In timpul mişcării sau ciocnirii intre ele, obiectele produc unde sonore. Acestea sunt vibraţii ale aerului,care sunt percepute de ureche, care le transforma in senzaţie auditiva. In ureche ajung numeroase sunete de la zumzetul insectelor pana la zgomotul infernal provocat de avioanele cu reacţie.
Atunci când auzim ceva, de fapt urechea noastră este atinsa de vibraţiile unduitoare ale presiunii atmosferice. Urechea transforma undele sonore in impulsuri electrice, pe care le transmite mai departe, la creier, care la rândul sau decodifica semnalele. Urechea se obişnuieşte treptat cu sunetele, iar cu timpul invatam si sensul acestora.
Urechea este impartita in trei parti : externa, urechea interna si medie. De urechea externa aparţine pavilionul, sing
ura componenta vizibila precum si conductul auditiv extern.
Partea vizibila a urechii numita si pavilionul urechii, capteaza undele sonore din aer asemenea unei antene parabolice si le transmite prin canalul auditiv spre urechea anterioara, undele sonore captate de urechea exterioara trecând prin canalul auditiv exterior pun in mişcare membrana timpanului dar printr-un conduct subţire, numit trompa lui Hustache comunica si cu cavitatea nazala. Din acest motiv presiunea externa corespunde cu presiunea din urechea medie. Daca presiunea atmosferica se modifica brusc, urechea se adaptează in scurt timp la schimbare dar pana atunci e posibil sa "pocnească".
În cavitatea urechii medii se găsesc trei oscioare, asa numitele oscioare auditive. Vibraţiile membranei timpanice se transmit mai intai la ciocanas, apoi la nicovala si scăriţa, iar de acolo la fereastra ovala, situata la limita dintre urechea medie si cea interna.
In urechea interna, cochleea (sau melcul) transforma vibratile in impulsuri electrice care simt transmise la creier, avand totodată un rol important in menţinerea echilibrului.
Legătura dintre urechea interna si creier este realizata prin intermediul nervului auditiv care la nivelul melcului trimite mai multe prelungiri. Cele trei conducte semicirculare umplute cu un lichid, respectiv cavitatea numita vestibulum, care este compartimentata in sacula si utricula, sunt de fapt organele echilibrului.
Melcul este străbătut de trei canale umplute cu lichid.In canalul cochlear se găsesc nişte cili situaţi in mai multe rânduri totalitatea acestor celule senzoriale împreuna cu membrana tectoriala alcătuind organul lui Corti : acesta este centrul organului auditiv. Vibraţiile care trec prin canalul cochlear pun in mişcare membrana bazala si membrana tectoriala care vor acţiona asupra cililor. Din aceste celule vor porni semnalele către creier unde se transforma in senzaţie auditiva.
Odată cu inaintarea in varsta, auzul slăbeşte treptat, mai ales datorita reducerii mobilităţii oscioarelor auditive care nu mai pot transmite vibraţiile la urechea interna.
Poluarea sonora: traficul intens, zgomotele industriale, amplificarea muzicii sunt câteva din cauzele poluării sonore, care ne afectează sănătatea .
Aceasta poate fi diminuata prin:
- plantarea arborilor pe marginile autostrazilor, strazilor (deoarece ei sunt si izolatori fonici)
- folosirea materialelor izolante fonic pentru construcţia pereţilor clădirilor -respectarea legilor care :
Poluarea sunetului este considerata de către specialiştii zilelor noastre, foarte dăunătoare mediului înconjurător si totodată urechilor noastre chiar daca sunetul face parte din natura.
Intensitatea sunetului este măsurata in unităţi numite decibeli in care 3 decibeli dublează volumul sunetului. In salbaticie, volumul sunetului ar fi de 35 de decibeli, pe când traficul din zilele noastre are cel puţin 90 de decibeli. După 140 de decibeli sunetul devine dureros pentru urechea umana provocând surzirea.
Poluarea sunetului provine de la maşini felurite, in special de la avioane si automobile. In acelaşi timp la fel de periculoase pot fi considerate armele si muzica,acestea luând in ultimii ani o mare amploare.
Din punct de vedere psihofiziologic există în principal mai multe caracteristici prin care două sunete pot fi deosebite între ele: înălţimea, tăria, nivelul de tărie şi timbrul.
Înălţimea unui sunet este însuşirea senzaţiei auditive, conform căreaia sunetele pot fi ordonate pe o scară de la sunete "joase" la sunete "înalte". Aceasta depinde de frecventa vibraţiei care le-a produs, de forma undei şi de nivelul de presiune acustică.
Tăria reprezintă însuşirea senzaţiei auditive care permite ordonarea sunetelor pe o scară de la "încet" la "tare". Aceasta depinde de puterea acustică, de frecventa şi forma undei sunetului considerat. Urechea omenească nu are o sensibilitate liniară ca ochiul, ci una logaritmică. Pentru a dubla senzaţia auditivă acustică, puterea acustică a sursei trebuie multiplicată cu zece. Sunetul este cu atât mai puternic cu cât intensitatea acustică este mai mare.
Intensitatea N a senzaţiei auditive variază cu logaritmul intensităţii sunetului emis şi este dată de legea fiziologică Weber-Fechner.
Pentru a se putea face legătura cu mărimea fizică reprezentată prin nivelul de presiune, se foloseşte nivelul de tărie. Estimarea cantitativă a nivelului de tărie se face prin metoda comparării subiective a sunetului măsurat cu un sunet etalon având frecventa de 1 000 Hz. S-a convenit, pentru a evalua un zgomot, că un ascultător audio logic normal, ascultând alternativ acest zgomot şi sunetul cu o frecventa de 1 000 Hz (acesta din urmă cu o singură ureche) care se presupune că se propagă prin unde plane, de la o singură sursă spre ascultător, compară zgomotul şi reglează intensitatea acustică a sunetului de referinţă, astfel ca să egalizeze impresiile sonore pe care le percepe la audiţia alternativă a zgomotului şi a sunetului de referinţă. Când această egalitate este realizată, numărul de decibeli măsuraţi în unda plană, reprezintă în mod convenţional valoarea în foni a zgomotului măsurat.
Traficul, indiferent sub ce forma se găseşte el, este, se pare, cea mai mare forma de ameninţare a noastra. Dar mai ales traficul din oraşe este problema cu care statul, si nu numai, se confrunta, deoarece maşinile care claxonează contribuie decisiv la autodistrugerea noastra, a oamenilor.
Traficul naval, deasupra si pe sub apa este dăunător omenirii si mai ales a animalelor acvatice, care comunica prin sunetele ce se confunda cu sunetele provenite de la noile detectoare.
Datorita acestor factori, omul nu va mai putea suporta zgomotul; nici somnul necesar organismului nu va mar putea fi respectat, acesta ducând la probleme grave si boli cardiovasculare.
In ultimii 30 de ani SUA si alte câteva state au depus eforturi maxime pentru a controla poluarea sunetului, dar cu toate acestea, toate posibilităţile au dat greş.
Încercările guvernelor de a inlatura poluarea fonica s-a dovedit a fi fara rezultate, deci trebuie sa ne păzim singuri de ceea ce se poate intampla daca nu facem ceva acum. Nu este vorba numai de noi ci de intreaga planeta!
Traficul intens (claxonul), muzica amplificata, zgomotele industriale dăunează integrităţii auzului. Aceste lucruri pot fi demonstrate atât medicafcat si practic.
In 1994, a fost efectuat de către un grup de cercetători un test foarte simplu. In doua incaperi pline cu flori au fost difuzate diferite melodii. In prima camera, a fost pusa muzica rock la intensitate peste medie. In cea de-a doua camera, a fost pusa muzica de opera si anume Vivaldi. Fiind alcătuita o fisa de observaţie, s-a constatat ca in prima zi, florile se dezvoltau normal. In restul zilelor insa, s-a renunţat la fisa de observatie lasand benzile sa funcţioneze non-stop. Dupa 6 zile, efectul a fost mai mult decât evident: florile din prima camera erau 56,2% ofilite iar florile din cea de-a doua camera erau chiar cu 18% mai dezvoltate.
In acest fel s-a demonstrat parţial ca efectul sunetelor nocive dăunează grav auzului, existand şanse de peste 14% de a ramane incapacităţi din punct de vedere sonor.
Poluarea sonora este deci, inca un lucru pentru care ar trebui sa ne ingrijoramja fel ca si celelate poluări. sursa imaginii : acupuncture-services.com