Dintre cugetările privind familia,aceea care a lăsat urme adânci, care îmi pare mai apropiată de ceea ce gândesc şi care m-a atras prin simplitate şi sinceritate îmi pare cea a lui Seneca,menţionată în "De brevitate vitae" : "Nu ne-a stat nouă in putinţă să ne alegem părinţii".

Raliind cu acesta, afirm faptul că, fiecare dintre noi a dorit cel puţin o dată să aibă alţi părinţi,să-i înlocuiască cu alţii, fie imaginari,fie reali, dar pentru a nu face afirmaţii pripite mă rezum la propria persoană. Deşii pare o cugetare grosolană, eronată,eu nu o văd aşa, continuând să regret faptul că nu i-am putut alege, că nu îi pot schimba…

Nu pot întrerupe aces t circuit,sau nu vreau… mai ales după 15 ani de viaţă, pe care n-am dorit-o nicicând…pe care o privesc ca pe o pedeapsă,încă de mic, pe când priveam apusul despre care aflasem că era un câmp de luptă,minunat de sângele care se vărsa, cu mâinile împreunate,rugându-mă ca Dumnezeu să biruiască asupra răului, pentru ca apoi să mă mustre gândul că Dumnezeu este Atotputernic,că el nu poate fi înfrânt,iar seara să mă întreb la cine mă rugam eu ca Dumnezeu să biruiască…eram ruţinat de întrebări!

Îmi amintesc şi acum că odată,într-o seară de vară pe când priveam alături de ei, de părinţi o emisiune de divertisment,în care era criticată moartea,la sfârşitul emisiunii am început să plâng…nu vroiam să îi văd murind,nu doream să apuc acel moment…era prima dată când uram viaţa! De fiecare dată când încercam să le vorbesc despre moarte, despre viaţă,despre teama mea pentru una şi ura pentru cealaltă li se părea o glumă,iar asta m-a făcut să cred că sunt marginalizat…iar acum,acum mă văd poate cel mai mare cufăr cu secrete,care n-ar fi trebuit să existe.

Puţinii mei prieteni…sunt oarecum ai părinţilor mei,căci ei i-au ales,iar ai mei mai puţin,căci niciunul nu mă ia de mână şi îmi atige inima,niciunul nu mă înţelege dincolo de cuvinte,nu mă întreabă "ce mai faci?" şi doreşte cu adevărat să îmi afle răspunsul!

Dacă Seneca s-ar înşela,aş fi poate primul care mi-aş alege părinţii, aşa cum ei îmi aleg viaţa,aşa cum ei îmi aleg prietenii…sunt totodată conştient că pentru mine,ei sunt cei mai buni părinţi din lume,iar alţii mai buni n-aş putea găsii…ciudate cugetări,aşa că,decât să-i schimb cu alţii,mai bine m-aş schimba eu cu altul,care nu a simţit dragostea părintească,care va şti să profite de ea…defapt nici eu nu am simţit acea dragoste…şi eu am avut şansa mea…

Ştiu că nu am fost foarte explicit,că nu am fost convingător,dar sunt multe argumente…care împreună formează un puzzle,care separat… mă formează pe mine.

Autor: Vancea Catalin

---

Tag-uri: cugetare, viata, evolutie

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 07 December '09

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---