„Să cos pielea vulpii cu pielea leului" era una din formulele preferate ale acestui navarh (amiral) spartan, produs firesc pentru sistemul politic al Spartei, pentru concepţia, coboratoare din legile lui Licurg , cu privire la formarea cetăţenilor. Unii dintre contemporanii săi îl împodobesc cu calităţi ca patriotismul, dezinteresul, inteligenţa, curajul, fie făcand legătura cu un mare spartan al epocii, Leunida, un autentic erou, fie în căutarea unei explicaţii a succeselor militare dobandite de spartani sub comanda sa.

Faptele sale, însă, ne arată că Lysandros doar simula trăsăturile amintite. Pentru că „vulpea", pe care voia s-o coasă cand a fost numit navarh, în 408 î.e.n., era o Atena slăbità „Æ’ de îndelungi lupte, în cadrul războiului peloponesiac ÅŸi de ÅŸi mai îndelungi fricÅ£iuni interne între fracÅ£iunile ce-ÅŸi disputau puterea în agora ateniană. Iar „leul", cu a cărui piele (mai exact banii obÅ£inuÅ£i) voia să coasă pielea „vulpii", era un Imperiu persan trecut de peste o jumătate de secol de apogeu, aflat în declin, care, în ciuda înfrangerilor în Grecia, precum ÅŸi a numeroaselor probleme pe care i le ridicau zonei importante ale imperiului (defecÅ£iunea Egiptului, de exemplu), Å£inea, încă, să aibă un cuvant de spus în Grecia. De fapt, imperiul persan era practic invitat să se amestece în treburile Greciei prin trădarea cauzei acesteia de către Sparta. în schimbul banilor „Marelui Rege", Sparta recunoscuse, în tratatele din 412 ÅŸi 411 î.e.n., autoritatea regelui persan asupra cetăţilor greceÅŸti de pe litoralul Asiei Mici, anuland, printr-o simplă trăsătură de condei, clauzele păcii lui Callias (449 î.e.n.), pentru a cărei obÅ£inere grecii vărsaseră valuri de sange.

Lysandros şi-a însuşit condiţiile, pregătite de alţii, ale victoriei Spartei asupra Atenei în războiul peloponesiac. Astfel, cand Lysandros încă nu se afirmase în treburile publice spartane sau se afla la curtea „Marelui Rege" (Persia), obţine Sparta victorii în luptele contra Atenei. Bunăoară, după „pacea lui Nicias", din 421 î.e.n., ostile spartane sfăramară, în 418 î.e.n., la Mantineea, o oştire a Argosului, care se ridică contra Spartei la insistenţele Atenei, inspiratoarea unei alianţe anti-spartane în 420 î.e.n., cu Argosul, Mantineea şi Elida. Ocuparea Deceleiei, punct strategic în Attica, la circa 20 de kilometri de Atena, au realizat-o oşti spartane conduse de regele Agis (în 413 î.e.n.). De asemenea, spartanii au provocat marele dezastru al flotei (la Syracuza) şi al oştirii (la Assinaros) ateniene, în 413 î.e.n., fără a se baza pe contribuţia lui Lysandros. Aşa că, în 408 î.e.n., cand Lysandros capătă un rol preponderent în conducerea oştirii spartane, Atena era puternic marcată de efortul de refacere. Că doar simula curajul ne-o arată refuzul lui Lysandros de a angaja lupta cand atenienii erau comandaţi de cel mai strălucit general al lor, probabil şi al grecilor, din timpul războiului peloponesiac: Alcibiade.

Victoria sa, asupra flotei ateniene, la capul Notion, în 407 î.e.n., s-a datorat stangăciei unui navarh atenian, pe care-l numise Alcibiade să-i ţină locul în lipsa lui. Capturarea, în 405 î.e.n., a flotei ateniene, la Aigos Potamos, s-a datorat neatenţiei atenienilor. în prezenţa pe mare a flotei ateniene n-ar fi îndrăznit nici o clipă să blocheze Pireul. A făcut-o în 404 î.e.n. după Aigos Potamos. Că era mărginit, nicidecum inteligent, ne-o arată faptul că nu ataca niciodată în inferioritate de forţe, ci numai cand dispunea de o superioritate zdrobitoare, care n-a cerut nicicand, pe nici un camp de luptă, nici unui general, inteligenţă sau fantezie. Că era un patriot dezinteresat nici vorbă! Eforii spartani şi regele Spartei, Pausanias al II-lea, îl suspectează, în 395 î.e.n., după alte succese care-l făcură insolent, de intenţia de a răsturna, în favoarea sa, pe calea armelor, sistemul politic spartan şi se pregătesc să intervină. în realitate, trăsătura principală a lui Lysandros a fost viclenia. Cand a fost desemnat navarhul flotei spartane, a mărit solda marinarilor, cu hanii Persiei, pentru a ademeni echipajele ateniene. în 404 î.e.n., cand Atena se afla în pragul ruinei (se părea că ireversibilă), iar Alcibiade nu mai era temutul şi imbatabilul atenian, ci un biet fugar, Lysandros reuşeşte, prin uneltiri vicle ne, să-l facă pe Pharnabaze, satrapul Frigiei (Imperiul persan), să-l asasineze pe Alcibiade, care-i ceruse azil. Pentru a atrage cetăţile greceşti de partea sa, Lysandros le-a promis libertatea, dar nu numai că tiu s-a ţinut de cuvant, ci, acolo unde a putut, a înăsprit tirania.

Astfel, Atenei capitulate (aprilie, 404 î.e.n.), i-a impus regimul celor „Treizeci de tirani", iar celelalte cetăţi din Grecia au văzut consacrată hegemonia Spartei, cu mult mai apăsătoare decat a Atenei. Plutarh surprinde, mai plastic decat oricare altul, caracterul lui Lysandros, care promisese dulcele vin al libertăţii tuturor grecilor, dandu-le în final numai poşircă („Elada a fost nevoită să bea, după vinul dulce al libertăţii, poşirca pe care i-o serveau birtaşii spartani"). Supralicitandu-şi forţele, Lysandros jefuieşte oraşele din Eolida, ceea ce provoacă cererea „Marelui Rege", adresată Spartei, de a-şi înfrana nesăbuitul navarh. Bănuind că nu va reuşi să-şi susţină poziţia în Apela spartană. Lysandros încearcă să-şi recaştige credita, in Phocida, unde. în 395 î.e.n.. moare, in timp ce oastea ii este spulberată la Haliartos de atenienii coalizaţi cu iebanii şi corintienii.

Această luptă, tot intergreacă, tinand tot de aşa numitul „război corintic" (395-387), î.e.n. nu face parte nici din „războiul peloponesiac", pe care-l continuă totuşi (se consideră că războiul peloponesiac s-a încheiat în 404 î.e.n., prin capitularea Samosului, ultimul aliat credincios al Atenei), nici din cele medice (al căror apendice îndepărtat cu aproape un secol este), cu toate că apare şi ca ecou al acestora din moment ce banii persani au ridicat contra Spartei coaliţia Atena - Corint - Argos - Megara - Beoţia. Mai ales că, după înfrângerea aliaţilor la Coroneea, în iulie 394 î.e.n., de regele spartan Agesilaos, precum şi a flotei spartane la Cnidos, în august acelaşi an, de flota aliată şi persană comandată de satrapul Pharnabaze şi de un atenian, Conon (după care Atena, intens sprijinită de Imperiul persan, îşi reface „zidurile lungi"), pacea, mai numită ori „pacea regelui", ori „pacea lui Antulcidas" (spartanul care a dus tratativele), a fost negociată, în 387 - 386 î.e.n., între Imperiul persan, ce recaşligă oraşele ioniene - pretextul războaielor medice -, şi un reprezentant al tuturor grecilor.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 06 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---