică: metafore, comparaţii, personificări, antiteza şi limbajul pe care Blaga îl îmbogăţeşte cu proverbe şi zicători. expresii populare care dau originalitate dramei.

De asemenea, multe din replici se constituie ca sentinţe ale iubirii, vieţii, morţii, pasiunea de bine şi frumos, căpătând va'oare gnomică.

Mit al miturilor, capodoperă a literaturii române, ca de altfel întreaga creaţie a lui Lucian Blaga, drama Meşterul Manole aduce, ca şi Corola de minuni a lumii, măiestria talentului scriitoricesc, a concepţiilor filosofice, artistice şi de limbă românească ridicate la rafinamentul intelectual circumscris în universalitate, alături de creaţii cum sunt cele ale lui Eschil, Dante, Goethe, în reprezentarea spiritualităţii româneşti şi prin literatura lui Lucian Blaga şi a capodoperei arhitectonice care se vede: mănăstirea de la Curtea de Argeş.

---

Tag-uri: mesterul manole, lucian blaga, referat

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 22 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---