FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 834
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Poezia Flori de mucigai scrisa de Tudor Arghezi - referat

Tag-uri Populare


comentariu   poezie   referat   istorie   antichitate   personalitati   roman   mihai eminescu   opera   camil petrescu   caracterizare   lucian blaga   mihail sadoveanu   enigma otiliei   george calinescu   literatura   o scrisoare pierduta   nuvela   rezumat   marin preda   ion luca caragiale   tudor arghezi   ioan slavici   liviu rebreanu   balada   pamant   continent   ape   geografie   poet   morometii   omor   investigatie   personaj   crima   otrava  

All Tags

Famous Forum

 

Poezia Flori de mucigai scrisa de Tudor Arghezi - referat

 Q:   Intreaba despre Poezia Flori de mucigai scrisa de Tudor Arghezi - referat       
Poezia Flori de mucigai scrisa de Tudor Arghezi - referat Imaginarul nocturn al volumului Flori de mucigai (1931) se deschide cu un poem programatic, ars poetica, ce marcheaza o modificare in estetica lui Tudor Arghezi. Ca intreaga poezie moderna, de la Baudelaire la suprarealism, lirica argheziana se asaza acum sub semnul categoriilor negative precum: uratul, banalul, bizarul, oribilul, bufonescul etc. O poetica a antipoeticului ne intampina inca din primele versuri ce prefateaza volumul: “Le-am scris cu unghia pe tencuiala, / Pe un parete de firida goala”. Acestea trimit la scrijelirile intemnitatului intr-un spatiu ermetic, care poate fi chilia monahala, celula inchisorii sau caverna. Arta manierista e inlocuita cu o arta insolita, purtand pecetea Raului (“Le-am scris cu unghia pe tencuiala”) sau cu arta naiva a omului preistoric. (“ Pe un parete de firida goala”). In ambele cazuri, versurile din Flori de mucigai, scrise, pe un parete de firida goala”, re-prezinta expresia claustrarii, a solitudinii si a vidului existential. La adapostul beznei din penitenciar (“Pe intuneric, in singuratate”) prolifereaza, damnate, numai, florile de mucigai”, “ca niste flori ale raului”.

Inchiderea inseamna condamnare la intuneric si singuratate. Firida obtureaza orice sursa exterioara de lumina, orice deschidere spre lumea de afara.
Pe buna dreptate, Nicolae Balota afirma ca “tema cuprinzatoare a temelor poeziei din acest ciclu este viata in ruptura'''. Omul este parasit de semeni si de Dumnezeu, abandonat propriei demonii. Harul divin i-a fost retras definitiv, inspiratia de asemenea. Stihurile sunt scrise “Cu puterile neajutate / Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul / Care au lucrat imprejurul / Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan”. Simbolurile inspiratiei evanghelistilor nu stra-juiesc lirica Florilor de mucigai. Din cei patru scriitori biblici lipseste, in mod semnificativ, Matei si simbolul sau transcendental - ingerul. Constient de originalitatea gestului sau insurgent (“firida goala”), Arghezi respinge aici o literatura ca rod al inspiratiei ivite dintr-o transcendenta absoluta, pe care scriitorul nu trebuie decat s-o accepte. Poetul refuza sa mai fie mijlocitorul harului, instrumentul actiunii divine. Dimpotriva, arta lui sta sub consemnul unei sacralitati negative. Ea se vrea a fi o emblema a nedesavarsirii, a imperfectiunii umane.

Noua poezie se profileaza intr-un gol temporal: “Sunt stihuri fara an”. Starea de detentiune presupune atingerea gradului zero al existentei umane, adica a punctului imprejurul caruia salasluieste Raul: “Stihuri de groapa”. Aceasta echivaleaza insa cu o moarte, pe care poezia e chemata sa o exprime. Stihurile “de groapa” capata astfel forma unui bocet arhaic, in care se impreuneaza aspiratia spre puritate (“De sete de apa”) cu dorinta de extinctie (“Si de foame de scrum”). Gravand aceste versuri pe peretele firidei, condeiul poetului se abate, pana la ruptura, de la scriitura “inspirata” a Cuvintelor potrivite: “Cand mi s-a tocit unghia ingereasca / Am lasat-o sa creasca / Si nu a mai crescut -/ Sau nu o mai am cunoscut”.

Obosind sa tot alerge dupa absolut, poetul se retrage in caverna, la realitatea conditiei de muritor. Odata cu volumul Flori de mucigai, imaginatia argheziana coboara intr-un regim nocturn al imaginii, unde omul, desi nu mai are acces la transcendent, totusi mai nazuieste la puritatea esentelor: “Era intuneric. Ploaia batea departe, afara”. In acest spatiu finit, poetul il intalneste pe Satana, semn ca miscarea lui a avut directia infernului: “Si ma durea mana ca o ghiara / Neputincioasa sa se stranga. / Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga”. Aceasta este limita maxima a frondei argheziene. A scrie “cu unghiile de la mana stanga” inseamna a scrie in contra, a instiga raul primar, animal, cu scopul de a obtine o noua frumusete, ce poate coincide cu uratul. Poetul va avea de acum inainte un dublu rost: reimprospatarea limbajului poetic, prin infuzia de cuvinte vulgare sau argotice carora sa li se descopere expresivitatea (“Din bube, mucegaiuri si noroi /Iscat-am frumuseti si preturi noi” - Testament); valorificarea aspectelor nefaste ale existentei, adica inversarea continutului afectiv al imaginilor (negative), astfel incat, chiar in mijlocul noptii, spiritul sa desluseasca lumina imanenta a realitatii: “Samanta lui Dumnezeu, lumina, incolteste in luceferi ca si jos de tot, in glodul ranced al ulitelor strabatute de vite. Operatia de-a scoate perle pe acolo pe unde vulgul nu vede decat muscarie, este dumnezeiasca. Totul e sacru in mainile artistului si acesta stie sa-si dozeze materia” (T. Arghezi” fiagi-Tudose” de Barbu Delavrancea).


Tag-uri: comentariu, poezie, tudor arghezi, flori de mucigai



Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 07 January '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :