Persoana la care se descoperă o tuberculoză trebuie să ştie că garanţia însănătoşirii o constituie respectarea indicaţiilor de tratament, date de medicii specialişti din spitale şi din policlinici. Tratamentul actual al tuberculozei nu mai durează câţiva ani, ca în trecut. In prezent se obţin rezultate excelente cu tratamente între 6 şi 9 luni; cu totul excepţional şi numai în anumite forme deosebit de grave sau în unele localizări se prelungeşte tratamentul până la 12 luni.
Dar, acest tratament, relativ redus ca timp dacă judecăm în comparaţie cu trecutul, îşi dovedeşte eficacitatea numai dacă este respectat cu stricteţe. Nu este admis „să se sară" din prizele de
medicamente planificate, căci în asemenea condiţii riscul de eşec devine ameninţător.
De altfel toate evaluările făcute au arătat că cei 7—8% bolnavi la care tratamentul nu dă rezultate sunt aproape în exclusivitate persoane „necooperante", care nu colaborează cu medicii, periclitându-şi astfel sănătatea. Printre ei se află mulţi alcoolici sau indivizi cu viaţă dezordonată. Bolnavul de tuberculoză şi familia lui trebuie să înţeleagă că este în interesul lor să ajute acţiunea vindecătoare a medicamentelor, prin eliminarea tuturor factorilor care scad rezistenţa organismului, cum sunt: surmenajul, nerespectarea orelor de odihnă, alcoolul, tutunul etc.
Familiei îi revine şi ei un rol important în crearea unei atmosfere favorabile vindecării bolnavului. Trebuie să-1 ajute în respectarea regularităţii prizelor de medicamente şi în ducerea tratamentului până la capăt. Bolnavul trebuie să fie informat că de primul tratament depinde vindecarea în proporţiile amintite, că dacă s-a ratat şansa oferită de acesta, dacă nu s-au creat condiţiile să fie perfect eficace, atunci proporţia de vindecare scade considerabil, după cum şi recidivele ulterioare, care sunt tot consecinţa eficacităţii doar parţială a primului tratament, sunt mult mai greu de vindecat.
In lupta pentru obţinerea însănătoşirii bolnavului un ajutor substanţial este dat de stat. Măsurile legislative prevăd unele avantaje pentru bolnavii de tuberculoză, cum sunt concedii medicale mai lungi decât în alte boli şi cu un cuantum mai mare al ajutorului de boală, sau posibilitatea pentru bolnavul de tuberculoză ca reluarea activităţii să fie făcută progresiv; astfel, se prevede pentru o perioadă de 3 luni, orar redus de muncă de 6 ore/zi, restul de două ore fiind acoperit din fondul de asigurări sociale, ca şi cum bolnavul ar fi în concediu medical pentru aceste două ore.
Pentru trecerea de la starea de „infectat" la cea de „bolnav" — există la dispoziţie vaccinarea cu vaccinul BCG (=biliat Calmette-Guerin), de la numele descoperitorilor acestuia.
Vaccinul creşte foarte mult rezistenţa celor vaccinaţi, astfel încât, chiar dacă microbul pătrunde în organism, acesta este capabil să lupte cu succes, limitând distrugerile la câteva leziuni fără însemnătate. De aceea, în ţara noastră este legiferată vaccinarea cu BCG în primele zile după naştere, pentru a o lua înaintea riscului de întâlnire cu o sursă de contaminare. Ulterior, vaccinarea se face la anumite vârste stabilite de Ministerul Sănătăţii sau în anumite împrejurări (cum ar fi descoperirea unui bolnav cu care copilul sau tânărul a putut veni în contact sau grupe de subiecţi controlaţi neinfectaţi încă), se va face revaccinarea.
Vaccinarea de la naştere a intrat în automatismul personalului din maternităţi şi se practică în toată ţara, asigurând astfel o bună protecţie nou-născuţilor. în ceea ce priveşte revaccinările antituberculoase care se practică la anumite vârste, populaţia trebuie să ştie că aceste vârste au fost stabilite In funcţie de durata protecţiei conferită de fiecare vaccinare. Vaccinul utilizat, care este un produs românesc, s-a dovedit la evaluările făcute ca având eficacitate aproximativ egală cu eficacitatea vaccinurilor considerate ca fiind cele mai bune din lume.
În afara vaccinărilor la vârstele prestabilite prin normative, se mai vaccinează şi copiii şi tinerii care au venit în contact cu bolnavi de tuberculoză contagioşi, dovediţi sau presupuşi ca atare. Vaccinarea se aplică numai „contacţilor" care nu sunt încă infectaţi (adică bacilul tuberculozei nu a pătruns încă în corpul lor şi nu s-a cantonat).
Şi pentru cei care sunt deja infectaţi în momentul investigării şi deci nu pot fi vaccinaţi BCG, dar care sunt totuşi în împrejurimi ce constituie un risc apreciabil de trecere la starea de boală, există o metodă pentru a-i proteja în mod foarte eficace şi anume chimioprofilaxia (ceea ce înseamnă o protecţie prin mijloace chimice, adică prin medicamente, spre deosebire de protecţia prin mijloace biologice, cum este cea conferită de vaccin). Aceasta este, de fapt, un fel de tratament „anticipat", care urmăreşte să distrugă microbii din organism ,înainte ca ei să fi pornit la atac".
Şi chimioprofilaxia, ca să-şi ajungă scopul, trebuie să fie urmată cu conştiinciozitate, conform indicaţiilor medicale. Tocmai pentru garantarea regularităţii prizelor în ţara noastră chimioprofilaxia este făcută de personalul medico-sanitar fie la dispensarele medicale, fie în colectivităţi (creşe, grădiniţe, şcoli etc).
În sfârşit, la capătul acestei scheme se află veriga trecerii de la forma de boală necontagioasă la forma de boală care constituie sursa de contaminare. Trecerea este împiedicată dacă se instituie' un tratament tuberculo-static cât mai precoce, la cazuri de tuberculoză depistate cât mai precoce, adică surprinse într-o fază cât mai aproape de debutul modificărilor organice. Pentru formele obişnuite pe care le îmbracă tuberculoza, persoana bolnavă devine conştientă că este bolnavă mult timp după debutul real al constituirii leziunilor şi, mai ales, întârzie mult prezentarea la un control medical.
Într-adevăr , atunci când tuberculoza pulmonară nu începe cu o hemoptizie (expectoraţie de sânge) care alarmează totdeauna pe bolnav şi pe cei din jurul acestuia, simptomele la început sunt de oboseală pe care persoana bolnavă o explică prin eforturile — pe diverse planuri — pe care le-a făcut în ultima vreme (în realitate aceste eforturi ca: suprasolicitare profesională, sarcină, alăptare, îngrijirea prelungită a unui bolnav din familie etc. Sunt cele care au slăbit rezistenţa generală a organismului şi au creat condiţii favorabile redeşteptării tuberculozei).
Eventuala tuse este explicată prin obiceiul fumatului. Şi celelalte localizări ale tuberculozei (la oase, la intestine, la rinichi etc.) se însoţesc mult timp de simptome vagi, nespecifice, necaracteristice. De aceea, organizatorii de sănătate s-au străduit să găsească metode pentru descoperirea mai devreme a bolii, decât dacă aceasta ar fi făcut numai la solicitarea de consultaţie.
Desigur, una din metode este educaţia sanitară prin tipărituri şi prin conferinţe, prin care se îndeamnă populaţia să se prezinte la medic în situaţii în care s-ar putea să fie vorba despre tuberculoză spre exemplu orice persoană care tuşeşte mai mult de două săptămâni. Dar există o metodă tehnică ce a fost imaginată special pentru depistarea precoce a tuberculozelor pulmonare (forma cea mai răspândită şi cea mai contaminantă de tuberculoză) şi anume microradiografia medicală.
Este de dorit ca să fie îndrumaţi la cea mai apropiată unitate de microradiografie toate persoanele, ca cele menţionate anterior, cu simptome pulmonare ce durează de mai mult de 2 săptămâni şi care ar putea fi datorite şi tuberculozei (nu numai tuşea, dar şi oboseala, lipsa poftei de mâncare, puţină temperatură spre seară etc). Indicaţiile Ministerului Sănătăţii prevăd efectuarea microradiografiei la grupe de populaţie sau categoriile profesionale sau bolnavi cu risc mai mare decât media generală de a face tuberculoză, cum ar fi spre exemplu diabeticii, silicoticii, dar şi alţii.
Tot cu scopul descoperirii de bolnavi necunoscuţi şi care nu se ştiu bolnavi, sunt instituite nişte „filtre" în anumite împrejurări prin care trec mai ales persoane tinere; astfel se pretinde un examen microradiografie la admiterea în facultăţi sau alte şcoli superioare, la angajări în serviciu, la căsătorie (este bine să se ştie că găsirea unei tuberculoze active la unul din parteneri sau la ambii, nu constituie motiv de împiedicare a căsătoriei; legiuitorul nu a urmărit decât avertizarea unui individ care nu se ştia bolnav şi care astfel va şti să se trateze, avertismentul considerându-se cu atât mai potrivit, cu cât vine la început de viaţă matrimonială, care presupune şi procreare).
In afara categoriilor de persoane cu risc mai mare de îmbolnăvire de tuberculoză la care se indică microradiofotografie, există obligaţia legală de a se prezenta periodic la examen microradiofotografic, cei ce îşi desfăşoară activitatea în colectivităţi de copii (leagăne, cămine, şcoli sau altele), ori cei care vin în contact cu foarte multe persoane, cum ar fi unii lucrători din comerţ. Motivul includerii acestor grupe de persoane printre cele care trebuie să se controleze periodic nu este riscul mai mare de îmbolnăvire de tuberculoză, ci faptul că dacă se îmbolnăvesc, pot transmite boala multor indivizi cu care vin în contact.
În sfârşit, în situaţia ultimă, bolnav cu leziuni avansate, devenit sursă de contaminare, revenim la metoda cu care am început această expunere şi anume tratamentul, înţeles ca mijloc de obţinere a vindecării individului bolnav şi de împiedicare a evoluţiei progresiv spre agravare, cum s-ar întâmpla fără tratament.
După cum s-a putut vedea, fiecărei etape a procesului tuberculos — privit ca o succesiune de prefaceri biologice petrecute în corpul omului si ca un lanţ de transmisie de la om la om — îi corespunde cel puţin o măsură medicală cu eficacitate verificată. Tuberculoza este în prezent o boală parţial evitabilă şi, în orice caz, aproape totdeauna vindecabilă (în peste 90% din cazuri). Rezultatele sunt cu atât mai bune, cu cât ne adresăm mai din timp medicului. Mai bine un control medical inutil, decât descoperirea prea târzie a bolii.
Şi, mai presus de orice, trebuie să dispară concepţia retrogradă, potrivit căreia tuberculoza era considerată o boală ruşinoasă care trebuie ascunsă.
Persoana la care se descoperă o tuberculoză trebuie să ştie că garanţia însănătoşirii o constituie respectarea indicaţiilor de tratament, date de medicii specialişti din spitale şi din policlinici. Tratamentul actual al tuberculozei nu mai durează câţiva ani, ca în trecut. In prezent se obţin rezultate excelente cu tratamente între 6 şi 9 luni; cu totul excepţional şi numai în anumite forme deosebit de grave sau în unele localizări se prelungeşte tratamentul până la 12 luni. 
