În ceea ce priveşte mijloacele de protecţie a integrităţii corporale şi a stării de sănătate, dacă facem referire la protecţia individuală, atunci ele reprezintă ansamblul soluţiilor, căilor şi dispoziţiilor prin care se obţine suprimarea sau limitarea unor efecte dăunătoare produse omului, individului, sportivului.

Integritatea este însuşirea de a fi, de a rămâne intact, integru, întreg.

Starea reprezintă situaţia în care se află cineva, iar starea de sănătate este gradul de funcţionare a tuturor organelor şi sistemelor unui organism, în mod normal şi regulat.
Munca fizică (activitatea sportivă) este condiţia primordială a existenţei umane şi a dezvoltării s ocietăţii.

Omul reprezintă un sistem biologic cu mari posibilităţi adaptative, datorită plasticităţii sistemului nervos, cardiovascular şi respirator, metabolico-endocrin, cât şi a capacităţii de a compensa deficienţele de mediu. Dar, fatigabilitatea acestor sisteme, graniţele stocării informaţiilor, a variaţiilor fazice ale capacităţii de efort, suprasolicitarea, pot deveni factori limitativi ai adaptabilităţii umane în timpul activităţilor de zi cu zi, în procesul antrenamentului. Prin urmare, sportivul, individul trebuie ocrotit, apărat, păzit, protejat, etc.

Din acest punct de vedere protecţia în sport prezintă două aspecte:
a) protecţia de concepţie, prin care se urmăreşte rezolvarea oricăror nepotriviri în sistemul sport-efort-mediu ambiant;
b) protecţia de corecţie, care oferă soluţii pentru eliminarea şi combaterea apariţiei fenomenelor de inadaptare, surmenaj, sau de evitarea accidentelor.

Prevenirea traumatismelor

Mijloacele de protecţie ale sportivului au la bază reguli şi principii de prevenire a traumatismelor, prin traumatism înţelegând lezarea organismului, provocată de acţiunea bruscă şi spontană pe care o exercită asupra lui condiţiile externe modificate. în lecţiile de educaţie fizică, în antrenamente şi concursuri, ca reguli de bază în profilaxia traumatismelor, pot fi considerate următoarele:

1. Asigurarea unei bune organizări, alcătuiri şi desfăşurări a lecţiilor de antrenament, a unei metodici adecvate procesului instructiv-educativ şi respectarea regulamentului de concurs.

Omul se caracterizează prin capacitatea de a se adapta la cele mai variate condiţii de viaţă, de efort fizic şi intelectual. Acest proces, în afara altor factori, se poate realiza şi prin exerciţiu, instruire şi antrenament. Se impune astfel formarea deprinderilor motrice cât mai raţional, iar tehnica să fie însuşită corect chiar în perioada iniţială a activităţii sportive. Problemele fiziologice de analiză a dinamicii capacităţii de efort, ritm, volum, intensitate (analiza ergonomică a acestora), durată, tip de antrenament, timp şi mijloace de refacere, influenţa lor asupra organismului şi, dacă ne mai referim şi la siguranţa funcţională a organismului uman sub influenţa factorilor stresanţi, vom realiza că aceştia tulbură stereotipurile dinamice fixate şi în final chiar mecanismul coordonării senzitivo-motrice.

Pe parcursul instruirii, dar mai cu seamă la începutul ei, să se elimine factorii perturbatori (căldura sau frigul excesive, umezeala, zgomotul, praful, iluminatul insuficient sau prea puternic, să se ţină seama de altitudine şi decalajul de fus orar, echipament sportiv şi materiale necorespunzătoare) care pot duce la apariţia unor stări de inadaptibilitate. Cu timpul însă, în evoluţiile superioare, se poate acţiona aproape invers, creând aceşti factori perturbatori, procesul de antrenament fiind orientat către o adaptare la condiţiile vitrege, astfel ca echipa sau sportivul să nu fie surprinşi de unele stări anormale din concursuri.

2. Cunoaşterea perfectă şi îndeplinirea condiţiilor şi regulilor de prevenire a traumatismelor în sport de către conducători, instructori sportivi, îngrijitori ai bazelor, instalaţiilor, precum şi de către sportivi şi antrenori.

3. Analizarea şi anchetarea fiecărui traumatism produs, pentru a se lua măsuri împotriva repetării lui şi eventual pentru a se sancţiona cei vinovaţi.

În general, accidentele se produc rar "din întâmplare", cel pai des din cauze precise, când au la baza lor greşelile oamenilor, înlăturarea acestora este perfect posibilă şi pretinde o activitate educativă perseverentă, susţinută, convingătoare. Prevenirea accidentelor şi îmbolnăvirilor este o măsură mult mai utilă decât cele mai prompte şi mai eficace mijloace de prim ajutor şi cele mai perfecţionate tratamente medicale. Evitând suferinţele, economisim timp şi mijloace, întreţinem un nivel constant şi ridicat de sănătate, o bună dispoziţie psihică, o bună stare de antrenament, obţinem progrese şi performanţe sportive înalte.

Prevenirea accidentelor şi îmbolnăvirilor în practica exerciţiilor fizice depinde de un număr bine determinat de factori şi anume:

- organizatorul, conducătorul sau supraveghetorul activităţii;

- sportivul însuşi sau adversarul [câte o dată şi partenerul);

- activitatea sportivă în sine;

- condiţiile de mediu.

Pe lângă persoanele (conducători de cluburi, de baze sportive, etc.) care conduc, organizează sau controlează tehnic activitatea celor ce practică exerciţiul fizic sunt şi profesorul de educaţie fizică, antrenorul, instructorul sportiv, arbitrul şi nu în ultimul rând medicul sportiv. De la primul antrenament trebuie stabilit clar că sportivii [elevii] nu au voie să lucreze în lipsa antrenorului şi că exerciţiile nu trebuie să se desfăşoare fără supraveghere şi ajutor (gimnastică, etc).

Profesorul să se asigure că sportivii sunt sănătoşi, să le cunoască valoarea calităţilor, pregătirea anterioară şi potenţialitatea lor sportivă. Cei accidentaţi să fie integraţi treptat, cu prudenţă, pentru a evita recidivele. Arbitrii sunt datori să vegheze asupra corectitudinii întrecerii, să interzică brutalităţile, actele de adversitate, să întrerupă competiţia când condiţiile devin nefavorabile, într-un cuvânt să se ia toate măsurile de prevenire a accidentelor.

Medicul este răspunzător de starea de sănătate a sportivului. Să nu admită practicarea exerciţiilor fizice nici unui individ a cărui sănătate este nesigură.

Sportivul (câte odată şi partenerul), cu predispoziţiile şi tulburările lui, cu lipsurile şi defectele fizice şi psihice - nepregătit, obosit sau nerefăcut după accident - deseori este cauza propriului său accident (îmbolnăvire). Când nu respectă un plan de antrenament judicios întocmit, o viaţă ordonată (regim sportiv) dusă în condiţii igienice corespunzătoare, se expune singur la îmbolnăviri (accidente).

Activitatea sportivă în sine este greu de integrat aici, cu atât mai mult cu cât în această activitate omul însuşi este măsura lucrului şi, dacă ştie să-şi dozeze efortul, va fi ferit de pericolul exagerărilor. Şi totuşi, sunt sporturi (ciclism, auto — moto, alpinism, paraşutism, planorism, box) care expun la pericole prin complexitatea lor şi prin condiţiile grele în care se exercită.

Condiţiile de mediu (locui, sala, baza sportivă, lumina, temperatura, zgomotul, lipsa curăţeniei, etc.) pot constitui uneori cauze ce duc la accidente şi îmbolnăviri.

sursa imaginii - freeschoolclipart.com

---

Tag-uri: fracturi, antrenament, precautie

---

Categorie: Sport  - ( Sport - Archiva)

Data Adaugarii: 03 March '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---