Insomniile sunt tulburări ale somnului, care îl fac să diminueze atât pe plan cantitativ (ca durată), cât şi calitativ (ca profunzime şi capacitate de refacere).
Somnul: întreruperea temporară şi periodică a vigilenţei (stării de trezire) constituie o perioadă de refacere fiziologică a capacităţii de funcţionare optimă a psihismului. Nevoia de somn are o componentă ereditară, care nu se modifică şi una dobândită, variabilă în funcţie de obişnuinţele individuale, de preocupările de moment, de dispoziţie şi de vârstă.
Durata somnului scade cu vârsta, media ei fiind pentru adult 7—8 ore, dar există şi persoane care, deşi nu depăşesc 6 ore de somn, desfă
şoară o activitate normală, fără să resimtă oboseală.
Ritmul somnului depinde mai mult de obişnuinţe decât de reglarea biologică, populaţia, putând să se împartă în două mari categorii: subiecţi „de seară" şi subiecţi „de dimineaţă", în funcţie de perioada zilei preferată pentru somn.
Mersul la culcare este legat la copii de obiceiuri şi ritualuri, care într-un fel sau altul ajung să se păstreze toată viaţa, luând la adult aspecte de tipul cititului câtorva pagini, o plimbare, „o gură de aer", o ţigară, urmărirea întregului program TV.
Trecerea de la starea de veghe la starea de somn (adormirea) se face pe neobservate şi fără nici un efort în mod normal, fiind insă pentru cei cu insomnii o perioadă lungă şi chinuitoare. Poate să ia aspectul insomniei de adormire atunci când apare la începutul somnului, sau de readormire atunci când subiectul se trezeşte după numai câteva ore de somn.
Insomnia provoacă o scurtare a duratei totale a somnului, însoţită de senzaţia neplăcută de oboseală şi nu atât de rar cit s-ar crede, de tulburări digestive şi scăderi ponderale.
Somnul nu mai poate repara oboseala din ajun, iar perioada de adormire începe să fie aşteptată cu teamă de subiect, ceea ce nu duce decât la agravarea insomniei.
Circumstanţele în care pot să apară insomnii sunt următoarele: anumite etape ale existenţei (adolescenţa, climacteriul feminin sau masculin), surmenajul fizic sau afectiv, boli acute în curs de evoluţie şi episoadele de depresiune majoră.
Adolescenţa, şi mai ales climacteriul, prin modificările psihofiziologice pe care le antrenează, ca şi prin dispoziţia sufletească particulară pot să ducă la apariţia unor scurte perioade de insomnie.
Deşi se afirmă că persoanele în vârstă dorm mai puţin decât tinerii, există date contradictorii, admiţându-se în general că, după vârsta de 60 de ani femeile depăşesc pe bărbaţi, în ceea ce priveşte durata odihnei la pat şi somnul, plângându-se în schimb tot timpul de false insomnii (că nu ar putea adormi, că s-ar trezi devreme şi că ar avea vise urâte).
Surmenajul fizic rezultat prin supradozarea efortului profesional, agravat de supradozarea aşa-ziselor distracţii, ca şi excesele alimentare, împiedică instalarea somnului.
Surmenajul afectiv rezultat din conflictele ocazionale cu membrii familiei sau cu tovarăşii de muncă, schimbările bruşte de mediu, excesivele responsabilităţi, încarcă, în cursul activităţii diurne subiectul cu stimuli emoţionali puternici, care nu pot fi descărcaţi cu uşurinţă în perioada premergătoare somnului.
Lipsa destinderii obişnuite dinaintea adormirii, datorată trăirilor emoţionale intense, generate de stări conflictuale vii, de evenimente fericite sau nefericite, mai mult sau mai puţin violente, împiedică instalarea somnului.
Bolile acute însoţite de sindroame dureroase (angor, ulcer, dischinezie, migrenă) sau jenă respiratorie (pneumopatie, cardiopatie, astm) fac dificilă instalarea somnului, întreţinându-se şi agravându-se şi prin acest mecanism.
Depresia gravă este însoţită totdeauna de insomnie, care are caractere particulare: apare la primele ore ale dimineţii, vise neplăcute generând treziri frecvente.
Şi alte circumstanţe pot fi însoţite de insomnie de diferite tipuri; din acestea enumerăm: nevrozele, bolile organice cronice, toxicomaniile minore (cafea, cacao, ceai, ciocolată, pepsi) sau medicamentoase, profesii care presupun dereglarea cronică a ritmului somn-veghe.
La acestea vom adăuga stările deteriorative legate de senescenţă, care sunt însoţite deseori de mari tulburări ale ritmului somn-veghe, mai mult decât de o insomnie propriu-zisă.
Din cele enunţate anterior rezultă şi câteva din măsurile care se impun în prevenirea insomniei: psihoigiena existenţei zilnice, cu păstrarea unui program cât mai ordonat, evitarea substanţelor cu efect excitant mai ales în partea a doua a zilei, excluderea muncii în asalt, a surmenajului şi suprasolicitării, existenţa unei perioade de relaxare înainte de adormire.
Nu se va recurge din proprie iniţiativă la medicaţia inductoare de somn, ştiut fiind că fiecare insomnie are particularităţile ei, pentru care numai medicul poate stabili hipnoticul indicat.
Folosirea unui somnifer sau altul, pe criteriul că a făcut şi altora bine, dă adesea rezultate rele, ba chiar contrarii, agravând senzaţia de oboseală.
Reamintim şi ţinem să subliniem că nici un somnifer nu poate înlocui ritmul normal de viaţă, regularitatea orelor de somn şi detensionarea afectivă. In cazul în care ţinem neapărat la administrarea unei automedicaţii, aceasta nu va depăşi tradiţionalele ceaiuri sedative.
Subliniem faptul că o medicaţie somniferă recomandată de medic nu va fi administrată decât în momentul întreruperii activităţii şi pregătirii pentru somn.
Continuarea activităţii fizice sau intelectuale duce la reducerea cu peste 50% a efectului somnifer al medicamentului prescris.
Insomniile sunt tulburări ale somnului, care îl fac să diminueze atât pe plan cantitativ (ca durată), cât şi calitativ (ca profunzime şi capacitate de refacere).
