Poezia bacoviana recompune un real, dupa o viziune proprie, “decadenta”.
Publicata in volumul “Plumb”, aparut in 1916, poezia “Lacustra” apartine esteticii simboliste si esre semnificativa pentru universul bacovian.

Titlul poeziei este simbolic. Cu sens denotativ, “lacustra” reprezinta o locuinta primitiva, din paleolitic, temporara si nesigura, construita pe apa si sustinuta de patru piloni. Podul care pastra legatura cu lumea teresta era noaptea tras de la mal, pentru ca, proteja pe locatarii casei de pericolul lumii exterioare. Cu sens conotativ, titlul sugereaza faptul ca eul poetic este supus in permanenta pericolului agresiunii din partea lumii exterioare, de care se izoleaza, devenind in felul acesta un insingurat, un prizonier al propriei lumi.

Tema poeziei r eprezinta un nucleu al intregii opere bacovine : dezagregarea sosmica si regresiunea in haosul primordial, amorf, descompunerea spirituala sub efectul ploii, alienarea fiintei sub presiunea materiei coplesitoare, descompunerea lenta a sinelui si a materiei.
Imaginarul poetic se organizeaza in jurul a doua simboluri: “ploaia”-reprezinta dezagregarea eului, tristete, monotonie, descompunerea materiei si “lacustra”- simbol al limitarii orizontului uman.

Strofa intai exprima, in mod simbolic, dezagregarea materiei sub actiunea unei ploi permanente, plasata in atemporalitate: “De-atatea nopti aud plouand”. Perceptia unei alunecari in acvatic se face gradat, de la o reactie personala, in regim intim la inregistrarea unei reactii comice:”Aud materia plangand”. Caderea ploii aactioneaza hipnotic asupra “somnului” fiintei si a lumii. Astfel, aplele din realitatea obiectiva, “ploaia” se contopesc cu apele visului, subconstientul, ambele avand proprietatea de a descompune, a dizolva. Apele ploii, constientul, aduc la suprafata, din vis, “apele profunde” ale constiintei, imaginea lacustrelor. Izolarea poetului este exprimata direct: “Sunt singur”.

In strofa a doua, este continuata ideea elementului acvatic, prin intermediul unor simboluri precum:”scanduri ude”, “val”, “pod”, “mal”. Starea de nevroza, de iritare, provocata in prima strofa de plansul si dezagregarea materiei, se coreleaza cu spaima, in strofa a doua, sentimente generate de pericolul iminent :”in spate ma izbeste-un val”. Reactiile instinctuale primeaza, eul fiind redus la contururile acestora:”Tresar prin somn, si mi se pare/Ca n-am tras podul de la mal”. Apare motivul somnului, purtand sugestia mortii, caci somnul bacovian este “un somn intors”, care se transforma intr-un cosmar.

Strofa a treia amplifica starea de angoasa, de neliniste, de singuratate, a poetului prin regresiunea in “golul istoric” al inceputului lumii. Singuratatea este proiectata in etrenitate prin intermediul versului:”Pe-aceleasi vremuri ma gasesc”. Teama de neant produce exasperare, dar si resemnare in izolare.
Ultima strofa o reia simetric pe prima, in afara de versul al doilea, care se realizeaza ca o prelungire a primului catren : “Tot tresarind, tot asteptand”. Accentul cade pe planul subiectiv, trecandu-se de la universal la individual. Descompunerea este o actiune lineara si finita.

Dupa cum reiese si din cadrul acestui comentariu, putem spune ca lirica lui Bacovia este una care are ca tema “sfarsitul continuu”. Aceasta este de fapt tema generica a poeziei bacoviene, exprimata prin imaginea obsedanta a unui univers agonizant, o figurare a unei “lente apocalipse”, pe care nici macar sentimentul iubirii nu o mai poate evita.

---

Tag-uri:

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 13 March '09

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---