Nevoia oamenilor de a revendica o anumită suprafaţă îşi are izvorul în însăşi originea preistorică a acestora. în lucrarea "Teritoriul necesar", sociologul Robert Ardery argumentează că nevoia instructivă ori "necesară" a animalelor de a-şi păzi teritoriul, poate fi manifestată şi de către oameni. Caracter moştenit sau nu, obsevaţiile asupra oamenilor indică un lucru cert, anume că omul are un simţ al spaţiului, care îl determină să-şi protejeze locuinţa de orice musafir nepoftit. Ba mai mult, problema este legiferată, iar ingerinţa ori prezenţa fizică nedorită în spaţiul de ocuit este cunoscută sub numele de "violare de domiciliu" şi pedepsită de lege. Chiar şi în spaţiile publice, în sala de clasă, nr amfiteatru, în parc, pe plajă, cât tim p pot alege majoritatea oamenilor are tendinţa să stea cât mai departe de străini. Şi această tendinţă este o formă de comunicare.

Spaţiul personal. Sociologul american Edward T.Hall în lucrarea "The Hidden Dimension" (Dimensiunea ascunsă) arată că fiecare dintre noi este înconjurat de un "spaţiu personal" reprezentând distanţa de la care suntem pregătiţi să interacţionăm cu alţii. Această distanţă poate fi modificată în funcţie de cât de bine cunoştem pe cineva şi de activitatea ori tipul de comunicare în care suntem implicaţi. în acest context, spaţiul personal cuprinde:
-Distanţa intimă;
-Distanţa personală;
-Distanţa socială;
-Distanţa publică;
-Atingerea

Distanţa intimă cuprinde două zone: zona apropiată (de contact ori atingerea) şi zona îndepărtată. Zona apropiată (de contact) este rezervată întâlnirilor sexuale, pentru prietenii foarte apropiaţi şi pentru copii. Tot aici pot fi incluse competiţiile sportive individuale ori colective în care se acceptă această apropiere, între femeile şi bărbaţii care se găsesc în relaţii intime, dar poate fi jenantă între bărbaţi şi femei care nu sunt în relaţii intime. Totuşi în cultura arabă, este absolut normal să vezi bărbaţi mergând pe stradă ţinându-se de mână.

Zona îndepărtată (mai mult de jumătate de metru), este suficient de mică pentru o strângere de mână dar inacceptabilă pentru cei care nu sunt în relaţii intime. Uneori distanţa este încălcată, îndeosebi în zonele aglomerate, cum ar fi în lift, metrou, pieţe, ş.a. Dacă regulile de comportare în această zonă nu sunt respectate, atunci pot apărea unele necazuri.

Distanţa personală, cuprinde de asemenea două zone: zona apropiată şi zona îndepărtată.

Zona apropiată (0,5-0,7 m). Această distanţă este rezervată pentru cei care sunt apropiaţi. Pentru ceilalţi pătrunderea în această zonă este posibilă, dar dificilă.

Zona îndepărtată (0,7-1,2 m), este limita dominaţiei fizice. Oferă un anumit grad de intimitate pentru discuţiile personale. Doi oameni care se întâlnesc pe stradă se pot opri pentru a vorbi de la acesată distanţă.

Distanţa socială
Zona apropiată (1,2- 2 m), este utilizată pentru discuţii profesionale, de afaceri ori conversaţii ocazionale. Această distanţă poate fi folosită pentru a indica dominarea, superioritatea, sau puterea, fără a mai fi nevoie să se rostească alte cuvinte.

Zona îndepărtată (2-3,5 m), este folosită pentru relaţii sociale şi de afaceri. Managerul trebuie să aibă un birou suficient de mare astfel încât să se asigure că acest tip de distanţă este menţinut; dacă acesta iese din spatele biroului şi reduce distanţa se semnalează că doreşte o relaţie mai personală. Zona îndepărtată permite o mai mare libertate de comportare: puteţi lucra, fără să fiţi deranjat de ceilalţi sau să purtaţi discuţii. De asemenea, oamenii în relaţii intime îşi pot asuma această distanţă socială pentru a se relaxa.

Distanţa publică. Zona apropiată (3,5-8 m) este indicată pentru întâlniri de informare, cum ar fi de exemplu un profesor care ţine un curs, un manager care vorbeşte la o întâlnire cu subalternii.

Zona îndepărtată (mai mult de 8 m), de obicei este rezervată de regulă de către persoanele publice, deorece trebuie asigurată protecţia şi subliniază dominaţia personală. De multe ori este necesar un podium pentru a oferi o bună vizibilitate şi audiţie.

Atingerea, este în strânsă relaţie cu ideea de spaţiu personal. Deşi este probabil cea mai veche formă de comunicare, oamenii sunt foarte precauţi când folosesc atingerea ca formă de comunicare. In situaţii dramatice ea poate fi una dintre cele mai bune procedee prin care se arată simpatia sau protecţia.în principal atingerea este folosită de copii mici când încă nu sunt în stare să comunice verbal. De regulă, femeilor li se acceptă să se atingă în public, în timp ce bărbaţii nu-şi pot permite asemenea gesturi. De mici încă, băieţii învaţă cum să-şi stăpânească reacţiile afective chiar şi faţă de părinţii lor.

S-ar putea crede că distanţele menţionate mai sus, sunt mai mult ori mai puţin exacte sau că sunt arbitrare. Ele reprezintă o încercare de generalizare a observaţiilor făcute şi se bazează pe modul în care oamenii au tendinţa să intercaţioneze. Dacă cineva are intenţia să se apropie de noi mai mult decât este ! necesar pentru o activitate, putem deveni tensionaţi ori chiar agresivi. Totuşi există şi în această situaţie diferenţe culturale. Majoritatea englezilor şi americanilor preferă o anumită distanţă pentru o conversaţie obişnuită. Ei se simt mai bine dacă acest spaţiu între ei şi cealaltă persoană este menţinut constant. în ţările latine o distanţă mai mică este de preferat iar în Japonia încălcarea acestor distanţe nu este văzută ca o agresare a spaţiului personal.

Când are loc o invadare a teritoriului, ori a spaţiului personal, cel care se simte agresat se va retrage adesea pentru a menţine distanţa. De vreme ce spaţiul şi utilizarea sa au o contribuţie la efortul de comunicare, trebuie cunoscut cum să se codifice ori decodifice mesajele "spaţiale" pentru a evita reacţiile negative, inconştiente ale celorlalţi.

---

Tag-uri: social, interactiune, individ, relatii

---

Categorie: Diverse  - ( Diverse - Archiva)

Data Adaugarii: 18 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---