Câteva concluzii se impun în legătură cu marele nostru scriitor Ion Creangă.
1. Reprezintă în literatura română epoca marilor clasici; specificul geografic al Moldovei - al Humuleştilor.

Este scriitorul care reprezintă în literatura română cel mai înalt grad de originalitate, ceea ce-l determină pe George Călinescu să-l situeze în Istoria literaturii române în rândul marilor creatori de literatură universală: "Plăcerea stârnită de audiţia scrierilor lui Creangă e de rafinament erudit. Nici un om - de gust nu citeşte această operă ca să ia cunoştinţă de întreaga înţelepciune populară, aşa cum a fost cristalizată de veacuri în proverbe şi zicători.

Di mpotrivă, în loc. să fie educativ, efectul acestei înţelepciuni este hilariant. Creangă foloseşte un procedeu tipic autorilor cărturăreşti ca Rabelais, Sterne şi Anatole France, şi anume paralela continuă, dusă până la beţie, între actualitate şi experienţa acumulată. El e un autor «livresc». Opera lui Rabelais decurge dintr-o ploaie de citate şi de cuvinte savante ori rare a căror intenţie, este tocmai de a parodia înţelepciunea cărţilor din care sunt extrase. Erudiţia aceasta e încântătoare prin veselia pe care o întreţine.

Anton Pann ori Creangă, amândoi humorişti de tip rabelaisian, fac cu greu figură de erudiţie pentru cititorul comun. Arta vine din prejudecata că autorul livresc trebuie să fie neapărat un umanist. Erudiţia însă are limite şi Anton Pann şi Creangă sunt şi ei nişte erudiţi, în materie de ştiinţă şi literatură populară. Deşi citatele lor nu sunt scoase din cărţi ori din tradiţia orală, printr-o nemaipomenită memorie, operele lor nu sunt mai puţin cărturăreşti, structura lor fiind aceeaşi ca o operei rabelaisiene: adică o jovialitate enormă, care înnegreşte cel mai mărunt fapt cu un roi de citate".

2. Simţul limbii, după Vladimir Streinu, înseamnă însuşi izvorul creaţiei (Clasicii noştri): "Examinându-i cu atenţie puţină, vocabularul mai întâi, observăm aşezarea lui în câteva straturi lexicale. Cuvintele cele mai frecvente şi mai de sus circulă în toată ţara, la oraş, şi la sat; unele umblă în toată ţara, dar la sate; sub acestea, vin cele care sunt întrebuinţate numai cu anumit înţeles; urmează cele cunoscute în Moldova; altele, cele mai de jos, sunt vorbe strict nemţene, humuleştene sau crengisme. (...). Dar prin crengisme e nimerit să se înţeleagă mai ales acele cuvinte pe care le foloseşte numai Creangă după o ştiinţă proprie".

3. Pompiliu Constantinescu aprecia faptul că Amintirile lui Creangă sunt o epopee a vieţii medii: "în elementul epic, memoriile acestea ating, pe câteva portative mai jos, epopeea vieţii medii şi paşnice a ţăranului român.

Monografice prin autenticul lor, Amintirile evocă o galerie eroică, deposedată de atributele mitice, căci zeii s-au umanizat până la identificare cu oamenii. Nimbul de basm încercuieşte câteva principale figuri din cartea crezută numai a copilăriei, fiindcă despre ea vorbeşte îndeosebi; dar Amintirile sunt cartea copilăriei unui neam, în care primitivitatea se zbate comprimată".

4. O cuprinzătoare analiză face Ştefan Munteanu, în studiul Valori ale limbii populare în opera Iui Ion Creangă, demonstrând valorile limbii lui Creangă printr-o cuprindere a tuturor compartimentelor limbii: fonetic, lexical, morfologic. Mai întâi sunt menţionate folosirea largă a sinonimelor regionale şi populare: "Unia dondăneau ca nebunii, până-i apuca ameţeala; alţii o duceau numai într-un muget, cetind până le perea vederea; la unia le umblau buzele parcă erau cuprinşi de pedepsie...".

Se oferă spre exemplificare: a bate - a da o bătaie, a lua la bătaie, a mânca papară, a mângâia, a croi, a buşi, a jnăpăi, a da câteva tapangele; a fugi - a o lua la sănătoasa, a se face nevăzut, a pârli-o (la fugă), a-şi lua rămas bun de la călcâie, pe ici ţi-i drumul etc. Unele sinonime sunt locuţiuni verbale, altele au valoare onomatopeică, valoarea lor stilistică fiind certă în ceea ce. riveşte realizarea unui pitoresc lexical specific lui Creangă, demonstrând marile virtuţi ale limbii naţionale.
Deosebite sunt expresiile rimate, care, pe lângă funcţia lor stilistică, au şi valoare afectivă.

Sunt de menţionat: sobrietatea stilului, puritatea lexicală, exprimarea sentenţioasă, ritmul amplu al frazelor "care curg disciplinate şi strunite de rigorile compoziţiei literare"; dialoguri şi monologuri. Lui Creangă "îi place" să-şi asculte personajele vorbind, potrivit cu acţiunile şi impulsurile" lor. G. Tohăneanu sublinia faptul că scrierile lui Creangă, mai mult decât cele populare, sunt dominate "de dinamism, de precipitare şi de tensiune a naraţiunii". Ştefan Munteanu remarcă faptul că în scrierile lui Creangă'"rolul precumpănitor îl deţin substantivele, tirmate de verbe, apoi "de adjective şi în cele din urmă ds adverbe". Remarcă, de asemenea, în ce priveşte construcţia sintactică, fraza incidenţă.

Considerat de către Ibrăileanu "Homer al literaturii noastre", Creangă este, după majoritatea criticilor, scriitorul fără metafore. "Cuvântul rar şi sugestiv, expresia idiomatică pitorească, amplificările şi «prisosurile» verbale, substratul afectiv prezent de fiecare dată în elementele comunicării sprijină scopurile artistice ale naraţiunii şi creează acel sentiment de eliberare şi destindere, surâzătoare şi stenică, cu care cititorul întâmpină peripeţiile Amintirilor si ale Popeştilor.

Creangă valorifică întregul tezaur al limbii populare dintr-un trecut milenar, cu tot ceea ce a putut primi şi păstra ea din experienţa, simţirea şi imaginaţia viitorului ei".
Ioan Slavici, care l-a cunoscut pe marele povestitor, îl aşază în Amintirile sale, din punct de vedere al inteligenţei, alături de prietenul său Eminescu: "Ceea ce la ridicat pe Ion Creangă în rândul marilor noştri scriitori e sinceritatea şi iubirea de adevăr cu care reproduce felul de a gândi şi de a simţi al poporului român, lipsa de-nconjur cu care spune adevărul, pe care numai puţini îl ştiu atât de bine ca dânsul".

In încheierea analizei sale, în Arta prozatorilor români, T. Vianu conchide: "Unic prin geniul lui oral, Creangă apare, prin neasemănata lui putere de a evoca viaţa, un scriitor din linia realismului lui Negruzzi, rămânând un reprezentant tipic al Junimii, prin acea vigoare a conştiinţei artistice care îl uneşte aşa de strâns cu Maio-resc'u şi' cu Eminescu, bucuroşi din primul moment de a fi ghicit în el o conştiinţă înrudită".

---

Tag-uri: ion creang, creatie, originalitate

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 18 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---