FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,647
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Comentariul operei literare Amintiri din copilarie de Ion Creanga

Tag-uri Populare


comentariu   poezie   referat   istorie   antichitate   personalitati   roman   mihai eminescu   opera   camil petrescu   caracterizare   lucian blaga   mihail sadoveanu   enigma otiliei   george calinescu   literatura   o scrisoare pierduta   nuvela   rezumat   marin preda   ion luca caragiale   tudor arghezi   ioan slavici   liviu rebreanu   balada   pamant   continent   ape   geografie   poet   morometii   omor   investigatie   personaj   crima   otrava  

All Tags

Famous Forum

 

Comentariul operei literare Amintiri din copilarie de Ion Creanga

 Q:   Intreaba despre Comentariul operei literare Amintiri din copilarie de Ion Creanga       
Comentariul operei literare Amintiri din copilarie de Ion Creanga Amintirile..., primul roman al copilăriei din literatura noastră, are ca punct de plecare elemente din biografia autorului. Cartea evocă vârsta inocenţei, dar şi procesul complex al formării umane. Proiectată în spaţiul unui sat moldovenesc de la jumătatea secolului trecut, copilăria relevă atât dominantele vârstei cât şi specificul mediului ambiant. Iată de ce Amintiri din copilărie reprezintă şi o evocare a satului românesc.

Asemenea lui Mark Twain, Ion Creangă priveşte perioada minunată a copilăriei nu numai cu ochii omului matur, dar şi cu ochii "copilului universal'' (G. Călinescu). Ca şi contemporanul său american (păstrând proporţiile cuvenite), Creangă, pentru care Ozana este un fel de Mississippi, este un om matur, genial, care a rămas totuşi copil, firea lui contemplativă ajutându-l să se reîntoarcă în trecut, fără ca peste praful acestui trecut să plutească lirismul.

In Amintiri din copilărie este relevată evoluţia tânărului de la primii ani de şcoală până la despărţirea lui de satul natal pentru a se duce la şcoala din Fălticeni, întâmplările din viaţa sa sunt "evenimente de cunoaştere", fiindcă simbolizează încheierea unei etape (copilăria) şi începutul alteia (drumul spre maturitate). Făcând referire la această trecere, Jean Boutiere observă: "Creangă scrie cartea retrăirii unei vârste cu sentimentul reîntoarcerii acasă dintr-un exil neînduplecat".

Din punct de vedere compoziţional, această creaţie literară este alcătuită din patru părţi cu o vagă legătură cronologică între ele, dar unite prin laitmotivul dorului de sat.
Deşi nu a intenţionat realizarea unei monografii, scriitorul Amintirilor a creat o lume a satului românesc, care la Creangă este mitic, atemporal, utopic. Din partea întâi aflăm că Humuleştii era un "sat mare, răzăsesc", cu gospodari vestiţi.

Aici situarea în spaţiu şi în timp este bine determinată: "pe vremea aceea". Folosirea verbelor la prezent şi imperfect creează impresia duratei. In cea de-a doua parte, familia se află ca nucleu al societăţii. Predomină o atmosferă de calm şi armonie; casele sunt îndestulate, iar copiii şi copilele megieşilor "erau de-a pururi în petrecere cu noi". Se continuă şi în partea a treia prezentarea satului aşezat la răscruce de drumuri: spre Cetatea de scaun a Moldovei, spre Mănăstirea Agapia şi Mănăstirea Văratec, precum şi spre Cetatea Neamţului. Partea a patra, în care Nică este obligat să părăsească locurile natale, este străbătută de un puternic fior nostalgic sugerat de imaginea Cetăţii Neamţului care se oglindeşte, "cu mâhnire" în apele Ozanei.

Se evocă universul ţărănesc de la munte, cu felul de a munci şi de a se înveseli. Ocupaţiile fixe ale oamenilor, care sunt negustori, tăietori de lemne, postăvari, se desfăşoară într-o economie închisă. Oamenii se duc la târg să-şi vândă produsele şi cu această ocazie Creangă introduce în operă terminologia monetară: bani, lei, husăşi, sorcoveţi, iar meşteşugurile aflate în plină dezvoltare implică enumerarea uneltelor utilizate la diferite munci: "căruţe", "tărăboanţe", "coveţi".

In sat, în afară de preot şi învăţător mai sunt şi "doftori". Cântecele şi jocurile de sărbători creează culoarea locală, iar valoarea documentară a Amintirilor este completată prin prezentarea unor concepţii de viaţă ale eroilor, care sunt convinşi că trebuie să se ridice "deasupra nevoilor", cum spune moş Vasile. Astfel, ţăranii se străduiesc să îşi găsească un rost în afara satului: plecatul la şes, la pădure, negustoria, cărăuşia, dar şi învăţătura de carte. Gândindu-se la avantajele materiale, tatăl lui Trăsnea se hotărăşte să îşi facă fiul preot.

In acest univers pitoresc apar o mulţime de personaje, marea majoritate fiind caracterizate succint: Smărăndiţa este o "zgâtie de fată", bădiţa Vasile este "harnic şi ruşinos ca o fată mare", dascălul Iordache "clămpănea de bătrân şi avea darul suptului", Nică a lui Costache era "înaintat la învăţătură până la genunchiul broaştei", iar Trăsnea era "buch'er de frunte şi tâmp în felul lui".

Alte personaje amintesc de eroii din poveşti; astfel, Mogorogea este un certăreţ asemenea lui Gerilă, iar Oşlo-banu se aseamănă cu Flămânzilă.

Insă cel mai bine conturaţi sunt Nică - simbolul copilului care păşeşte pe drumul spinos al vieţii - şi părinţii acestuia: tatăl, Ştefan a Petrei, om harnic, gospodar, dar care dispreţuieşte învăţătura de carte: "Dacă toată lumea ar învăţa carte, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele"; Sma-randa, mama lui Nică, îşi arată dragostea faţă de copii nu prin sentimentalisme, ci' printr-un devotament desăvârşit. Tenacitatea şi superioritatea ei sunt foarte bine relevate în discuţiile cu Ştefan a Petrei, atunci când vrea să îl convingă că Nică trebuie să îşi continue şcoala: "Sărmane, omule. Dacă nu ştii boabă de carte, cum ai să mă înţelegi?".

Dar farmecul Amintirilor din copilărie nu constă numai în evocarea copilăriei, ci mai ales în modul cum este evocată, Creangă deţinând la cel mai înalt grad arta povestirii.

Cele mai importante caracteristici ale artei narative sunt dinamismul anecdotei, rapiditatea cu care se desfăşoară întâmplările şi tehnica orală a spunerii. Autorul, aflat într-o permanentă vervă, se adresează adesea interlocutorilor săi, fictivi, în mod direct ("Şi după cum am cinstea să vă spun", "mi-aduc aminte ca acum"), iar alteori apelează la digresiuni sau explicaţii ("însă ce-mi pasă mie? Mai bine să ne căutăm de ale noastre" sau "Şi să nu-mi uit cuvântul").

Ca şi în poveşti, în Amintiri e evidentă plăcerea de a glumi, umorul având aici menirea de a potenţa motivele durerii.

Pentru a obţine efecte comice, Creangă dispune de o serie întreagă de mijloace cu ajutorul cărora exagerează, caricaturizează şi se autoironizează.

Umorul se degajă cu mărinimie din exprimarea mucalită: "Şi să nu credeţi că nu mi-am ţinut cuvântul, de joi până mai de-apoi... şi nu că mă laud, că lauda-i faţă: prin somn nu ceream de mâncare; dacă mă sculam, nu aşteptam să-mi dea alţii".

O altă caracterizare îşi face autorul tot în capitolul al doilea: "Ia, am fost şi eu în lumea asta (...), o bucată de humă însufleţită din Humuleşti, care nici frumos până la douăzeci de ani, nici cuminte până la treizeci şi nici bogat până la patruzeci nu m-am făcut. Dar şi sărac aşa ca în anul acesta, ca în anul trecut şi ca de când simt, niciodată n-am fost".

Hazul mai este stârnit prin expresii onomatopeice, interjecţii, verbe imitative: "pupăza zbrr! pe-o dugheană", "şi eu haţ! de sumanul moşneagului", "şi încep a horăi", prin expresii populare şi vorbe de duh: "Vorba ceea: un nebun aruncă o piatră-n baltă şi zece cuminţi n-o pot scoate", "golătatea-nconjură, iar foamea dă d-a dreptul".

Unele cuvinte capătă forme neaşteptate sau fac parte din combinaţii surprinzătoare: moş Chiorpec i se adresează lui Nică, spunând: "He! he! Bine ai venit, nepurcele"!; răposatul preot Buligă este pomenit cu un "Dumnezeu să-l iepure"; când se aşază pe pat, lui Oşlobanu îi cad toate câte "furluase de pe unde a fost", iar boala lui Nică este o "cinstită de holeră".

Memorabile sunt portretele ironice, de exemplu, acela al fetei Irinucăi: era "balcâză şi lălâie, de-ţi era frică să înnoptezi cu dânsa în casă".

Ilaritatea este produsă şi prin prezentarea unor oameni şi scene hazlii; prin autopersiflare: la şcoală se adunaseră "băieţi doriţi de învăţătură printre care eram şi eu, cel mai bun la hârjoană şi slăvit de leneş";; scena în care dascălii "dondăneau ca nebunii", învăţând gramatica lui Măcărăscu; prin numele şi poreclele unor personaje: Torcă-lăul, Trăsnea, Ciucalău, Buligă.

Nota de originalitate a Amintirilor din copilărie este conferită atât prin umorul tonifiant pe care îl degajă, cât şi prin limbajul de factură populară turnat în tiparele prelucrării artistice. Astfel, la Creangă predomină cuvintele specifice limbii vorbite, unele având forme fonetice moldoveneşti, regionalisme, în timp ce neologismele lipsesc aproape cu desăvârşire. Creangă nu este un povestitor indiferent, distant, şi de aici afectivitatea acestui limbaj, obţinută prin utilizarea interjecţiilor, a exclamaţiilor, a dativului etic: "de-aceştia-mi eşti", "mi te-am căptuşit".

Opera scriitorului este lipsită de metafore, după cum observă Garabet Ibrăileanu. Există însă puţini tropi, în special comparaţii, dar, de fapt, şi acestea sunt figuri de stil generalizate: "plângea ca o mireasă", "nu-i era a învăţa carte cum nu-i e câinelui a linge sare".

O altă particularitate a stilului este oralitatea, care rezultă din abundenţa onomatopeelor, a interjecţiilor, a verbelor imitative, a versurilor populare şi a frazelor rimate ("Hai fiecare pe la casa cui ne are că mai bine-i pare"). De asemenea, impresia de oralitate este creată şi de numeroasele expresii populare, de proverbe şi zicători ("vorba ceea", "hăt bine!" şi "pace bună"), ziceri tipice ("de voie de nevoie", "toate ca toate"), interogaţii şi exclamaţii ("grozav s-a opărit!", "ori mai ştii păcatul!", "ce-i de făcut?").

Orală este şi sintaxa frazei, deoarece scriitorul lasă cuvintele să curgă nu după o ordine a scrisului, ci după cea a vorbirii ("cât pe ce să puie mâna pe mine; şi eu fuga şi ea fuga, şi eu fuga şi ea fuga până ce dăm cânepa toată palanca la pământ"). In legătură cu oralitatea frazei, Vladimir Streinu afirma: "Cu ochii pe carte, auzim o voce apropiată...".

Aşadar, opera lui Creangă este rodul muncii şi talentului unui om dotat, superior, prin care "poporul întreg a devenit artist individual". (Tudor Vianu)


Tag-uri: amintiri din copilarie, ion creanga, clasic



Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 18 February '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :