CONSTITUŢIA ROMÂNIEI afirma:
Art. 38. Munca şi protecţia socială a muncii
-Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit; alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere.
-Salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii. Măsurile de protecfie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.
-Durata normală a zilei de lucru este în medic de cel mult 8 ore.
-La muncă egală, femeile an salariul egal cu bărbaţii.
-Dreptul ia negocieri colective în materie de muncă şi caracterul o bligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.
Art. 39-Munca forţată este interzisă.
Art. 40-Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale.
-Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.

În drumul lor către şcoală, copiii întâlnesc la tot pasul oameni care muncesc : şoferul care conduce autobuzul, brutarul care vinde pâinea, muncitorii care întreţin curăţenia oraşului etc ... La şcoală, de asemenea, toată lumea munceşte : elevul, profesorul, directorul, portarul, bucătarul etc.

Oare ce simt oamenii când muncesc ? Simt ei munca ca pe o corvoadă, o robie pe care trebuie să o accepte în ciuda faptului că îi oboseşte, îi plictiseşte, îi umileşte ?
Sau, dimpotrivă, oamenii sunt bucuroşi când muncesc, se simt utili, buni şi mai puternici, simt că îşi câştigă libertatea prin ceea ce ei creează ?
Altfel spus, să vedem în ce condiţii munca ne oferă satisfacţii şi în ce condiţii este aducătoare de nefericire. Pentru aceasta vom porni de la întrebarea : „ Pentru ce (de ce) muncesc oamenii ? "

Un prim răspuns ar fi: oamenii muncesc pentru a produce ceea ce este necesar vieţii lor (bunuri şi servicii). Muncesc pentru a trăi.
Răspunsul nu este însă complet. Sunt oameni bogaţi care pot trăi din veniturile lor până la sfârşitul vieţii fără să fie nevoiţi să muncească şi, totuşi, ei continuă s-o facă. Acum câteva decenii, un cercetător american a realizat o anchetă socială pornind de la întrebarea : „Dacă aţi avea o sursă importantă de venit, aţi mai continua să munciţi ? " Majoritatea celor investigaţi au declarat că nu ar abandona munca. Aceasta înseamnă că, pentru ei, ca şi pentru noi, munca reprezintă mai mult decât un simplu mijloc de trai. Munca face posibilă viaţa oamenilor (prin producerea de bunuri şi servicii), dar ea este în acelaşi timp un mod de viaţă, dă sens vieţii. Munca este aducătoare de satisfacţii, prin ea ne simţim împliniţi.
Dar. orice fel de muncă dă sens vieţii noastre ? Totdeauna munca ne aduce satisfacţii ?

Să ne gândim, bunăoară, la Sisif cel osândit de zei să urce neîncetat o stâncă uriaşă până în vârful muntelui şi apoi să o lase să se rostogolească la vale ca, mai apoi, să-şi reia necontenitul urcuş. Este Sisif satisfăcut de munca sa ?

Un alt exemplu : să presupunem că doi tineri sunt angajaţi la o întreprindere să execute următoarele sarcini de serviciu : el dintâi să traseze - pe străzile principale ale oraşului - trecerile de pietoni în timpul zilei; cel de-al doilea să şteargă în timpul nopţii liniile trasate de cel dintâi. Celor doi tineri întreprinderea le oferă salarii mari pentru munca lor. Se vor simţi cei doi tineri mulţumiţi de munca lor ? Va fi munca lor aducătoare de fericire ?

în ambele exemple munca este lipsita de rost, este inutilă (nu are sens) şi de aceea ea generează insatisfacţii, fiind resimţită de cel care o execută ca o pedeapsă, ca o tortură, sau în cel mai hun caz ca un „ rău necesar" . Lipsa de sens, inutilitatea muncii are un efect negativ asupra omului: îl degradează, îl distruge echilibrul psihologic. Este o lege psihologică fundamentală : efortul lipsit de sens, chiar dacă este recompensat, este frustrant.

Oamenii nu muncesc deci numai pentru a-şi câştiga existenţa, ci şi pentru că simt nevoia să facă ceva folositor, să fie utili.

Gândul că suntem utili reprezintă o importantă sursă de fericire şi un izvor de echilibru. Satisfacţia muncii derivă deci, în primul rând, din utilitatea ei. In viaţa de toate zilele se întâmplă însă să facem - cu bună ştiinţă - şi lucruri inutile, pentru ca, de exemplu, aşa ne cere şeful. „ Dacă şeful zice să fac aşa, eu aşa trebuie să fac , deşi îmi dau seama că este fără rost. Eu trebuie să mă consolez cu gândul că decizia îi aparţine lui, mie revenindu-mi doar execuţia " . Aceasta este însă o falsă şi temporară consolare. Având conştiinţa că executăm ceva inutil pentru că şeful ne-o cere, simţim că ne comportăm altfel decât suntem în realitate, ne simţim străini de propria noastră muncă, de propriul nostru mod de a fi, de propriile noastre idealuri. Deci, activitatea inutilă, indiferent care este cauza ei, nu aduce decât nemulţumire .
în altă ordine de idei, satisfacţia muncii depinde nu numai de rostul pe care îl are (de utilitatea ei), ci şi de alţi factori importanţi, cum ar fi : conţinutul muncii şi relaţiile de muncă.

In ceea ce priveşte conţinutul muncii - respectiv, ceea ce trebuie să facă fiecare - cercetările au dovedit că următoarele caracteristici ale muncii generează satisfacţii sau insatisfacţii :
- Varietatea /monotonia. Munca monotonă este plictisitoare, în timp ce munca variată este mai stimulativă.
- Calificarea necesară. O muncă ce solicită o înaltă pregătire profesională oferă satisfacţii mai mari decât o muncă ce necesită o pregătire profesională redusă.
- Rutină / inovaţie. Munca de inovaţie care dă câmp liber creativităţii, care ridică probleme noi de soluţionat oferă satisfacţii mai mari decât o muncă de rutină.
- Conducere - execuţie. Munca de conducere solicită mai mult capacităţile intelectuale ale individului, oferă mai multă autoritate şi prestigiu decât munca de execuţie. Să participăm, deci, la conducere !
- Corespunde / nu corespunde cu propriile talente şi aptitudini. Este foarte important ca munca pe care o desfăşurăm să fie potrivită cu aptitudinile şi talentele noastre, altfel nu vom ajunge la mari performanţe niciodată şi vom fi mereu nemulţumiţi. Un alt factor important care influenţează satisfacţia muncii o constituie relaţiile de muncă, respectiv, relaţiile cu colegiia relaţiile cu şeful.

Cand colegii colaborează, comunică, schimbă idei între ei munca devine sursă de satisfacţii. Dimpotrivă, atunci când intre colegi relaţiile sunt conflictuale, ele generează insatisfacţia muncii.

Pe de altă parte, şeful colectivului de muncă joacă un rol important în închegarea sau dezbinarea acestuia, în dezvoltarea unor relaţii de grup de cooperare sau conflictuale. Dacă seful reuşeşte să mobilizeze membrii grupului în realizarea sarcinilor de muncă, dacă este imparţial şi democratic în relaţiile cu subalternii munca va oferi satisfacţii tuturor.

Vrei să fii satisfăcut de munca ta ? Dacă da, urmează aceste sfaturi:
- Alege profesia şi locul de muncă în funcţie de propriile aptitudini şi înclinaţii !
- înfrumuseţează-ţi locul de muncă !
- Preferă întotdeauna lucrul bine făcut şi nu munca de mântuială !
- Participă activ la rezolvarea problemelor colectivului de lucru !
- Fii atent la relaţiile cu ceilalţi, pentru că şi tu eşti responsabil de „ atmosfera " existentă în grup.

---

Tag-uri: social, interactiune, individ, relatii

---

Categorie: Diverse  - ( Diverse - Archiva)

Data Adaugarii: 12 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---