Schimburile de gaze ce se efectueaza prin peretii capiarelor si ai alveolelor pulmonare sunt posibile datorita primenirii continue a aerului din plamani. Ca urmare, la studiul respiratiei pulmonare vom urmari o serie de fenomene care culmineaza cu schimburile de gaze dintre sange si aerul alveolar.

Respiratia pulmonara este asigurata prin functia aparatului respirator care consta in doua grupe de fenomene : fizice si chimice.

Fenomenele fizice ale respiratiei:
a) incalzirea aerului respirat; trecand prin caile respiratorii, aerul atmosferic se incalzeste, apropiinduse de temperatura medie a corpului: 37°.
Un aer prea rece sau prea fierbinte este nesanatos, putand duce la alterari ale schimburilor respiratorii normale.
Incalzirea aerului ce trece prin caile respira torii, poate sa creasca sau sa scada, dupa nevoie, prin dilatarea sau constrictia vaselor de sange din mucoasa nazala, mucoasa faringiana si cea traheala, sau chiar din plamani.

Cand vasele se dilata, vine mai mult sange la mucoase, acestea se incalzesc mai tare si pot transmite mai multa caldura aerului in contact cu ele, incalzindu-l.

Acest fenomen are loc ori de cate ori temperatura atmosferica este coborata si reglarea lui se face pe cale nervoasa. Incalzindu-se in caile respiratorii si plamani, aerul respirator ia o parte din caldura organismului, eliminand-o.

In acest fel, aparatul respirator contribuie si la mecanismul de termoreglare;

b) Curatirea aerului respirai; aerul atmosferic contine numeroase particule de praf, carbune (fum) etc. Trecand prin caile respiratorii, aerul este purificat, prin retinerea particulelor continute de cilii existenti in nari si de mucusul ce acopera pe dinauntru aceste cai. La suprafata mucusului adera mare parte din particulele aerului respirat.

Secretiile cailor respiratorii (mucusul), pe langa faptul ca purifica aerul de particulele mici, acopera si umezesc continuu epiteliile acestora, ferindu-le astfel de actiunea vatamatoare a uscaciunii, a prafului, a fumului;

c) Vibrarea aerului respirat; in drumul parcurs prin caile respiratorii, aerul se izbeste de peretii acestora si vibreaza. Aceste vibratii pot fi auzite sub forma unor sunete, daca aplicam urechea la peretele toracic.

In bolile de plamani, caracterul normal al sunetelor se modifica in legatura cu leziunile pulmonare. Trecand prin laringe printre coardele vocale, aerul vibreaza mai puternic, producanduse astfel sunetele, care articulate, alcatuiesc vorbirea sonora.

Fenomenele mecanice ale respiratiei constau din doua acte care se succed ritmic, si anume: inspiratia si expiratia.

Inspiratia este actul prin care aerul intra in plamani. In inspiratie, volumul cutiei toracice se mareste si aerul atmosferic este absorbit de plamani. Marirea toracelui se face datorita interventiei mai multor muschi (diafragmul, care are o forma de cupola cand este relaxat). Contractandu-se, cupola diafragmatica coboara si diametrul longitudinal al toracelui creste.

Coborand diafragmul, apasa organele din abdomen, care la randul lor apasa asupra peretilor cavitatii abdominale, bombandu-i

In respiratie mai intervin muschii intercostali externi si muschii supracostali care contractandu-se, ridica sternul si il proiecteaza inainte, prin orizontalizarea coastelor si indepartarea lor una de cealalta.

Datorita acestor muschi, se mareste diametrul transversal si cel anteroposterior al toracelui. In inspiratia obisnuita, cutia toracica nu se mareste de volum la maximum. Cand are loc marirea maxima de volum a acesteia, vorbim de o inspiratie fortata.

La inspiratia fortata, in afara muschilor amintiti, mai participa si muschii sternocleidomastoidieni, pectorali, dorsali si dintati . Din cele de mai sus, se vede ca inspiratia este un fenomen activ, adica se produce prin intrarea in functiune a unor muschi. Expiratia este actul prin care se elimina aerul introdus in plamani in timpul inspiratiei.

Acest act se produce datorita revenirii cutiei toracice la dimensiunile initiale, prin relaxarea muschilor si prin actiunea elasticitatii pulmonare. Expiratia este, deci, un fenomen pasiv. Asa cum un elastic intins isi revine la lungimea sa initiala imediat dupa incetarea fortei care il intinde, si plamanii destinsi in timpul inspiratiei isi revin la dimensiunile initiale datorita elasticitatii lor, imediat ce inceteaza actiunea muschilor.

In timpul expiratiei obisnuite, cutia toracica nu este micsorata la maximum. Cand are loc micsorarea maxima a toracelui vorbim de o expiratie fortata.

La expiratia fortata participa muschii intercostali interni, care apropie coastele intre ele, si muschii abdominali, care contractandu-se, apasa organele abdominale, ce la randul lor ridica mai mult bolta diafragmatica.

Inspiratia si expiratia alcatuiesc impreuna o miscare respiratorie completa sau, pe scurt, o respiratie completa. La omul adult, numarul respiratiilor este de 14-16 pe minut. La copii si in caz de efort, acest numar creste pana la 25-35 pe minut.

Numarul de respiratii efectuate intr-un minut se numeste frecventa respiratorie. La caine, frecventa respiratorie poate fi in anumite conditii de 200-300. Raportul dintre durata inspiratiei si cea a expiratiei este cam 1:3, cu alte cuvinte expiratia dureaza mai mult de cat inspiratia.

In anumite boli, acest raport se poate modifica. Ventilatia pulmonara reprezinta primenirea aerului din plamani. Aceasta ventilatie depinde de marimea sau, cum se mai spune, de amplitudinea miscarilor respiratorii. Aerul nu se primeneste cu aceeasi intensitate in toate regiunile plamanilor.

Astfel, catre varfuri, ventilatia pulmonara este mai mica decat la bazele plamanilor. Prin actiunea musculaturii bronsice (muschii Reissessen), calibrul bronhiilor se poate largi sau micsora, lasand sa treaca mai mult sau mai putin aer prin ele si modifica astfel ventilatia pulmonara in zona de plamani catre care respectivele bronhii conduc aerul.

In inspiratia si expiratia normala, in repaus, intra si ies din plamani cam 500 ml aer, la omul normal adult. Acest volum se numeste aer curent. In inspiratia fortata, mai pot fi introdusi in plamani circa 1 500 - 2 000 ml aer. Acest volum se numeste complementar. In expiratia fortata mai pot fi eliminati 1 000-1 500 ml aer.

Acest volum se numeste volum de rezerva. Dupa expiratia fortata, mai raman totusi in plaman circa 1 000-1 500 ml aer ce poarta numele de volum rezidual.

Volumul curent + volumul de rezerva + volumul complementar formeaza capacitatea vitala, care la omul adult normal are valoarea de 3 500-5 500 ml. Rolul seroasei pleurale in miscarile respiratorii este foarte important, deoarece datorita celor doua foite aderente, plamanii pot urma modificarile de volum ale cutiei toracice.

Cand intre foitele pleurale se gaseste aer (pneumotorax), sau lichid (hidrotorax), plamanul nu mai urmeaza modificarile de volum ale cutiei toracice si respiratia este stanjenita.

Fenomene chimice ale respiratiei pulmonare

Aceste fenomene constau in schimburile de gaze intre aerul alveolar si sangele din capilarele pulmonare. Aceste schimburi se efectueaza ca si in cazul respiratiei tisulare, datorita diferentei cantitative intre gazele din plamani si cele din sange. Ca urmare a acestei diferente, 02, trece din plamani in sange, unindu-se cu hemoglobina, iar C02 trece din sange in plamani.

Datorita acestor schimburi, aerul inspirat si cel expirat au o compozitie diferita, si anume: in aerul inspirat se gaseste mai mult oxigen (20%) si mai putin C02 (0,03%) decat in aerul expirat (in care 02 = 16% si C02 = 5%).

Reglarea respiratiei

Atat frecventa, cat si amplitudinea respiratiilor sunt coordonate, dupa necesitatile organismului, de centrii nervosi respiratori situati in bulbul cerebral. Datorita musculaturii bronsice, poate fi reglata si distributia aerului in plamani.

In acest mod, pe cale nervoasa reflexa, regiunile bolnave pot fi scutite de oboseala unei respiratii intense, aceasta efectuandu-se numai in regiunile sanatoase.

Centrii nervosi respiratori actioneaza nelasand ca inspiratia sau expiratia sa dureze peste masura si nu permite ca O2 sa scada sau C02 sa creasca in sange peste valorile normale.

Activitatea centrilor respiratori este automata, ei trimitand impulsuri catre musculatura respiratorie cu o frecventa de 16-18 pe minut la omul adult, in repaus. Activitatea centrilor respiratori poate fi influentata pe cale nervoasa sau umorala (prin sange), astfel:

a) cresterea C02 in sange excita centrii respiratori, respiratia devenind mai ampla si mai frecventa.
Astfel se elimina CO2 aflat in exces in sange. Scaderea C02 are o actiune inversa

b) scaderea 02 din sange face ca sensibilitatea centrilor respiratori fata de C02 sa creasca. O actiune inversa o are cresterea 02 in sange.

c) deglutitia opreste pe cale nervoasa reflexa, activitatea centrului, respirator. Ca urmare, in timp ce inghitim, miscarile respiratorii nu se efectueaza.

d) excitatiile venite pe calea nervilor senzitivi pot creste sau diminua activitatea centrilor respiratori. Astfel, o durere puternica, o senzatie de rece (introducerea picioarelor in apa rece) opresc pentru scurta vreme miscarile respiratorii;

e) vointa poate modifica, nu insa pentru multa vreme, ritmul si amplitudinea respiratiei

f) scoarta cerebrala prin reflexe conditionate participa la reglarea respiratiei, prin intermediul centrilor respiratori;

g) destinderea mare a plamanilor produce pe cale nervoasa o oprire a activitatii centrului inspirator.
O actiune inversa o are comprmarea plamanilor (expiratie).

Mijloacele principale de investigatie a respiratiei sunt:

a) pneumograma, care consta in inscrierea miscarilor respiratorii cu ajutorul unui aparat numit pneumograf. Pneumograma are forma unei curbe ce se ridica si coboara, dupa cum se inscrie inspiratia sau expiratia. Cu ajutorul pneumogramei putem analiza frecventa, amplitudinea si ritmul respiratiei, precum si variatiile care apar in anumite conditii (de exemplu, in efort).

b) spirometria, care este masurarea capacitatii vitale a unui individ si a volumelor de aer care o compun. Aceasta masuratoare se face cu ajutorul unui aparat numit spirometru. Un spirometru obisnuit este format dintr-un clopot de metal usor, asezat cu gura in jos intr-un cilindru de metal plin cu apa. Fundul clopotului este gaurit si prin acest orificiu, cu ajutorul unui tub de cauciuc, introducem aer in spirometru. Cu cat este mai mult aer in spirometru, cu atat clopotul va fi mai ridicat si invers. Citind dupa gradatiile existente la aparat, aflam capacitatea vitala si volumele ei componente.

c) radioscopia pulmonara, care ne da date asupra miscarilor executate de diafragm.

Fenomenele chimice pot fi cunoscute prin analiza compozitiei aerului alveolar.
In functie de cantitatile de C02 si O2 gasite apreciem intensitatea schimburilor de gaze din plamani.
In afara de functia res-piratorie, aparatul respirator mai are rol si in alte fenomene ce se produc in organism.

Aparatul respirator si termoreglarea

Aerul expirat este cu 10-15° mai cald decat aerul inspirat, deoarece el se incalzeste pe seama caldurii organismului.

Datorita acestui fapt, aparatul respirator are un rol important in termoreglare, putand elimina o cantitate mare de caldura din corp. La caine, la care pielea nu are glande sudoripare, eliminarea de caldura din organism se face mai cu seama prin aerul expirat.

De aceea, in conditii de temperatura ridicata, cainele nu transpira, in schimb respira foarte des (pana la 200-300 de ori pe minut).

Aparatul respirator si eliminarea unor substante din organism

Apa se elimina prin aerul expirat sub forma de vapori in cantitati insemnate, pana la 500 ml in 24 de ore. Eterul, acetilena, unele medicamente se pot, de asemenea, elimina pe cale pulmonara.

Secretiile traheobronsice si particulele mici de praf, carbune etc. sunt eliminate in faringe, prin miscarea continua a cililor pe care ii au celulele din epiteliile cailor respiratorii.

Cand in trahee sau in bronhii patrunde un corp strain, sau se aduna secretii in cantitate mare, eliminarea se face prin tuse. Tusea este o eliminare brusca de aer care impinge in afara corpii straini sau secretiile din caile respiratorii.

Ea se produce pe cale nervoasa reflexa, in urma unor excitatii pornite din zona de bifurcatie a traheei, de la pleura sau chiar de la unele organe abdominale.

Stranutul este un act asemanator tusei, dar are ca punct de plecare mucoasa nazala.

Aparatul repirator si mirosul

Trecand prin cavitatile nazale, aerul excita terminatiile nervoase ale mucoasei olfactive.

Aparatul respirator si coagularea

Plamanii contin substante care favorizeaza coagularea. Pentru acest motiv se utilizeaza in clinica, in boli hemoragice, extracte de plaman, cum este hemosistanul. Cunostintele de fiziologie asupra aparatului respirator au condus la o serie de metode practice, utilizate in spitale.

Dintre acestea citam pe cele mai importante:

Narcoza

Cunoscand mecanismul schimburilor de gaze dintre aerul alveolar si sange, se pot introduce in aerul respirat, eter, cloroform, chelen, deoarece aceste substante, trecand in sange, ajung la sistemul nervos, producand somn.

Oxigenoterapia

Pentru a mari cantitatea de O2 din sange si deci pentru a satisface suficient nevoile respiratiei tisulare, se poate administra anumitor bolnavi mai mult 02 in aerul respirat. In acest mod, aparand o diferenta mai mare de cat de obicei intre cantitatea de O2 din plaman si cea din sange, gazul va trece in vase in cantitate crescuta.

Pneumotoraxul

Introducand aer in cavitatea pleurala, plamanul nu mai urmeaza toate modificarile de volum ale cutiei toracice.
In acest mod se realizeaza o punere in repaus a unui plaman bolnav.

Punctia pleurala

Deoarece o cantitate mare de lichid adunata in cavitatea pleurala cu ocazia unor boli impiedica miscarile respiratorii, printr-o intepatura cu un ac mai gros de seringa, se evacueaza lichidul adunat in pleura, redandu-se plamanului posibilitatea de asi executa in voie functiile sale.

---

Tag-uri: respiratie, plamani, gaze

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 24 April '09

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---