Acelaşi sentiment al însingurării totale este exprimat şi în poezia Lacustră, care gravitează în jurul unor motive simboliste: noaptea, ploaia, golul, moartea, plânsul şi nevroza. Poetul este despărţit de lume printr-un "gol istoric". Există o puternică senzaţie de dezagregare, sub imperiul apei, a universului şi a lumii. Dacă în întreaga poezie universală apa fertilizează, iar focul are menirea de a purifica, la Bacovia aceste elemente reprezintă moartea lentă.

Şi poezia Lacustră este structurată pe două planuri: planul exterior, al lumii şi al naturii, şi cel interior, iar conexiunea dintre ele este asigurată de trăirile dictate de subconştient. Poetul se trezeşte dintr-un somn adânc, dar zbuciumat, care aminteşte de ameninţarea morţii. Somnul bacovian este un "somn întors", deoarece se transformă într-un coşmar. O dată trezit, poetul descoperă o realitate terifiantă, fatală, pentru că îl privează de dreptul de a mai avea vreun contact cu lumea: "... şi mi se pare/ Că n-am tras podul de la mal."

Inceputul şi sfârşitul poeziei sugerează dimensiunea infinitului printr-o imagine auditivă. Astfel, versul al doilea din ultima strofă ("Tot tresărind, tot aşteptând...") devine o prelungire a celui de-al doilea din prima strofă ("Aud materia plângând..."). Plânsul de dimensiuni cosmice al naturii relevă adâncirea însingurării în care îi este dat poetului să se cufunde. Această idee este relevată încă o dată prin întoarcerea în timp, în anii istoriei. La rândul lor, locuinţele lacustre semnifică o asemenea reîntoarcere.

In strofele a doua şi a treia, domină senzaţiile tactile şi organice: "ude", "grei", "gol". Atributul "ude" sugerează solitudinea, plânsul, neantul. "Şi parcă dorm pe scânduri ude,/ In spate mă izbeşte-un val". Poetul adoptă o atitudine pasivă în faţa morţii; nu schiţează nici un gest, cu toate că îşi dă seama că "n-a tras podul de la mal". Ameninţarea morţii este relevantă mai ales în primul vers din strofa a treia: "Un gol istoric se întinde.".

Imaginea "pilonilor grei" simbolizează apărarea,, iar ideea de continuă eroziune este exprimată prin aşezarea subiectului "val" alături de predicatul "izbeşte". La toate acestea se adaugă o monotonie totală, pe care o sugerează gerunziile "plângând" ("Aud materia plângând"), "aşteptând" ("Tot tresărind, tot aşteptând...").

In acest context plânsul naturii este perceput de poetul chinuit în trăiri ca un simbol al dezagregării universale.

Aşadar, opera lui George Bacovia în totalitatea ei constituie un avertisment dat lumii de la care nu se aşteaptă nici un răspuns. De aici râsul absurd, sentimentul de singurătate şi nervozitatea poetului, iar elementele care au ca efect dezagregarea universului sunt: focul care mocneşte şi agonizează, apa care descompune şi vântul ale cărui sunete lugubre sunt simbolurile unui dezechilibru cosmic. Lirica bacoviană este "secreţiunea unui organism bolnav, după cum igrasia e lacrima zidurilor umede" (E. Lovinescu).

Poetul Nichita Stănescu mărturisea: "dintre poeţii a căror tensiune de comunicare a atins pragul extrem al suportabilităţii emotive, în ordinea poeziei româneşti, Baco-via este primul".

---

Tag-uri: george bacovia, lacustra, opera literara

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 21 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---