FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,972
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Despre opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici

Tag-uri Populare


comentariu   poezie   referat   istorie   antichitate   personalitati   roman   mihai eminescu   opera   camil petrescu   caracterizare   lucian blaga   mihail sadoveanu   enigma otiliei   george calinescu   literatura   o scrisoare pierduta   nuvela   rezumat   marin preda   ion luca caragiale   tudor arghezi   ioan slavici   liviu rebreanu   balada   pamant   continent   ape   geografie   poet   morometii   omor   investigatie   personaj   crima   otrava  

All Tags

Famous Forum

 

Despre opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici

 Q:   Intreaba despre Despre opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici       
Despre opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici Acţiunea nuvelei se desfăşoară în spaţiul Ardealului, la Moara cu Noroc, locul fiind aşezat într-o vale, la răscruce de drumuri. Totul este învăluit în mister, faptele sunt excepţionale, lupta dintre bine şi rău, moral şi imoral fiind dură. Cele mai deosebite episoade se desfăşoară noaptea, în amurgul serii sau în zorii zilei. Drumul parcurs de familia lui Ghiţă este dramatic, fără întoarcere, acţiunea fiind pasionantă, ritmul rapid.
Personajele construite de Ioan Slavici au rolul să ilustreze anumite principii etice.
Nuvela devine o adevărată scenă de confruntare a două caractere puternice: Ghiţă ÅŸi Lică Sămădăul, celelalte personaje având menirea să le scoatà „Æ’ mai bine în evodenta trăsăturile.

Sărăcia, pe care autorul o apreciază pentru puterea de a menţine puritatea sufletească, devine în Moara cu noroc motivul unor puternice frământări, îi creează lui Ghiţă un complex de inferioritate. Eroul ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc cu intenţia de a se îmbogăţi, dar nu ca să trăiască mai bine, ci ca să fie cineva, să fie respectat.
Frământările sufleteşti ale hangiului se ivesc în momentul apariţiei lui Lică, o prezenţă fatală care zădărniceşte bunul mers al lucrurilor.

Ana, soţia lui Ghiţă, intuieşte chiar de la început că acest personaj ciudat este "un om rău şi primejdios". în sinea lui, Ghiţă are aceeaşi bănuială, dar înţelege totodată că "aici, la Moara cu noroc nu putea să steie nimeni fără voia lui Lică".
El se simte fascinat, dar şi înspăimântat de tăria de caracter a Sămădăului şi treptat se lasă antrenat, direct sau indirect, în afacerile necinstite ale acestuia.

Aflat în faţa judecătorului, nu îndrăzneşte să dea în vileag fărădelegile porcarului Lică, acestea neputând fi dovedite, deoarece "Lică ştia să-şi aleagă stăpânii...".
Totuşi, setea de răzbunare a lui Ghiţă, jignit de Sămădău, în cele din urmă nu mai poate fi stăvilită. Se hotărăşte să îl dea prins lui Pintea, dar întorcându-se cu acesta şi cu alţi doi jandarmi îl vede plecând de la Moara cu noroc, cârciumarul pierzând prilejul de a dovedi vina lui Lică.

Ghiţă mai speră în îndreptarea lucrurilor şi, astfel, cei care iniţial erau călăuziţi de principiul onestităţii, sfârşesc într-un mod tragic.
Slavici pedepseşte toate personajele amestecate în afaceri necinstite, iar flăcările care cuprind cârciuma au un efect purificator.

In nuvela Moara cu noroc sunt create personaje cu o extraordinară tărie de caracter, aflate într-o permanentă confruntare.

Cârciumarul Ghiţă este puternic individualizat printr-o sumă de trăsături sufleteşti contradictorii. Odată intrat în afaceri cu Sămădăul, el se interiorizează, se transformă într-un om sumbru, sufletul său e asemenea unei mări bântuite de furtuni implacabile. Conştiinţa lui devine un câmp de luptă între două îndemnuri diametral opuse; el se află la cumpăna dintre dorinţa de a redeveni onest şi tentaţia irezistibilă a înavuţirii. Este victima lui Lică Sămădăul care îi descoperă slăbiciunea "de a ţine la bani". Ghiţă se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşie cu Lică, vedea banii grămadă înaintea lui şi i se împăienjeneau parcă ochii; de dragul acestei afaceri ar fi fost gata să-şi pună pe un an, doi, capul în primejdie. Banii râvniţi atât de mult nu îi oferă decât o fericire tragică, efemeră şi foarte zbuciumată.

In caracterul său au loc mutaţii fundamentale. Sentimentul nesiguranţei, care îl stăpâneşte, are efecte devastatoare. Tensiunea din interiorul său creează senzaţia de spaimă, îl înstrăinează de cei din jur, chiar şi de propria familie. Răspunsul pe care îl dă la întrebarea Anei relevă tocmai această stare de spirit: "Ce ai Ghiţă? strigă nevasta cuprinsă de îngrijire. Ce am? răspunse el cu amărăciune. Am o nenorocire: pierd ziua de astăzi pentru cea de mâine."

Dacă înainte de a veni la Moara cu noroc putea să fie un soţ şi un tată bun, acum el îi reproşează Anei că îi stă în cale, este gata să o lovească. Patima banului veştejeşte chiar şi cele mai sincere sentimente. Acum frumuseţea, blândeţea Anei nu mai răzbat până la sufletul lui Ghiţă.

Dar satisfacţiile date de puterea miraculoasă a banului alternează uneori cu regenerarea fondului sufletesc. Astfel, cârciumarul se simte îndemnat în anumite clipe să se întoarcă la liniştea colibei sale.

La rândul ei, Ana, "prea tânără, prea blândă", suferă din cauza izolării lui Ghiţă. "Ana era adânc jignită" că soţul ei îi ascunde atât afacerile, cât si frământările sale. Când Ghiţă îi spune că alţi oameni au necazuri mult mai mari, Ana' izbucneşte: "Ce-mi pasă mie de alţii! Mai mult amar n-a fost în viaţa lor întreagă decât este acum în sufletul meu." Işi reproşează faptul că nu l-a împiedicat să intre în cârdăşie cu Lică.
Reacţiile violente ale lui Ghiţă nu reuşesc să zdruncine sentimentele ei. Crescută de mama sa în spiritul devotamentului faţă de familie, Ana găseşte în ea "ceva mai tare" decât pornirea de a pleca împreună cu copiii, fără să se mai întoarcă niciodată.
In prezentarea evoluţiei eroinei, Slavici se dovedeşte un bun cunoscător al psihologiei feminine; această fiinţă are multă tărie de caracter.

Un loc important în nuvelă îl ocupă şi portretul lui Lică Sămădăul, deşi acest personaj are o structură sufletească liniară.

Proza lui Ioan Slavici nu se remarcă numai prin principiile etice, ci şi prin arta portretistică pe care scriitorul o deţine în cel mai înalt grad. Lui Slavici îi revine meritul dea fi creat pentru prima oară în literatura noastră un personaj epic viabil, care să ţâşnească din dorinţa sa de a se realiza într-un anumit fel, devenind reprezentativ.

In opera lui Slavici, şi deci şi în Moara cu noroc, îşi face loc convingerea că viaţa fiecărui om se desfăşoară conform unui destin prestabilit. Lăsându-se pradă gândurilor amare, Ghiţă se întreabă: "Cine poate să scape de soarta ce-i este scrisă?", iar alteori zice: "aşa mi-a fost rânduit" sau "dacă e rău ce fac. nu puteam să fac altfel".

In ceea ce priveşte portretul fizic, acesta se remarcă prin conciziune. Dacă Nicolae Filimon utiliza cu precădere în alcătuirea portretului fizic substantive abstracte însoţite de determinanţi, Slavici foloseşte în special adjective cu valoare de epitet caracterizator: "Ana era tânără şi frumoasă, Ana era fragedă şi subţirică...".

Portretul moral constă într-o aglomerare de însuşiri pozitive şi negative, personajele au calităţi şi defecte, urăsc sau iubesc, manifestă slăbiciune sau tărie de caracter.
Ioan Slavici este un scriitor obiectiv, realist, al cărui stil se defineşte prin sobrietate.
Limbajul, presărat cu expresii, zicători şi proverbe, capătă valoare de document al stărilor sufleteşti, în timp ce dialcgul este un mijloc de realizare a caracterizărilor psihice.

G. Călinescu, apreciind valoarea operei lui I. Slavici, avea să spună: "Limba este un instrument de observaţie excelent în mediul ţărănesc. Imprumutând graiul eroilor, scriitorul deschide nuvelele printr-un fel de acord stilistic".

In cazul nuvelei Moara cu noroc se poate aprecia că si încheierea nuvelei se face printr-un acord stilistic.

I. Slavici reuşeşte, cu deosebită artă, să demonstreze că tot ce iese din limitele firescului vieţii, încălcând regulile morale, sfârşeşte tragic într-o simetrie perfectă dată de prezenţa bătrânei, la începutul şi la sfârşitul nuvelei, precedându-l pe Liviu Rebreanu în romanele sale.

Tudor Vianu, remarcând în Arta prozatorilor români faptul că I. Slavici introduce, înaintea lui I. Creangă, oralitatea populară (Popa Tanda apărea în 1874, iar Soacra cu trei nurori în anul 1875), subliniază şi deosebirea esenţială între cei doi prozatori: "Pentru desăvârşita stăpânire a acestei unelte stilistice îi lipseşte însă lui Slavici jovialitatea şi verva lui Creangă (.,.).

Ceea ce apare nou şi fără asemănare în epoca începuturilor lui este analiza psihologică, pe care Slavici o practică într-un limbaj abstract",
Autorul unei valoroase monografii asupra lui Ioan Slavici, Pompiliu Marcea, aprecia că: "nuvelele lui Slavici au importanţa pentru proză ce a avut-o Eminescu pentru poezie, Caragiale pentru teatru şi Creangă pentru povestire".


Tag-uri: opera literara, moara cu noroc, ioan slavici



Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 21 February '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :