"Mara - apreciază Nicolae Manolescu în Arca lui Noe, Eseu despre romanul românesc - este romanul socialităţii învingătoare pe. toate planurile în confruntarea cu indivizii luaţi în parte, pe care natura şi vârsta îi împing vremelnic la nesupunere.

Colectivitatea face legea pe care individul e ţinut s-o respecte; el nu simte deocamdată în această necesitate supra individuală caracterul opresiv. O priveşte ca şi cum legea tuturor ar fi bună şi pentru el".

Aprecierea este ilustrată prin comportamentul Persidei care-şi înfruntă mama, a lui Naţl, care-şi înfruntă tatăl, mentalitatea unei adaptări a Marei învingând până la urmă. "Realismul romanului lui Slavici constă în zugrăvirea acestui echilibru, doar provizoriu tulburat, dintre viaţa oamenilor şi valorile care le conduc, prin consimţământ aproape, destinele, dintre adevărurile particulare ale eroilor şi acel unic adevăr general în care se topesc toate".

Romanul, considerat cel mai realizat dintre toate ale lui Slavici (La răscruci, Din bătrâni, Manea, Corbei, Din valurile vieţii, Din două lumi, Cel din urmă Armaş), apare în revista Vatra îri 1894, iar în volum în anul 1906, în condiţiile în care romanul românesc cunoscuse puţine împliniri - Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon, Viaţa la ţară şi Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu.

Salutat încă de la apariţie de Nicolae Iorga ca o capodoperă a genului la noi, G. Călinescu fixează în Istoria literaturii române valoarea scrierii: "Pentru epoca în care a apărut, Mara trebuia să însemne un eveniment, şi astăzi, privind înapoi, romanul apare ca un pas mare în istoria genului. Şi totuşi el a trecut sub tăcere, toată lumea rămânând încredinţată că scrierea este neizbutită".

In legătură cu eroii evocaţi, spre deosebire de nuvelele lui Slavici, unde lumea era "aproape exclusiv ţărănească", personajele din Mara se compun din târgoveţi, breslaşi, negustori, "mica burghezie" - cum bine a apreciat N. Iorga, şi nu poate fi vorba de zugrăvirea "sufletului ţărănesc de peste munţi", cum avea să aprecieze G. Călinescu.

N. Manolescu explică semnificaţia temei romanului: "Dacă mulţi eroi slaviceni sunt preocupaţi de avere, în Mara averea se materializează în bani. Ştim că în Comoara banul era ochiul dracului, iar în Moara cu noroc filosofia scriitorului se exprima prin aceea a bătrânei: "mulţumeşte-te cu ce ai, mult-puţin, nu provoca soarta". Tragedia izbucneşte, în aceasta din urmă, în parte datorită setei de bani, în parte datorită forţării soartei. Pentru prima oară, în Mara, autorul vede, fără dubiu, în ban o valoare pozitivă, iar în energia întreprinzătoare a eroinei un fapt foarte stimabil".

Mara în viziunea lui Călinescu poate fi "tipul comun al femeii mature de peste munţi şi în genere al văduvei, întreprinzătoare şi aprige" la care apar atât zgârcenia, cât şi afecţiunea maternă; ea rămâne însă un personaj din afara sferei social-morale a satului. "Precupeaţa Mara -afirmă Manolescu - e prima femeie-capitalist din literatura noastră. Pe ea n-o interesează avuţia funciară, ca pe Dinu Păturică ori Tănase Scatiii, faţă de care înfăţişează un moment ulterior; scopul ei fiind să strângă bani, întreaga întrepinditate îi este canalizată în afaceri. E o businesswo-man. Mara se lansează în afaceri; ea este extrem de calculată, transformând totul în bani.

Preferă să împrumute cu dobândă decât să investească. Pentru copii pune bani la ciorap (fiecare copil având ciorapul său). Mara este preocupată să tezaurizeze capital, averea fiind măsurată prin câţi bani strânge din arenda podului, din afacerea, cu pădurea, cu carnetele". Toate scenele din roman confirmă cele spuse mai sus - confruntarea cu Trică în cazul discuţiei privind răscumpărarea de la armată de către Bo-cioacă; finalul romanului, în care zgârcenia nu este altceva decât iubirea de avere: "Pare însă că erau prea mulţi bani, aşa, deodată... Era destul să-i dea treizeci, douăzeci şi cinci ori douăzeci de mii. Ceilalţi tot ai ei rămân, dar sunt mai bine păstraţi". Aşadar, pentru Mara banul aducea respect şi împăcare.

Titlul explică faptul că romanul este, în primul rând, "romanul Marei" - al socialului, prin surprinderea aspectelor lumii meseriaşilor, a breslelor, a intelectualilor, a raporturilor religioase din lumea înfăţişată. Prin spaţiu şi timp acţiunea se situează în perioada copilăriei autorului, întâmplările desfăşurându-se în zona Aradului - Radna, Li-pova, precum şi la Budapesta, Viena, univers cunoscut de scriitor şi posibil de identificat şi în memorialistica lui Slavici. Romanul este alcătuit din 21 de capitole, urmărind destinul Marei, precupeaţă din Radna, şi al copiilor ei, Persida şi Trică. Văduvă, eroina, prin spiritul ei întreprinzător, reuşeşte să ducă o viaţă prosperă.

Asigură Persidei, cu eforturi financiare reduse, educaţie corespunzătoare la călugăriţe, iar lui Trică îi oferă meseria de cojocar, după o perioadă de ucenicie la Bocioacă.

Romanul se constituie ca o operă despre iubire şi căsnicie, proiectând în prim-plan dragostea dintre Persida şi Naţl, feciorul măcelarului Hubăr. Se poate vorbi şi de un roman al Persidei - dragostea ei situându-se între' teologul Codreanu, care o iubeşte, şi Naţl, fiul măcelarului bogat, dar de altă confesiune; alegerea este pentru cel din urmă.

G. Călinescu apreciază faptul că: "însuşirea esenţială a lui Slavici este însă de a analiza dragostea, de a fi un poet şi un critic al eroticii rurale dintr-o provincie de oameni mai propăşiţi sufleteşte, în stare de nuanţe şi de introspecţii, deşi nerupţi încă de hieratica etnografică. Jumătate din roman notează încet, răbdător, aprinderea, propagarea şi izbucnirea iubirii la o fată conştientă prin frumuseţe de farmecul ei".
Paralel cu viaţa Persidei este relevată şi cea a lui Trică, şi el personaj principal al romanului, care refuză să facă compromisuri morale.

Şi fiindcă opera este un roman al copiilor şi al părinţilor, relevăm şi modul în care Slavici rezolvă cazul lui Bandi, bastardul lui Hubăr cu Reghina. Tatăl încearcă să-l adopte pe psihopatul copil, dar plăteşte cu viaţa deoarece compensaţia este tardivă! Aşadar, în numele unui imperativ etic, în final, deşi capitolul se numeşte Pace şi linişte, Bandi îl omoară pe bătrânul Hubăr - cazul fiind ereditar, psihologic, mergând spre naturalism. Este şi un roman al părinţilor; în afara Marei, se relevă cuplurile Hubăr-Hubăroaia, Bocioacă-Marta.

Mara se conturează încă din primele pagini prin ceea ce face şi ceea ce are: "Muiere mare, spătoasă, greoaie şi cu obrajii bătuţi de soare, de ploi şi de vânt, Mara stă ziua toată sub şatră, în dosul mesei pline de poame şi de turtă dulce. La stânga e coşul cu peşte, iar la dreapta clocoteşte oala fierbinte pentru vornovişte, pentru care rade din când în când hreanul de pe masă. (...) ...când simte greul vieţii, Mara nu plânge, ci sparge oale, răstoarnă mese şi coşuri. Ea îşi dă însă seama cât a avut când a rămas văduvă, cât are acum şi cât o să aibă odată - şi chiar Mara să fii, te moi când simţi că e bine să fii om în lumea asta, să alergi de dimineaţa până seara şi să ştii că n-o faci degeaba".

A devenit celebră fraza care deschide romanul Mara: "A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă si noroc", vorbă devenită un laitmotiv: "închi-puiţi-vă şi voi, sărăcuţii mamei!" sau "Sunt săraci, sărăcuţii că n-au tată, e săracă şi ea, c-a rămas văduvă cu doi copii!" De aici, prin folosirea stilului indirect liber, se realizează caracterizarea Marei din perspectiva colectivităţii în care trăieşte şi din viaţa interioară, psihologică, aşa cum ar vrea să fie.

Tudor Vianu, în Arta prozatorilor români, remarcă în legătură cu I. Slavici că acesta introduce oralitatea înaintea lui Creangă, folosind "forme orale, ziceri tipice care alcătuiesc pecetea stilistică a povestitorului moldovean", lui Slavici lipsindu-i însă jovialitatea şi vorba lui Creangă.

De cele mai, multe ori capitolele încep cu secvenţe ilustrative sau reflecţii morale cu valoare gnomică, de sentinţă: "Nu-i nimic mai iute decât gândul, iar vorba poartă gândul dintr-un om într-altul"; "Omul vede cu ochii, aude cu urechile, dă cu socoteală şi te scoate în cele din urmă cum eşti, ori cât te-ai sili de mult să pari altfel"; "E mare stăpână ruşinea, şi om să fii, ca să nu i te pleci, dac-o cunoşti"; "Datoria' să ţi-o plăteşti la timp, căci are şi ea rostul ei şi nu stă, dae-o laşi nebăgată în seamă, în amorţire, ci mişcă şi creşte de n-o mai poţi stăpâni în cele. din urmă".

Capitolul X se deschide prin descrierea târgului de la Arad, imagine care are şi valoare de document istoric -socio-economic.

---

Tag-uri: ioan slavici, opera, mara

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 21 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---