Empirismul medical are o mare raspandire nu numai in tarile slab dezvoltate, dar chiar si in statele capitaliste cu o veche traditie a medicinei stiintifice.
De altfel, folosirea termenului „empirism" pentru a desemna exercitarea profesiunii medicale de catre persoane fara pregatire corespunzatoare, nu este prea corecta.
In antichitate a existat o scoala de medicina a empiristilor, care pretindeau ca pun la baza activitatii medicale numai experienta practica, excluzand discutiile speculative, intr-adevar, empirismul preconizeaza limitarea la datele experientei si evitarea teoretizarii.
Empiricii medicali din tarile capitaliste nu sunt insa profesionisti care sa fi bene-ficiat de o pregatire practica sistematica, ci in majoritatea cazurilor sunt simpli impostori, semianalfa
beti, care declara ca actioneaza pe temeiul fie al unei „revelatii", fie al unor principii „stiintifice" fanteziste.
Profitand de indiferenta celor care ar fi obligati sa ia pozitie, acesti „vindecatori" utilizeaza toate formele de reclama pentru a-si recruta clientela. In Franta, de pilda, „Gruparea nationala a practicienilor medicinei libere" editeaza un anuar cu „specialitatile", adresele si orele de „consultatie" ale empiricilor.
Unii din ei aplica, fara discernamant, anumite metode de tratament utilizate, cu sau fara rezerve, si de medicii cu pregatire stiintifica, ca de exemplu acupunctura, hipnotismul, homeopatia, dietetica vegetariana, masajul, electroterapia etc.
Majoritatea empiricilor occidentali recurg insa la practici si manopere irationale, care nu au alt merit decat acela de a impresiona pe bolnavii creduli.
Exista, astfel, numerosi specialisti in „magnetism animal", care „actioneaza" cu ajutorul unui misterios fluid transmis prin extremitatile degetelor mainii, specialisti in „chiropractie", in „vertebroterapie" si in „osteopatie" care afirma ca bolile se datoreaza unor infime subluxatii la nivelul articulatiilor vertebrale, specialisti in „yoga medicala", care trateaza bolile prin exercitii de respiratie, „fizioterapeuti" care isi bazeaza prescriptiile pe presupusele calitati curative ale pamantului sau ale apei reci, specialisti in „simpaticoterapie", care preconizeaza gadilarea mucoasei nasului, specialisti in „cromoterapie" care indica culorile cu „virtuti vindecatoare" in diferite afectiuni, specialisti in punerea diagnosticului „la distanta", in absenta suferindului, care trimite doar o suvita de par, o bucatica de unghie sau o sugativa udata in saliva, specialisti in „mistica medicala", care trateaza prin rugaciuni facute impreuna cu bolnavul.
Din aceasta simpla enumerare, desigur incompleta, a ramurilor empirismului medical ce se practica in anumite tari, rezulta cat de indrazneti devin sarlatanii daca autoritatile nu inteleg sa apere sanatatea maselor.
De multe ori, tratamentele indicate de asemenea indivizi fara scrupule sunt nu numai foarte costisitoare, dar si vatamatoare.
Chiar cand nu sunt daunatoare, ele afecteaza bolnavul deoarece intarzie tratarea acestuia de catre un medic calificat, care actioneaza cu atat mai temeinic, cu cat boala se afla intr-un stadiu mai timpuriu.
In tara noastra, in conditiile dezvoltarii unei retele unitare care asigura larga accesibilitate a maselor la asistenta medicala calificata, practicile empirice sunt in mod practic lichidate.
Pe de alta parte, sarlatanismul medical este interzis si pedepsit de legile statului.