Încordarea relaţiilor Seleucizilor cu Roma devine acută după 195 î.e.n. Pe langa cauzele politice, se mai adăuga una de ordin sentimental: are loc, la Ephes, întalnirea lui Antiochos al III-lea cu unul dintre campionii luptei antiromane, cartaginezul Hannibal, care chiar înfrant definitiv trezea în sufletele romanilor spaime obsesive şi dureroasa amintire a dezastrelor armatelor Romei, cum au fost cele de la Trasimenus şi Cannae. Dealtfel, politica Romei prevăzuse acest sens al evoluţiei afacerilor ei în Orient şi-şi infiltrase acolo un pion, susţinandu-l, în fruntea Pergamului, pe Eumenes al II-lea (197-159 î.e.n.).

Pe de altă parte, trimişii Romei, manevrand cu abilitate în Peninsula Balcanică, au reuşit să menţină neînţelegerile dintre Liga aheeană, condusă din 208 î.e.n. de singurul grec capabil să se opună Romei, Philopoemen, Liga etoliană şi Sparta. Astfel, grecii n-au sesizat că interesele lor i-ar conduce spre alianţa cu Antiochos al III-lea în contra Romei, încat la debarcarea acestuia în Peninsulă, Roma caştigase prima rundă, cea diplomatică.

Antiochos al III-lea se văzu, în Europa, în faţa a două excepţionale capacităţi militare: Roma şi Liga aheeană, în timp ce spatele asiatic îi era măcinat de acţiunile Pergamului, iar pe apă era izbit de un alt aliat relativ recent al Rom,ei: Rhodosul. Aliaţii săi potentiali, fuseserară fie zdrobiţi de romani, cum s-a intamplat cu Philip al V-lea al Macedoniei, fie îndepărtaţi prin intrigă politica, cum s-a intamplat cu Liga etoliană. învins la Thermopile (191 î.e.n.) şi la Myonessos (190 î.e.n.), Antiochos al III lea este silit de romanul Scipin, care-l urmărise şi in Asia, sa accepte, lupta hotaratoare in 189 Î.e.n., la Magnesia. Invins si de această dala, Antiochos al III-lea, prin pacea da la Apauecn (18H i.e.n.), pierdu întregul teritoriu din vestul munţilor Taur, preda Pergamului flota de război, consimtii la plata către Roma a unei reparaţii de război exorbitante (15 000 de talanii), privi fără a putea interveni consolidarea Armeniei în fruntea căreia Artaxis se declarase independent după bătălia de la Magnesia, acceptă arbitrajul Romei în Mediterana Orientală.

Apameea a îndoliat, dealtfel, începutul declinului regatului seleucid. Odată cu moartea la Elymais, în 187 î.e.n., a lui Antiochos al III leu, acest declin a devenit ireversibil. Urmaşii lui Antiochos cel Mare pierd satrapie după satrapie; Antiochos al I V-lea, în urma celui de al şaselea război sirian (170- 168 Î.e.n.), în timpul căruia senatul roman, prin C. Popilius liuenas, îşi permite un ultimatum către Seleucizi, renunţă la cuceririle din Egipt. în 166 î.e.n., răscoala Makkabeilor separă Palestina de regatul seleucid. Demetrios al II-lea Nikator, în cursul celor două domnii ale sale (145- 140 şi 129-125 î.e.n.), pierde definitiv Media, Mesopotamia, Persia şi, prin testamentul favorabil Romei al regelui Pergamului, Attalos al III-lea Philometor, în 133 î.e.n., regatul seleucid îşi vede spulberată şi speranţa încorporării Pergamului, devenit provincie romană sub numele Asia. La declinul Seleucizilor, al căror teritoriu se redusese la Siria, contribuie: lupte dinastice, greu stăpanite de Antiochos al III-lea Epiphanes Grypos; atacul Armeniei care, la un moment dat, în 83 î.e.n., sub Tigranes cel Mare , ocupă întregul regat; un alt testament favorabil Romei, al regelui Bithyniei, Nicomedes al III-lea, în urma căruia Bithynia devine provincie romană (69 î.e.n.); amestecul tot mai accentuat al Romei în treburile interne ale statului seleucid, cum a fost, spre exemplu, restaurarea pe tronul seleucid, în 69 î.e.n., a lui Antiochos al XIII-lea Asiaticos de către L. Licinus Lucullus.

Şi, în 64 î.e.n., ceea ce de multă vreme părea inevitabil se produce: Cnaeus Pompeius , înfrangandu-l definitiv pe Tigranes (66 î.e.n.), transformă Siria, ultimul teritoriu seleucid, în provincie romană. Imperiul persan, reconstituit în haine elenistice de Seleucos I Nikator şi adus la apogeu de Antiochos al III-lea cel Mare, se prăbuşi pentru a doua oară; părţii vor fi aceia care vor reuşi să reconstituie, între graniţe mai restranse, un stat persan autentic şi glorios. Elenizarea Orientului a permis, însă, un contact viu între ştiinţa şi arta greacă şi ştiinţa şi arta orientală, circulaţia şi schimbul de idei au impulsionat progresul tehnic, în această epocă în statul seleucid apărand mai multe invenţii ce s-au răspandit în întreaga lume. între acestea, cea mai importantă a fost roata hidraulică. Fără a depăşi Mesopotamia, uluind însă lumea de astăzi, o descoperire ştiinţifică, datand de prin secolele III-II î.e.n.), aplicată tehnic în zonă pană prin secolul al V-lea e.n., demonstrează marea forţă a ştiinţei elenistice orientale. Este vorba de curentul electric, pe care seleucizii îl obţineau cu ajutorul unor pile voltaice bazate pe electrozi de cupru şi fier, izolaţi cu bitum, în vase de lut umplute, probabil, cu oţet. Un astfel de element producea un curent de 0,5 volţi, suficient pentru galvanizări. Şi istoria statului seleucid mai ascunde taine.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 29 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---