Impune o strânsă colaborare între medic şi bolnav, stabilită încă de la primul lor contact, când suferindul trebuie să fie un povestitor corect, sincer, obiectiv, iar medicul un ascultător atent, fin observator al detaliilor semnalate, interpret al oricăror corelaţii posibile, reale.

De aceea, anamneză sau istoricul bolii alergice necesită un plus de detalii, de nuanţe, reluarea discuţiei după conştientizarea bolnavului în legătură cu unele fapte aparent neimportante pentru el. Acestea pot preceda, se pot asocia sau succeda unei suferinţe alergice, fiindu-i cauză, respectiv factor agravant sau complicaţie. Diagnosticul anamnestic trebuie reluat în etape imediate, succesive.

DiscuÅ£iile repetate consolideazÄ ƒ relaÅ£ia medic-pacient, contribuind la un diagnostic corect ÅŸi aducând un beneficiu cât mai complet pentru bolnav. De aceea, bolnavul trebuie să-ÅŸi istorisească suferinÅ£a simplu, fără încercări personale de interpretare a cauzelor (corelaÅ£iile vor fi făcute de medic) ÅŸi fără să folosească termeni împrumutaÅ£i din discuÅ£ii cu prietenii, colegii sau de la consulturi anterioare. Acest mod corect de relatare a istoricului va evita erorile de terminologie care s-ar îndepărta de adevăr. Totodată se câştigă timp preÅ£ios pentru aflarea adevărului.

Datele de istoric furnizate de bolnav vor conţine în primul rând elemente care caracterizează: debutul bolii (începutul aparent al suferinţei), evoluţia ei spontană sau sub influenţa unor tratamente anterioare, factorii de teren familial şi personal, privind atât alte afecţiuni, cit şi fenomenele de alergie, precum şi factorii ambientali (de locuinţă, profesionali, geografici, socio-economici, integrarea familială şi socială a individului, obiceiuri alimentare, mod de viaţă, consum de medicamente, toxice etc).

Din aceÅŸti parametri trebuie evaluat mai ales echilibrul dintre factorii de teren ÅŸi cei ambientali.

S-a stabilit că terenul în alergie constituie o sumă de indicatori care caracterizează individul alergic şi familia acestuia. Acest lucru este valabil în special pentru alergia atopică, unde studiul arborelui genealogic, studiul riscului de boală în funcţie de reprezentarea pe o singură linie parentală sau pe ambele a antecedentelor alergice, ca şi studiul gemenilor, dozările de IgE şi testările cutanate la alergeni banali de mediu, studiul factorilor de histocompatibilitate, dozarea puterii serului de a fixa histamina, studiul eozinofilelor, stabilesc o prezumţie de risc la o manifestare alergică.

Acest risc manifestat de teren, de factori ereditari, nu este totuşi major în determinismul bolii. Numai ciocnirea dintre teren şi factorii de mediu sau ambientali face posibilă apariţia unei boli alergice.

Poluarea chimică şi prin microorganisme a mediului ambiant poate contribui la agravarea unor deficienţe ca deficienţele de apărare ale mucoaselor, deficienţele imunitare serice şi locale (Ig), hiperreactivitatea bronşică, creşterea riscului la infecţii.

De aceea, măsurile de profilaxie a bolilor alergice încep prin încercarea de influenţare a factorilor de mediu, singurii pe care-i putem ameliora şi care sunt şi cei mai importanţi.

Factorii de mediu trebuie analizaţi şi apreciaţi dinamic încă de la apariţia primelor semne de suferinţă.

De aceea, relaţiile privitoare la debutul bolii necesită corelarea posibilei etiologii alergice cu vârsta bolnavului la apariţia primelor semne de boală. Este ştiut că numeroase afecţiuni ce pot avea condiţionări alergice, ca şi infecţioase, au un debut aparent la vârste deosebite în raport cu tipul etiologic.

Astfel, rinita şi astmul infecţios apar statistic mai frecvent la copilul mic şi individul vârstnic, fie pe un fond deficitar imunitar, fie pe sechele bronhopulmonare ale altor tipuri de leziuni. Spre deosebire de acestea, forma alergică a aceloraşi suferinţe este mai frecventă la adolescent şi adultul tânăr, la care expunerea repetată la alergeni de mediu are un rol dominant în sensibilizare şi declanşarea tabloului de boală.

De asemenea, unele forme clinice de dermatoze atopice predomină în anumite etape de viaţă. Se ştie că prurigo Besnier, neurodermita şi eczema atopică endogenă au incidenţe de vârstă deosebite, deşi exprimă aceleaşi condiţii etiologice. Dacă la sugar aspectul de eczemă a feţei sau a altor zone ale corpului este pregnant, cu timpul caracterul exsudativ al leziunii diminua, localizarea este electivă la plici, având un aspect eczematos-lichenificat din cauza pruritului foarte intens. In acest stadiu leziunea este etichetată ca prurigo Besnier. La adult, manifestarea principală este placardul unic localizat în special pe zona dorsală a gâtului, coate, genunchi, zona antero-internă a coapselor sau placarde multiple, de obicei simetrice, care dau tabloul de neurodermita.

Tot legat de momentul debutului se poate corela tipul etiologic, alergenul cauzal cu anotimpul în care s-au manifestat primele semne de alergie, uneori foarte discrete, aproape neînsemnate, dar care pe parcurs se amplifică, devin persistente, zgomotoase. Astfel, menţionăm primele manifestări din sezonul cald (primăvară-vară) ale unor afecţiuni alergice provocate de sensibilizare la polenuri şi manifestate ca rino-conjunctivite izolate sau asociate cu crize de astm, urticarie, angioedem. Tot astfel, debutul sezonier, dar cu incidenţă primăvara şi toamna, sugerează sensibilizările la mucegaiuri atmosferice.

Fenomene zgomotoase de tip alergic se declanşează de obicei în sezonul de primăvară-vară când concentraţia polenului atmosferic atinge cote maxime, cu deosebire în zilele călduroase şi cu vânt. Manifestările cutanate şi respiratorii demonstrează repercusiunea pe organe diferite a aceleiaşi sensibilizări faţă de polenul de graminee.

In opoziţie cu aceste cazuri există numeroase împrejurări în care, deşi ambianţa sugerează o sensibilizare la factorii de mediu, tabloul caracteristic bolii se manifestă numai în sezonul rece, când, la etiologia alergică se adaugă şi cea infecţioasă, fapt care demonstrează rolul determinant al factorului dominant în geneza bolii.

Etiologia unor afecţiuni se poate deduce şi urmărind momentul din zi când survin fenomenele de boală. Se poate afirma că accesele astmatice predominant nocturne sau apărute acasă, pe înserat, înseamnă dependenţa de alergeni de cameră, în timp ce crizele diurne sugerează factori variabili ca efortul, factorii psihici, frigul, alergenii profesionali sau de exterior. Se ştie, de asemenea, că astmul care evoluează prin crize repetate atât diurne, cât şi nocturne pare să fie motivat mai mult de o infecţie decât la sensibilizarea la un alergen, cu toate că o expunere continuă la o concentraţie mare de alergeni poate să inducă un tablou similar.

sursa imaginii - freedigitalphotos.net

---

Tag-uri: polen, mucegai, medic

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 23 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---