(1821 - 1890)
"Alecsandri a adunat poeziile populare pentru a da elementului naţional celui mai sigur putinţa unei dezvoltări temeinice în literatură." T. Maiorescu
Fiul vornicului, boier moldovean deschis pentru cultură şi pentru înnoire, Vasile Alecsandri s-a născut la Bacău în anul 1821. învaţă carte românească cu dascălul Gherman Vida, maramureşean, şi apoi frecventează pensionul lui Cuonim din Iaşi, ca şi alţi fii de boieri ai vremii. Este la Paris între anii 1834-839 pentru a studia medicina, dar obţine numai diploma de bacalaureat, căci alte preocupări îl atrag: studii inginereşti, jurjdice, dar, mai cu seamă, literatura şi ideile liberale şi democratice. Se întoarce în ţară prin Italia, împreună cu Costache Negri. Debutează la Dacia literară cu nuvela Buchetiera de la Florenţa.

Este director, împreună cu Kogălniceanu şi Negruzzi, la Teatrul Naţional din Iaşi pentru care va scrie comediile Farmazonul din Harlău şi Modista şi cinovnicul. Sub influenţa poeziei populare, renunţă la scrierea poeziilor în limba franceză şi compune Doinele. Participă la evenimentele vremii şi scrie Deşteptarea României, la care va replica Andrei Mureşanu cu Un răsunet (Deşteaptă-te, române). Este autorul lucrărilor de teatru Chiriţa în Iaşi, Chiriţa in provincie; al volumelor de poezii Doine şi Lăcrămioare. In 1852 publică Balade (cântice bătrâneşti) adunate şi îndreptate de V. Alecsandri.

După o lungă călătorie în sudul Franţei, Spania, Africa, Italia, Austria, Germania, Anglia, scrie memorialul Călătorie în Africa, care se adaugă altora, cum ar fi cel intitulat Balta Albă. Termină piesele Zgârcitul risipitor, Rusaliile "şi cânticelele comice" Clevetici Ultrademagogul şi Sandu Napoilă Ultraretrogradul; urmează comediile-vodeviluri Coana Chiriţa în voiaj, Barbu Lăutarul Surugiul, Paracliserul, Ion Păpuşarul, Paraponisitul, Harţă Râzăşul, Arvinte şi Pepelea etc. Publică volumele de poezii Pasteluri, Legende, Ostaşii noştri şi piesele de teatru Despot-Vodă, Fântâna Blanduziei, Ovidiu, Sânziana şi Pepelea.

Se stinge din viaţă în anul 1890 şi este înmormântat la Mirceşti.
Fixându-i locul în contextul literaturii române, în epocă, Titu Maiorescu îl aşază în Direcţia nouă in poezia şi proza română, 1872 "în fruntea noii mişcări... cap al poeziei noastre literare în generaţia trecută", iar M. Emines cu, în Epigonii, acordându-i trei strofe în economia poeziei, va sintetiza strălucit prin nemuritoarea sintagmă "rege al poeziei" valoarea creatorului.

Abordând toate genurile literare, iar din cel liric diferite specii, V. Alecsandri va descoperi creaţia populară, "tezaurul cel mai scump moştenit de la străbuni" publicând în anul 1852 Poezii poporale. Balade (cântice bătrâneşti), aşezând în fruntea culegerii balada Mioriţa. Menţionăm din creaţia poetică a lui V. Alecsandri: Doine şi lăcrămioare (volum apărut la Paris); Pasteluri; Mărgăritarele; Ostaşii noştri Scrie proză, dramaturgie; Legende.

Poet-cetăţean, V. Alecsandri va aborda în creaţia sa istoria naţională, evenimente politice - Revoluţia de la 1848, Unirea, Războiul de Independenţă, relevante fiind creaţiile: Dumbrava Roşie, Deşteaptă-te române, Hora Unirii, Dan, căpitan de plai - creaţii pe care G. Călinescu ' le numeşte fragmente de epopee naţională. Legendele sunt considerate de critic adevărate "naraţiuni oratorice", după V. Hugo, istorii de vitejie; cavaleri, eroi naţionali - Ştefan cel Mare. Ciclul Ostaşii noştri - cu Peneş Curcanul, Sergentul, Balcanul şi Carpatul, considerate "excelente" prin definirea sentimentului de vitejie.

Pastelurile, care au fost publicate în Convorbiri literare (între 1868-l869), sunt considerate de Titu Maiorescu "un şir de poezii cele mai multe lirice, de regulă descrieri, câteva idile, toate însufleţite de o simţire aşa de curată şi de puternică a naturii, scrise într-o limbă aşa de frumoasă, încât au devenit fără comparare cea mai Bare podoabă a literaturii române îndeobşte" (Direcţia nouă în poezia şi proza română, 1872). Elemente de pastel se regăseau la Gh. Asachi, I. H. Rădulescu, Grigore Alexandrescu; după Alecsandri, rămân în literatură prin cultivarea acestei specii: Al. Macedonski, G. Coşbuc, I. Pillat, V. Voiculescu etc. V Alecsandri inaugurează specia "pastel" în literatura română.

G. Călinescu consideră Pastelurile ca o poezie nouă în care tehnica picturală predomină. V. Alecsandri realizează prin pastelurile sale: Miezul iernii, Iarna, Sfârşit de toamnă, Cucoarele, Dimineaţa,
Balta, Malul Siretului, Concert în luncă, Rodica etc o lirică a liniştii, a fericirii rurale; un calendar al spaţiului şi timpului iarna, toamna, primăvara, vara, cu rezerve faţă de frig. In ceea ce priveşte limba folosită de V. Alecsandri, se constată influenţa poeziei populare în ritmul versurilor, fluiditatea discursului poetic, vioiciunea versificaţiei - vioi, retoric, răsunător; expresii simple, armonice, poetul fiind unul din adepţii aspectului estetic "al limbei", aşa cum remarca Ovid Densusianu - forme muzicale care să nu "lovească, cum spunea V. Alecsandri, auzul şi armonia limbii":
"Aburii uşori ai nopţii ca fantasme se ridică Şi, plutind deasupra luncii, pintre ramuri se despică. Râul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce în raza dimineţii mişcă solzii lui de aur" - Malul Siretului

"Aerul e viu şi proaspăt!... el trezeşte şi învie Peptul, inima şi ochii peste carii lin adie. Balta-n aburi se ascunde sub un văl misterios, Aşteptând voiosul soare ca pe-un mire luminos".

Balta
"Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă; Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi, Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi".

Iarna
Dragostea de ţară, dorinţa de civilizare, de ridicare socială a ţării sale l-au urmărit pe poet, opera sa depăşind "ocazionalul", timpul conferind rezistenţă acesteia:
"Aice-i vestea Doamnelor/ Din lumea legendară,/ Ş-a prelungirii toamnelor/ Sub cer de primăvară//. Aice-i ţara ţărilor/ Ş-a doinelor de jale/ Ce-n liniştea serilor/ Te ţin uimit în cale// Aici cu lăcrimioarele/ Bujori se prind în horă./ Aice însuşi soarele/ Are-ntre flori o soră.// Şi-n stâncele Carpaţilor/ Cresc păsări năzdrăvane,/ Şi-n sufletul bărbaţilor,/ Mândriile romane!"

Å¢ara
"Hai să dăm mână cu mână/ Gei cu inima română/ Să-nvârtim hora frăţiei/ Pe pământul României"!
Hora Unirei
"Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare, N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător, Ce se-nalţă pân' la ceruri din a lumei deşteptare, Ca o lungă salutare Cătr-un falnic viitor?"

Deşteptarea României
Sensibilitatea sentimentelor este relevată şi de propriile gânduri referitoare la cântecul doinei: "Cântecul cel mâi frumos, cel mai jalnic, cel mai cu suflet ce am auzit eu pe lume; doina de la munte, acea melodie curat românească în care toată inima omului se tălmăceşte prin suspinuri puternice şi prin note dulci şi duioase; doina jalnică care face pe român să ofteze fără voie şi care cuprinde în jurul ei un dor tainic, după o fericire pierdută.
Eu, de câte ori aud doina, îmi pare că aud Moldova plângând după slava sa cea mare".

---

Tag-uri: viata, opera, vasile alecsandri

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 18 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---