"El e modern fiindcă şochează: ochiul, urechea, imaginaţia, arta." N. Manolescu
După Mihai Eminescu, George Bacovia este unul dintre cei mai de seamă poeţi români de o originalitate incontestabilă.

Bacovia este creatorul unei poezii de atmosferă. Referin-du-se tocmai la aceasta, Eugen Lovinescu observă că este o atmosferă dezolantă: "de toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenaţi, limitat în peisajul de mahala de oraş provincial" plasat între cimitir şi abator. Pretutindeni, în versurile bacoviene plutesc tristeţea, spaima de neant care devine obsedantă.

Volumele de poezii (printre care, Plumb, Stanţe burgheze. Cu voi, Comedii în fond, Scântei galbene) poartă în chip vădit pecetea influenţei lui Edgar Poe şi mai ales a unor simbolişti francezi: Rollinaţ, Laforgue, Baudelaire şi Ver-laine. Influenţele de factură simbolistă se concretizează la Bacovia prin: gustul pentru satanic, prin atmosfera de nevroză, ideea morţii, cromatică şi nu în ultimul rând prin predilecţia pentru muzică. Impresiile sunt sugerate prin corespondenţe muzicale, prin culoare, ele fiind tributare unor pictori impresionişti ca Renoir sau Degas.

George Bacovia se defineşte ca poet al toamnelor reci, al iernilor care creează impresia de sfârşit de lume, al căldurilor toride, când cadavrele se află în descompunere sau al primăverilor iritante, nevrotice (Cuptor, Decembrie, Lacustră, Nervi de primăvară). Cadrul de manifestare îl constituie oraşul de provincie în care totul este cenuşiu, în parcurile solitare cântă o fanfară militară: cafenelele sunt marcate de sărăcie.

Pe acest fundal terifiant, alături de copii, de fecioarele tuberculoase, de muncitoarea palidă şi de poetul însuşi, aflat într-o continuă peregrinare, se mâi proiectează: toamna, primăvara, vara,-frigul, golul, somnul, răceala, umezeala, nevroza, descompunerea, plânsul, ploaia, tristeţea. într-o asemenea ambianţă poetul rămâne un ina-dapta't, de unde nevoia sa de evadare din această lume.

In legătură cu arta poetică, Tudor Vianu afirmă că "sensibilitatea fuzionează cu tema lirică", devenind un act esenţial. Bacovia nu comunică sugestii apelând la modalităţi specifice impresioniştilor; culorile sale nu numai că nu au nuanţe, dar ele sunt foarte concentrate, trans-formându-se în adevărate strigăte ale unui suflet împovărat de tristeţe şi însingurare.

Sentimentul singurătăţii, acela al pustietăţii interioare este realizat prin corespondenţă între sentiment şi muzică, între sentiment şi culoare. Gama de culori, care este foarte restrânsă, se bazează pe o serie de motive tipic-simboliste - urâtul, plictisul, tristeţea, vagabondajul şi monotonia, acestea având corespondenţe în universul instrumentelor muzicale. De exemplu, melancolia gravă este sugerată de vioară şi clavir, iar nevroza este redată de culorile verde crud, de albastru şi roz în plan cromatic, iar în cel muzical de violinâ şi flaut.

Nicolae Manolescu vorbeşte despre o oarecare obsesie a culorii la G. Bacovia: "Violetul, negrul, albul, rozul invadează lucrurile ca nişte prezenţe fizice, erodează personajele sau le pătează. Poetul pare a aplica vopselele pe pânză direct din tub sau cu latul cuţitului. Şi aceste vopsele sunt câteodată halucinante prin intensitate".
Vladimir Streinu explică faptul că "Albul devine principiul vieţii - Iubirea, iar negrul principiu negativ - Moartea"

---

Tag-uri: george bacovia, eugen lovinescu, toamne reci

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 21 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---