După înfrângerile suferite în fata oştenilor lui Antiochos al III-lea , se părea că eliminarea părţilor nu mai era decat chestiune de timp. Avand încă obiceiurile triburilor nomade, nelăsandu-se influenţaţi de dulceaţa traiului de sedentari al perşilor şi de moliciunea de harem, călăreţii părţi au dovedit, în ciuda întăririi fără precedent a regalităţii Seleucizilor sub Antiochos, o vigoare deosebită, reuşind să-şi menţină lominaţia în Parţia. Iar cand regalitatea Seleucizilor începu să fie roasă de certuri dinastice şi de ostile romane, părţii ieşiră din graniţele stramte ale satrapiei.

Renaşterea partă a fost condusă de Mitridate I, suv eran al părţilor între 171 - 138 î.e.n., cel care a transformat satrapia într-un stat suveran şi expansiv. Pentru început, ostile lui Mitridate I supun Media şi Persia, aducand graniţa statului pe malul Eufratului. Dandu-şi seama că nu are suficientă forţă spre a izbi puterea Seleucizilor mai departe, spre vest, Mitridate I îşi întoarce ostile spre est cucerind sudul Bactriei şi Afganistanul pană la poalele munţilor Afgani.

In acel moment statul lui Mitridate I depăşise în putere pe cel al Seleucizilor. Adăugarea a încă două mari satrapii seleucide - Elamul şi Babilonia -, simpatia de care se bucurau părţii toleranţi în faţa grecilor şi a populaţiilor subjugate de Seleucizi făcură ca raportul de forţe în Orientul antic să devină net favorabil lui Mitridate I. "Văzand în puterea parta un element sigur de stabilitate, iar în Mitridate I un prieten, grecii au sprijinit cucerirea partâ în Mesopotamia, deschizind, chiar, porţilo Seleuciei in faţa oştilor parte. De fapt, după 140 î.e.n., Mitridate adoptă cognomcnul „Philohelenikos" (= protectorul grecilor), prezent şi pe monezile bătute de visteria partâ, Iar limbile folosite în cancelaria sa erau greaca şi arameica .
Cert este că prezenţa părţilor ducea la încetarea necontenitelor războaie interne, dinastice. Pe deasupra, preluand ideea ahemenidă a toleranţei, părţii nu se amestecau în treburile interne şi credinţele populaţiilor cucerite.

Incercările Seleucizilor de a recupera măcar o parte din teritorii se soldară cu eşecuri, culminand cu capturarea suveranului, Demetrios al Il-lea (Nikator), în 143 î.e.n. Abilitatea politică a lui Mitridate I ieşi în evidenţă cu acest prilej. Dandu-i de soţie pe fata sa, Rodoguna, Mitridate I face din Demetrios un rege supus lui. Similitudinea situaţiei cu vechile randuieli alo Ahemenizilor, precum şi dorinţa Arsacizilor de a egala strălucirea imperială persană îl făcură pe Mitridate să adopte titlul de „rege al regilor" (141 î.e.n.). Tot atunci, o dată cu cucerirea Seleuciei, oraşul-simbol al puterii Seleucizilor, Mitridate, nedorind să-şi piardă călăreţii în moravurile corupte ale Seleuciei elene, îşi stabili capitala la Ctesiphon, peste fluviu, faţă-n faţă cu oraşul elen, într-o tabără militară în centrul căreia ridicase palatul regal. Partava Nisa, excentrică faţă de noile graniţe, rămase necropolă regală.

Bun legislator şi organizator (opera sa legislativă fu deosebit de apreciată de greci), Mitridate I se strădui să consolideze imperiul bazandu-şi întreaga activitate pe principiul neamestecului în treburile populaţiilor supuse, pe de o parte, iar, pe de alta, pe conservarea simplităţii şi purităţii părţilor. întări, în randurile acestora, credinţa strămoşilor în zeul Mitra, fiul lui Zurvan (= tatăl măreţiei); Mitra, cel născut din stancă, opus concepţiei zoroastriene , zeul luminii, demne zeu protector al dinastiei (dealtfel „Mithradates" însemna „cel ieşit din Mitra") şi suveran al lumii. Practicile (comunitatea se impărţea în iniţiaţi şi în candidaţi la misterele lui Mitra) şi riturile mitraismului, unele fiind secrete, au avut o mare influenţă în epocă, creand, ca şi creştinismul mai tarziu, mitul mesianic.

Către sfarşitul domniei, statul lui Mitridate I este confruntat cu unul dintre cele mai mari pericole: invazia triburilor scite, care relunu marşul, din Turkestan, unde erau cantonaţi, spre vest şi sud. Pentru moment, în 138 î.e.n., Mitridate I înfrange hoardele scite, dar moare în acelaşi an, nereuşind să lichideze pericolul. Oricum, urmaşul său, Phraates al II-lea, se intitulează de asemenea „mare rege" şi duce cu succes lupta de stăvilire a invaziei scite condusă de regele Maues. După ce îi opreşte pe aceştia, aflat în estul statului part, .Phraates se vede ameninţat în vest de suveranul Seleucid, Antiochos al Vl-lea, care, crezand în zvonu¬rile despre distrugerea armatei parte, după ce cucereşte Mosopotamia şi Media, îşi împrăştie oştirile în cantonamente de iarnă. Mobilitatea armatei parte (călărime) îşi dezvăluie acum extraordinara ei valoare: într-un marş forţat, fulgerător ea cuprinse şi nimici armata seleucidă dispersată, chiar Antiochos al Vl-lea pierind (129 î.e.n.). Dar presiunea scită dă, în continuare, de furcă părţilor, în aşa fel încat, încercand să stăvilească invazia călăreţilor sciţi în Bactria, Phraates al II-lea, îşi pierde viaţa (128 î.e.n.) ca şi primul său succesor, Artaban al II-lea (123 î.e.n.). Sarcina consolidării imperiului lui Mitridate I, prin îndepărtarea sciţilor va reveni lui Mitridate al II-lea, care va reda statului partea caracteristica din vremea primilor Arsacizi: expansivitatea.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 06 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---