Poezia Iubirii :

George Cosbuc este creator al unei insemnate pagini de erotica in literatura romana. Lirismul sau este obiectiv, exprimand sentimentele fetei sau ale baiatului indragostit, intr-un decor rustic, pe fondul de spectaculos popular. Ideile cosbuciene au, de cele mai multe ori, o structura dialogala, constituindu-se in adevaratye "scenete" in care eroii au chef de vorba, de adevarate intreceri spirituale. Patrunzand in sufletul personajelor sale, poetul le face sa se destainuie candid sau nelinistit, pe un ton de gluma de cele mai multe ori, dar si cu accente dramatice alteori.

In "La oglinda", poetul sugereaza starea sufleteasca a fetei, curiozitatea juvenila in cautarea naiv-copilareasca, gratia adolescentei care descopera uimire ca e frumoasa. In alta ipostaza , fata e "rea de plata", lasand flacaul care sacul, "pe-un singur sarutat", iar in "Scara" il minte, pagubindu-l, de asemenea, de un sarut. Cocheta, ademenind si izgonind, ba fals suparata, ba sagalnica, in "La parau", in "De pe deal", in "Spinul", fata regizeaza un joc al vorbelor, al gesturilor facute pe jumatate, din care baiatul nu mai pricepe nimic. Atunci, fata ii reproseaza, cu ciuda: "nu te-ai priceput". Alteori, insa, iubirea starneste ecouri dureroase in suflet.

In "Cantecul fusului", fata isi plange dragostea pierduta. Plansul liric din aceasta poezie surprinde prin fluiditate si transparenta. Odata cu fata plang iserarea, vantul, roata morii si frunzele de plop, iar tristetea si singuratatea stapanesc parca intrega lume.

In "Dusmancele", o fata saraca se plange mamei ca sta in cale pentru Lisandru al ei, o fata bogata, dar dar biruie gandul ca dragostea adevarata nu se impiedica de saracie. Aceeasi afirmare a conceptiei lui G.Cosbuc cu privire la iubire in lumina eticii taranesti este si in "Numai una". Iubirea cea mare este unica, irepetabila, si ea poate sa treaca peste orice bariere, inclusiv peste cele sociale.

In toate poeziile sale de iubire, idealul feminin sta sub semnul fragilitatii, al metaforei vegetale. Fata este "subtirica", "mladioasa", este o aparitie florala. Sunt cautate mai ales plantele solare, fara ambiguitate: cicoarea, trandafirul, graul, a caror "anatomie sublimata"(G.Calinescu) sugereaza aceeasi esenta solara a umanului. Remarcabil ramane G.Cosbuc in versificatie. Cu o ingeniozitate neintrecuta, el isi alcatuieste strofa pe principiul surprizei, cu imprevizibilitatea jocului de sine, cu ruperi de ritm, cu intretaieri de sintagme, reluari cu schimbarea tonalitatii, creand o atmosfera de mare muzicalitate.

Poezia naturii :

Cel dintai mare pastelist roman, Vasile Alecsandri, era un pictor in cuvinte ale unor tablouri statice, animate doar in final, iar prezenta omului in pastelurile lui avea un aer decorativ, festiv. Optica lui George Cosbuc este diferita. Descrierile sale surprind o natura plina de viata, mereu in schimbare, cu oamenii perfect integrati fenomenelor inconjuratoare, intr-o suita de tablouri de mare dinamism.

Ciclul zilelor si al noptilor, ciclul anotimpurilor isi gasesc la G.Cosbuc reprezentari memorabile. G.Calinescu spunea ca "poezia de natura a lui G.Cosbuc se grupeaza pe indeletniciri omenesti, e sociala si calendaristica."

Primavara lui Cosbuc primeste, conform traditiei, tot ce este al pamantului, este o reinviere in flora, in fauna, in om. Ea aduce "florile-n campie", "nopti cu poezie", "vanturi line", "calde flori si veselie", aduce "vestitorii primaverii" care se intrec intr-un concert "plin de freamat.
Anotimpul preferat ramane, insa, vara - anotimp al solaritatii, soarele fiind astrul suprem al mitologiei cosbuciene. "In miezul verii", "Vara" sunt imnuri aduse soarelui, caldurii arzatoare care aseaza sufletul si lumea intreaga intr-o topire plina de beatitudine, intr-un extaz nesfarsit. Repetata trezire la viata a naturii, dimineata, prilejuieste poetului , in "Faptul zilei", o constructie poetica in care nemiscarea tulbure de dinaintea zorilor, zugravita in culori palide, face loc treptat, tumultului declansat de ivirea soarelui. Este o explozie de lumina, de caldura si de culoare care anima lumea. "Noapte de vara" este construita aproape simetric cu "Faptul zilei", urmarind, de data aceasta, treptata stingere a miscarii. Intoarcerea de la munca, treburile casnice, totul se desfasoara intr-o gradatie descendenta. Zgomotele noptii se produc in surdina. Numai indragostitii isi continua zbuciumul si cantarea, discret, nedistorsionat, in linistea atotcuprinzatoare a noptii. Toamna, nefiind un anotimp solar, e prezenta intr-o singura poezie: "Cantece toamna tarziu"' in care tulburarea cuprinde totul, sentimentele se amesteca dureros, in zbaterea codrului, iar lipsa soarelui e perceputa ca o glorie a lumii. Chiar si iarna sta la G.Cosbuc sub semnul beatitudinii solare. Desi nu apare soarele, lipsesc intemperiile, iar cerul e senin: "Nu e soare, dar e bine". "Iarna pe ulita", "Colindatorii", "Pomul Craciunului" sunt poezii in care scena se umple de copii care aduc cu ei agitatia, jovialitatea, dezinvoltura plina de umor.

Poezia sociala :

George Cosbuc este cantaret al iubirii, al peisajului rural, dar este si o constiinta vie a unei colectivitati asuprite.
Astfel, poezia "Noi vrem pamant", devine un imn inchinat pamantului, un fel de adoratie pagana adusa acestuia cu pretul oricaror suferinte. Amenintarea din final se face pe3 un ton patetic, rascolitor. Aceeasi forta a tonului se pastreza si in "Hora", in care taranul nu-l uita nici atunci cand joaca pe cel ce i-a luat pamantul. Intreaga epopee dureroasa a vietii taranesti o cuprinde Cosbuc in "Doina", numita de D.Micu "cantarea cantarilor a poporului roman".
Personificata in chipul unei copile, "Doina" esta in acelasi timp elegie, idila, pastel, cantec de munca si de razboi, cantec de haiducie, sinteza a dorurilorunui intreg popor, intim legata de existenta romaneasca.

Poezia de inspiratie istorica si poezia razboiului de independenta :

George Cosbuc continua traditia incetatenita in lirica noastra de Vasile Alecsandri sau alti poeti pasoptisti, intelegand istoria ca o neintrerupta lupta pentru dreptate si independenta nationala.

In "Decebal catre popor", Decebal apare ca un filosof luminat, un cetatean pentru care suprema valoare ramane libertatea. In discursul adresat poporului sau, Decebal dezvolta un adevarat cod al onoarei unui neam, iar indemnul la lupta pare o dezlantuire de forte coplesitoare.

Gelu din "Moartea lui Gelu" este si el un simbol al idealului libertatii poporului roman. Gelu devine un martir al neamului, iar glasul sau este profetic: victoria dusmanilor este efemera, lupta va fi reluata, romanii nu se pot impaca niciodata cu infrangerea.

In "Pasa Hassan", figura voievodului Mihai are dimensiunile grandiosului si ale sublimului. Sustinut de patriotism, de dorinta libertatii neamului sau, Mihai, hiperbolizat, apare in lupta mai curand ca o stihie, o emanatie a furiei universale. In "Oltenii lui Tudor", apare din nou figura conducatorului patriot, care mobilizeaza energii uiriase pentru biruinta poporului sau.

Volumul "Cantece de vitejie" ets o evocare a Razboiului de Independenta. Originalitatea lui Cosbuc consta in faptul ca priveste razboiul din perspectiva eroului anonim. Poetul rememoreaza episoade eroice si evoca vitregia razboiului cu intelegerea taranului-ostas.

De exemplu, "O scrisoare de la Muselim-Selo" e conceputa ca o epistola a unui soldat catre mama sa. Psihologia eroului e surprinsa intre ingenua speranta a supravietuirii si efortul de a-si menaja mama. Chinuit de dorul de casa si de durerea ranii, soldatul isi imagineaza despartirea a doi prieteni pe campul de lupta: unul, ranit, se va intoarce acasa, iar celalalt ramane sa doarma acolo.

Poezia se constitue din "rugamintea" celui ramas in urma, care traduce liric sentimentul nostalgiei, dorinta de a-si revedea mama si iubita, de a mai saruta o data pamantul tarii.

Dramatica este si "Trei, Doamne, si toti trei" - povestea unui tata care si-a pierdut toti copiii in razboi. Impresioneaza aici indignarea muta si resemnata a batranului, sentimentul golului universal si al tacerii, avand ceva din maretia unei tragedii antice, toate exprimate intr-un limbaj simplu, cu inflexiuni populare.

Poezia marilor evenimente din viata omului :

George Cosbuc marturisea: "De cand am inceput sa scriu, m-a tot framantat ideea sa scriu un ciclu de poeme cu subiecte luate din povestile populare si sa le leg astfel ca sa le dau unitate si extensiune de epopee." Arealizat doua balade culte: "Moartea lui Fulger" si "Nunta Zamfirei".

Balada "Nunta Zamfirei" are ca tema nunta, iar originalitatea ei rezulta atat din prozodie, cat si din inedita impletire a planurilor real si feeric. Pe parcursul intregii poezii se simte vagul spatial specific basmelor si, in acelasi timp, se simte o tonalitate glumeata de vioisie si joc.
Nunta propriu-zisa e precedata de o gradatie atenta a momentelor care o pregatesc. Spiritul de observatie al poetului, maiestria acestuia de a sugera ritmuri, exceleaza intr-o proiectie hiperbolizata.
Dincolo de alternarea planurilor real si ireal, dincolo de viziunea hiperbolizata a ritualului de nunta taraneasca, trebuie remarcate aliteratiile, imbinarea de rime, melodicitatea constant iambica care face din balada o pagina de virtuozitate prozodica.

"Moartea lui Fulger" contine obiceiurile populare legate de inmormantare, precum si o etica particulara privitoare la viata si la moarte. Emotionant este strigatul de durere al mamei indoliate, care nu mai crede in nimic, nici chiar in Dumnezeu, iar glasul ei are vibratia dramatica a bocetului popular. Replica o va da sfetnicul "batran ca vremea", care exprima un sentiment de reculegere demna, barbateasca, in fata mortii.

Proiectia tabloului de inmormantare este grandioasa, respectand datina strabuna: mortului i se aseaza un colac pe piept, in mana i se pune un ban pentru vama la trecerea "raului" mortii, este imbracat cu straie princiare.

---

Tag-uri: cosbuc, poezie, iubire, natura, poezia sociala, razboiul de independenta, poezia marilor evenimente

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 24 November '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---