Trimisul lui Antiochos al IV-lea Epiphanos, în acelaşi timp mare preot al lui Zeus, îşi schimbă oarecum stanjenit greutatea trapului cand pe un picior, cand pe celălalt, aşteptand ca din masa acelor „nemernici păgani" să îneeapă a se desprinde închinători pentru lauda lui Zeus. Apelul său, adresat preotului Matathias Asmoneu, ce părea un conducător al grupului, nu se bucurase de ecou. Matathias rămanea mai departe nemişcat între evrei. Şi iată că, în ciuda fermităţii lui Matathias, un evreu se desprinde de grup şi se apropie de jertfelnicul lui Zeus, instalat, ca o profanare, în templul lui lahve. Matathias, „dind drumul dreptei sale manii, a alergat şi l-a înjunghiat pe jertfelnic" şi pe trimisul regal. Cutezanţa nesăbuită a bătrinului preot îi putea aduce moartea, lui şi însoţitorilor săi, cetatea fiind in mana ostaşilor lui Antiochos. Matathias se retrase deci, împreună cu toţi cei ce răspunseră la apelul său înflăcărat, în munţi.

Aşa începu o pagină glorioasă în istoria evreilor. Pentru că de numele Makkabeilor (Makkabsios-ciocan a fost supranumele căpătat de unul din cei cinci feciori ai lui Matathias, Iuda, desigur Asmoneu şi el. Supranumele acestuia s-a transferat asupra întregii familii, pe care tradiţia o cunoaşte ca a Makkabeilor) se leagă, în istoria antică a Palestinei, ultimul mare moment de redeşteptare a sentimentului patriotic al evreilor. După ce, înainte cu secole, statul iudeo-israelian atinsese apogeul si, apoi, evreii cunoscuseră vicisitudinile unor exilări repetate, fiind imprăştiaţi în Orientul Mijlociu (diaspora), dominaţia persană tolerantă a permis reîntoarcerea evreilor în Palestina şi practicarea liberă a religiei mozaice.

Din această epocă, a revenirii în „ţara făgăduinţei", datează diaspora ca aspect, din ce în ce mai predominant, al iudaismului. Reîntoarcerea, incompletă dealtfel, s-a făcut tn etapa; primul grup, al lui Zorobabel şi losia, de circa 40 000 de oameni, se reîntoarse prin 450 î.e.n. în Palestina găsiră o populaţie amestecată, samaritenii, convertită la mozaism. între evreii ce reveneau şi samariteni se produse ruptura religioasa, samaritenii construind, la Garizim, un templu rival celui din Ierusalim. Un al doilea grup mare, condus de Ezdra, ce se repatria din zona Babiloniei, încercă să restabilească particularismul etnic ebraic (prin interzicerea căsătoriilor cu străinele, denunţarea femeilor străine şi a copiilor evrei lor cu acestea).

Amestecul etnic care se produsese în sanul populaţiei ebraice deportate, fixarea multor evrei (la început în Mesopotamia şi mai cu seamă în Babilonia- De fapt triburile ebraice şi-au avut tn această zonă leagănul, înainte de prima lor mare migraţii şi se Înrudeau cu populaţiile mesopotamieni,de asemenea semita) şi, mai tarziu, emigrarea individuală în Orientul elenistic au făcut ca viaţa statal-politică să treacă pe plan secundar, cedand locul celei religioase, au dus la transformarea mozaismului din religia unui popor într-o religie ce căpăta treptat ambiţii universale.

Dealtfel tendinţa iniţială, din secolul al X-lea î.e.n. de îmbinare în stat a puterii aristocraţiei militare cu cea a aristocraţiei religioase, deveni dominantă în Palestina persană, apoi elenistică, puterea aflandu-se în mainile autorităţilor religioase. După victoria din 313 î.e.n., a lui Ptolemeu I asupra lui Demetrios Poliorcetul, fiul lui Antigonos Monophtalmos, Palestina intră în componenţa Egiptului Lagizilor şi de la această dată se poate considera că începe fixarea evreilor în Alexandria, capitala Ptolemeilor devenind al treilea focar al mozaismului alături de Iudeea şi de Babilonia. Principala realizare a evreilor alexandrini în răspandirea mozaismului a fost traducerea în limba greacă a Bibliei (versiunea cunoscută sub numele de „Septanaginta", rod al muncii a 70 de învăţaţi - de unde şi numele).

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 14 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---