FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 442
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre National si universal in opera lui Mihai Eminescu

Tag-uri Populare


comentariu   poezie   referat   istorie   antichitate   personalitati   roman   mihai eminescu   opera   camil petrescu   caracterizare   lucian blaga   mihail sadoveanu   enigma otiliei   george calinescu   literatura   o scrisoare pierduta   nuvela   rezumat   marin preda   ion luca caragiale   tudor arghezi   ioan slavici   liviu rebreanu   balada   pamant   continent   ape   geografie   poet   morometii   omor   investigatie   personaj   crima   otrava  

All Tags

Famous Forum

 

National si universal in opera lui Mihai Eminescu

 Q:   Intreaba despre National si universal in opera lui Mihai Eminescu       
National si universal in opera lui Mihai Eminescu Aşadar, "Miracolul eminescian a stat însă în faptul de a fi dobândit o limbă în acelaşi timp nouă şi proaspătă". Pentru aceasta, spune Tudor Vianu, "Eminescu n-a trebuit să se lupte cu limba, aşa cum au făcut unii din emulii săi de mai târziu. I-a fost de ajuns să se aşeze în curentul limbii şi să-şi înalţe pânzele în direcţia în care sufla duhul ei".
Şi Rosa Del Conte se va opri pe larg asupra Aspectelor artei şi ale limbajului eminescian, subliniind că "secretul" muzicalităţii eminesciene se găseşte în substratul autohton al culturii lui Eminescu.

Aprecierea lui Eugen Todoran potrivit căreia "Singularitatea operei lui, privită în alternarea planului orizontal, istoric, cu cel vertical, poetic, (...) face din el nu numai un poet romantic, ci şi «poetul» prin definiţie, prin care poezia românească şi-a găsit propria ei fiinţă, ca poezie modernă", completează judecăţile de valoare.
Studii ample asupra creaţiei eminesciene au realizat: Eugen Lovinescu, G. Călinescu, Constantin Noica, Liviu Rusu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Adrian Marino, Mihai Drăgan, Dumitru Irimie, Gh. Tohăneanu, Augustin Z. N. Pop, Vladimir Streinu, E Simion etc.

M. Eminescu se defineşte în 1881 singur: "Aspru, rece, sună cântul cel etern neisprăvit" -, lăsând în felul acesta loc pentru alte şi alte contribuţii atât de necesare spiritualităţii noastre naţionale, în sincronizarea noastră cu universalitatea.
Credem că toate generaţiile se vor afla sub influenţa creaţiei eminesciene în tot ceea ce are ea mai bun, mai frumos, ridicându-ne spre acel intelectualism rafinat al Mioriţei şi al Meşterului Manole, al doinelor şi al basmelor noastre populare.

Simbolic, încheiem această sinteză cu poezia Legământ a lui Grigore Vieru, care exprimă înălţătoare sentimente faţă de cel care reprezintă gândurile şi aspiraţiile noastre în sinteze artistice şi de limbă românească inegalabile: "Ştiu: cândva la miez de noapte,/ Ori de răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărţii Sale.// Am s-ajung atunce, poate,/ La mijlocul ei aproape./ Ci să nu închideţi cartea/ Ca pe recele-mi pleoape.// S-o lăsaţi aşa deschisă,/ Ca băiatul meu ori fata/ Să citească mai departe/ Ce n-a dovedit nici tata.// Iar de n-au s-auză dânşii/ Al străvechei slove bucium,/ Aşezaţi-mi-o ca pernă/ Cu toţi codrii ei în zbucium".

In amplul şi elevatul său studiu asupra personalităţii eminesciene, Zoe Dumitrescu-Buşulenga sintetizează universul motivelor eminesciene - timpul şi spaţiul naţional; pădurea, marea, doina, visul, melancolia; urmăreşte evoluţia mijloacelor poetice oferind interesante comentarii' de text la Floare-albastră, Odă (în metru antic), Luceafărul, la prozele eminesciene, dar mai ales deosebite confluenţe cu Shakespeare, Holderlin.

Interesantă ideea de a realiza un capitol intitulat semnificativ Poeţii transilvăneni şi moştenirea eminesciană, capitol în care autoarea se opreşte asupra a două coordonate fundamentale ale "unei vieţi spirituale naţionale" - cultura şi creaţia. "Aventura spirituală a moştenirii eminesciene pe străvechiul pământ românesc al Transilvaniei - apreciază Zoe Dumitrescu-Buşulenga '- reface în mic, în timp şi spaţiu, într-o concentrare expresivă, destinul marelui poet ca etern veghetor determinator al tuturor drumurilor poeziei, fie că ele se păstrează în matca largă şi sigură a tradiţionalismului, fie că duc, îndrăzneţe şi pieptişe, spre încă netăiatele căi ale modernismului".

Se subliniază în acest context, că "deosebirile dintre modurile de receptare şi aşezarea lor pe o linie suitoare care duce de la Iosif la Blaga oferă un fel de sinteză simbolică, o micro-istorie a beneficei influenţe eminesciene în creaţia şi cultura românească". O sensibilă şi complexă analiză realizează Zoe Dumitrescu-Buşulenga poemului Eminescu al lui Aron Cotruş, poem apărut la 15 mai 1939, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la moartea lui Eminescu.

Poemul realizează o "Sinteză unică şi uluitoare a elementelor naturii româneşti, a istoriei noastre de furtună şi a energiilor creatoare purtate de poporul român, Eminescu însumează, în viziunea lui Aron Cotruş, tot ceea ce se poate strânge într-un simbol al unităţii eterne, mitice a unui neam învestit cu o misiune în locul şi timpul pe care-l umple.
Amprenta durabilităţii creaţiei eminesciene este dată de tainica şi strălucitoarea ei senectute, în care îşi dezvăluie esenţele".

Legătura operei eminesciene cu devenirea noastră istorică nu mai poate fi contestată, Eminescu devenind "modelul absolut" în destinul românesc, opera lui luminând, ca o stea fixă "... întregul eu al naţiei, dându-i glorioasele ei raze, arătând participarea ei la algoritmurile geniilor universale. Investigată la toate nivelurile, cu mijloacele cele mai noi ale criticii moderne, arătând uimirii noastre un uriaş sistem de conotaţii care îmbrăţişează viaţa omului şi a cosmosului în imagini arhetipale, de valoare universală, creaţia marelui poet devine obiect de sinteze, care o prind ca pe o verigă în marele lanţ neîntrerupt al istoriei naţionale".

Rămâne deschisă receptarea operei poetului, aceasta putând creşte ori scădea "după calitatea recepţiilor, după capacitatea lor de a primi magnificul ei mesaj care rămâne veşnic egal cu sine. Aşa încât - afirmă pe drept cuvânt Zoe Dumitrescu-Buşulenga - strădania de a ne înălţa până la acea stea a depărtărilor ne incumbă nouă, celor de aici, care se cuvine să găsim mijloacele cele mai potrivite pentru necesarul dialog de iubire cu poetul nostru".

Din fascinanta carte a lui Constantin Noica despre Mihai Eminescu - Introducere la miracolul eminescian am reţinut spre concluzie la acest capitol de sinteză despre poet, niciodată suficient de suficient, din ideile inegalabile cuprinse sugestiv în sintagma Trei mari gânditori români: "Cultura noastră "a avut în trecut trei mari gânditori care să-şi fi pus problema fiinţei: limba, un poet şi un sculptor.
Problema fiinţei are două feţe, una mai întunecată, ţinând de greutatea lucrurilor de pe pământ şi din cerul generalităţilor de a obţine fiinţa; alta mai luminoasă, a fiinţei, primitivă în universalitatea ei. Limba şi Eminescu ne-au dat, în cele ce preced, faţa dintâi. Tot limba şi în chip surprinzător un sculptor, Brâncuşi, ne vor arăta faţa luminoasă".


Tag-uri: mihai eminescu, opera, geniu



Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 18 February '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :