Capodopera a liricii lui Grigore Vieru este considerata, pe drept cuvant si poezia "Camasile". Aparuta in volumul "Numele tau" (1968), ea este receptata ca un strigat de durere, dar si de alarma impotriva razboiului nedrept, impotriva mortii.
Creatia se circumscrie in tema preferata a autorului, ce ar putea forma un voluminos ciclu, al Mamei.

In cele trei strofe inegale ca numar de versuri, mama este simbolul dorului sj al sperantei romanesti, devenite scut de aparare impotriva oricarei dezlantuiri inumane.
Poetul resimte ranile razboiului pustiitor, pentru ca lui insusi anii fragezi i-au fost marcati de absenta tatalui, ucis pe front. In constiinta sa, "soarele este cel din urma ranit al celui de al doilea razboi mondial, pe care 1-a vazut "ridicandu-se deasupra jalei inlacrimate a m ilioanelor de oameni sj de copii". Poezia "Camasile" transmite durerea, jalea neostoita a mamei nemangaiate. Motivul cheie il constituie razboiul - acest flagel care 1-a secerat sj pe feciorul drag al acestei femei. Pentru mama indurerata, timpul pare a nu mai fi alcatuit din trecut prezent si viitor. Totul se contopeste intr-un singur moment cel actual, al asteptarii fara margini. Viitorul pe care ea si l-ar dori ramane o stare de spirit vag conturata.

Primul vers, reluat apoi la mijlocul poeziei, este construit dintr-o propozitie simpla, succinta deci, in care verbul initial "a fost" ar parea sa ne conduca spre un basm cu un Fat-Frumos, si cu o zana buna. Dar substantivul "razboi" pe care cade dur accentul, genereaza imediat o atmosfera de gravitate.

Legatura peste timp cu cei cazuti - de regula tineri - pe campul de lupta, este realizara de poet prin ceea ce se mai pastreaza in lada amintirilor amare: "camasi vechi, mai noi". Autorul da, astfel, evenimentului evocat un fior duios de intimitate familiala
Saptamana de saptamana, sambata de sambata aceste simple camasi de bumbac sunt mereu si mereu spalate la izvorul ce-si aduna firul si din lacrimile nesecate ale maicutei.

"De ani prea lungi de-a randul", mama, trimisa de dor si nadejde, cu camasile "in poala", isi indreapta pasii spre limpezile unde ale izvorului natal, imaginate ca o fermecata apa vie ce poate reda viata celor tineri, buni si drepti. Cu toate ca "De cat au fost, ah,
La izvor spalate S-a ros acum uzorul Si alb, bumbacul
S-a rarit in spate", cu toate ca n-au mai fost imbracate de multa vreme, mama simte ca straiele feciorului ei trebuie sa fie, in fiecare moment curate. Rabdarea i se altoieste pe o statornica speranta de acea nu se lasa prada disperarii.

---

Tag-uri: camasile, grigore vieru, poezie

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 15 December '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---