Povestea lui Harap-Alb este un basm cult în care sunt valorificate teme si motive de circulaţie universală, acest fapt fiind valabil şi pentru celelalte poveşti ale lui Creangă. Astfel s-au descoperit similitudini între Capra cu trei iezi şi un motiv din fabulele lui La Fontaine, între Soacra cu trei nurori şi un basm armean sau între Punguţa cu doi bani şi unele poveşti indiene.

Ca şi în Amintiri din copilărie, în Povestea Iui Harap-Alb sunt urmărite dificultăţile cu care se confruntă fiul cel mic al Craiului, dificultăţi care contribuie la pregătirea lui pentru viaţă.

Spre deosebire de fraţii săi, mezinul înfruntă cu vitejie încercarea la care îl supune tatăl său, precum şi pe cele la care îl va pune Spânul, care i se substituie: aducerea "săl ăţilor" din grădina ursului, a capului de cerb şi a fetei împăratului Roş. Numai după toate aceste încercări ajunge pe tronul unchiului său, Verde-Impărat.
Deşi este o creaţie literară cultă, principalul izvor de inspiraţie al poveştii este folclorul românesc.

Aşa se explică existenţa unor elemente de factură populară: tema (triumful binelui asupra răului) şi motivele (călătoria, peţitul, muncile, proba focului, încercarea puterii, izbânda mezinului, căsătoria); personajele (Craiul, Verde-împărat, împăratul Roş, fata acestuia, Spânul. Harap-Alb), ajutoarele acestora (Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, Sfânta-Duminică, apoi calul, regina furnicilor şi cea a albinelor, turturica) şi unele elemente miraculoase (apa vie, apa moartă; cele trei smicele). Tot în sfera folclorică se înscriu şi fuziunea dintre real şi fabulos (se trece de la real la fantezie fără să se facă distincţia între cele două planuri) şi limbajul caracterizat printr-o aparentă simplitate şi prin oralitate.

Dar elementele folclorice nu le exclud pe cele care conferă poveştii o certă notă de originalitate. Diferenţele dintre un basm popular şi unul scris de Ion Creangă pot fi foarte bine relevate făcând o analiză la nivelul artei narative, al fantasticului, al comicului şi al erudiţiei paremiologice, precum şi la nivelul limbajului.

Referindu-ne la specificul artei literare, remarcăm că scriitorul individualizează cu ajutorul detaliilor şi dramatizează acţiunea prin dialog.

Dialogul are menirea de a dezvolta acţiunea şi de a caracteriza personajele. .
La nivel fantastic, în basmul popular personajele supranaturale sunt umanizate, dar această este abstractă, convenţională, pe când eroii din Povestea lui Harap-Alb amintesc de personajele din Amintiri din copilărie, prin comportamentul, gesturile, psihologia, mentalitatea şi limbajul lor. Astfel, împăratul Roş se uită "de-a mirarea" la peţitori, "caută prin aşternut" să vadă ce l-a pişcat de i-a stricat somnul.
Harap-Alb plânge când îl dojeneşte părintele său, se mânie şi loveşte cu frâul în cap calul grebănos care se îndreaptă spre tava de jeratic, este slab de înger, se lasă înşelat de Spân pentru că este "boboc în felul lui la trebi de aiste", "se bate" cu palma peste gură.

Omeneşte se comportă şi tovarăşii săi năzdrăvani: când fata împăratului Roş se preface în pasăre, Ochilă îi spune lui Păsărilă: "Măi, feţişoara împăratului ne-a tras butucul!", şi când aceasta se ascunde în spatele Lunii, Păsărilă o "găbuieşte" aşa cum Nică "găbuise" pupăza în scorbură.

Un element absolut nou în povestea lui Creangă este localizarea fantasticului din punct de vedere istoric şi geografic. Personajele sunt nişte ţărani care vorbesc în grai moldovenesc. Altă dominantă' a scrisului său o reprezintă plăcerea de a spune, verva şi optimismul. Pentru a obţine o veselie contagioasă, scriitorul apelează la o variată gamă de mijloace artistice. Se cuvine să amintim exprimarea poznaşă, mucalită ("Să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri"), ironia realizată prin folosirea diminutivelor ("buzişoare", "băuturică"), zeflemisirea ("Tare mi-eşti drag!... Te-a'ş băga în sân, dar nu-ncapi de urechi"), caracterizările pitoreşti (înfăţişarea lui Gerilă sau Ochilă), prezentarea unor oameni şi scene care stârnesc hazul (dialogul împăratului Roş cu peţitorii înfometaţi, cearta dintre Gerilă şi ceilalţi); utilizarea unor porecle şi apelative caricaturale ("ţapul cel roş", "Buzilă", "mangosiţi", "farfariţi"), a unor vorbe de duh ("Dă-i cu cinstea să peară ruşinea").

Nota de originalitate a basmului este conferită şi de erudiţia paremiologică a autorului. Din acest punct de vedere el este apreciat ca original, alături de Anton Pann şi de scriitorul francez Rabelais, autorul operei literare Gargantua şi Pantagruel.
Rolul proverbelor, al zicâtorilor este să sporească rapiditatea povestirii şi să producă efecte hilare.

Creangă este inconfundabil prin limbaj. Majoritatea cuvintelor sunt de origine populară: unele au formă fonetică moldovenească; există numeroase regionalisme, în timp ce neologismele apar foarte rar.

Şi fiindcă scriitorul este regizorul care rămâne în reprezentaţie ca erou principal (Zoe Dumitrescu-Buşulenga), limbajul capătă o tentă afectivă exprimată prin interjecţii, exclamaţii sau prin dativul etic: "mi ţi-l înşfacă cu dinţii de cap".

Tot în legătură cu stilul, Ibrăileanu afirmă că Ion Creangă este "singurul scriitor din literatura noastră care nu întrebuinţează metafora".

La rândul lor, expresiile locuţionale, proverbele, zicătorile conferă frazei româneşti o structură unică, aproape imposibil de redat în alte limbi: "vă veţi găsi mantaua cu mine", "apoi nu-i trebuie nici ţigan de laie împotriva mea".

Orală este şi sintaxa frazei, deoarece cuvintele curg după o ordine a vorbirii, şi nu după una a scrisului.

Povestea lui Harap-Alb este un mic roman de aventuri cu un subiect fabulos care are un pronunţat caracter etic, didactic. Harap-Alb nu va deveni împărat decât după ce va trece prin focul unor încercări în care îşi etalează curajul, onestitatea şi înţelepciunea. Numai aşâ va putea să se gândească la neajunsurile celor nefericiţi.'
Aşadar, pe canavaua unor teme şi motive universale, Ion Creangă reuşeşte cu mult succes să făurească imaginea unei lumi tipic ţărăneşti, cu comportamentul, obiceiurile, tradiţiile şi limbajul ei specific.

Opera literară în totalitatea ei este ca un ban de aur pus în circulaţie universală (Mihail Sadoveanu).

---

Tag-uri: povestea lui harap-alb, ion creanga, opera literara

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 18 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---