Ea, el si cei mari

El e simplu, are placeri clare si simple, momentele lui de ezitare si de tristete. Ea e complexa, e plina de placeri simple, momente de ezitare care par atat de dulci copilarii, tristetea ei e pura, rara, dar nu o impiedica sa zambeasca, iar ea in sine, e dincolo de orice creatie omeneasca, sublima... Cei mari sunt simpli, dar se confunda in placeri ambigue si complexe, greu de dobandit; momentele lor de ezitare aduc suferinta, neplacere si afecteaza viata celor din jur, iar tristetea lor e vesnica; e o tristete dura, nascuta in maturitate si probleme complexe.

El e atras de fiecare parte a sublimului, fie ea atingere, privire, sunete clare si melodioase; se retrage intru ea, pentru a-si regasi copilaria, ii admira gesturile copilaresti, pentru a-i l auda maturitatea si in acelas timp, tace, pentru a-i permite vocii ei sa cucereasca noi orizonturi, povestilor ei sa traiasca in inima naturii, fiecarui cuvant sa se repete la nesfarsit, chiar si dupa plecarea ei.

Ea e atrasa de simplitate, dovedeste existenta multor lucruri inexplicabile si aproape te face sa crezi in Mos Craciun. Se bucura de apropierea mainilor, de fiecare sarut, si stie sa aprecieze fiecare moment. Nu plange niciunul, nu se plang, nu se conformeaza; ei doar traiesc clipa, intr-o surda nota muzicala ce ii indeparteaza de toate neplacerile cunoscute.

Cei mari sunt atrasi de orice nimic, doar sa le faca placere; asteapta orice cadou, orice castig, toate laudele posibile, fara ca macar sa le primeasca asa cum se cuvine, sa le onoreze sau sa le merite. Vorbesc mereu pentru ca au dreptate mereu, iar cand tac, vor liniste, iti taie elanul, dorinta de exprimare si numesc totul simplu: cenzura.

Sunt diferite orizonturi in aceeasi lume care se pierde. Toamna devine din monotona, pur bacoviana, iar primii fulgi aduc blestem parca asupra tuturor. Nimeni nu se mai bucura de plimbarile in parcul aramiu, sau ingerii de zapada facuti de copii sau cei mari in omatul proaspat.

El, ea si cei mari... traim cu totii intr-o lume in care disparem, rand pe rand. Au ramas cei din urma, plini de defecte, dar cu o aroganta maturitate.

El si ea au disparut... Nu nega, nu incerca sa inchizi ochii sau sa zambesti ironic. Ma bucur pentru fiecare suferinta a celor ce acum pateaza numele lor. In taina, fiecare suferim dupa ei, dar numai putini reusesc sa ii aduca la viata.

Ea si el... dovada ca timpul trece si oamenii mor.

Autor : Vancea Catalin

---

Tag-uri: educatie, evolutie, adolescenti

---

Categorie: Diverse  - ( Diverse - Archiva)

Data Adaugarii: 04 December '09

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---