Zeii Egiptului

Egiptenii aveau multi zei. Unii erau zei ai naturii: Ra, zeul soarelui; Thot si Khons, zeii lunii; Nut, zeita cerului; Geb, zeul pamantului; Hapi, zeul Nilului; si Amun, zeul puterilor vietii ascunse din natura. Altii reprezentau ideii: Maat era zeita adevarului, dreptatii si ordinii. Thoth era zeul stiintelor si al intelepciunii. Ptah era zeul mestesugurilor. Multi egipteni se inchinau lui Osiris, in speranta ca vor trai si dupa moarte. Se spunea despre Osiris ca fusese ucis de catre fratele sau si apoi facut rege al lumii de dincolo.

Animalele despre care se credea ca poseda calitati deosebite erau tratate ca intrupari ale anumitor zei. Ele intruchipau "imaginea vie" a zeilor lor. Astfel, taurul (Apis) era sacru, reprezentandu-l pe Ptah, pasarea ibis pe Thot, soimul pe Horus, pisica pe zeita Bastet. Uneori, zeul era reprezentat ca purtand capul animalului sau sacru, pentru a fi recunoscut mai usor.

Avand atatia zei diferiti care la controlau lumea, egiptenii au incercat sa faca o legatura intre lumea divina si cea a oamenilor. Ei au dat nastere "miturilor" (legende despre zei), in care zeii erau deseori grupati pe "familii". Astfel, existau zeii supremi, sot si sotie, si fiii lor, care erau mai putin divini decat ei.
In secolul al XIV-lea i.Hr., faraonul Akhenaton a incercat sa impuna ca divinitate suprema pe zeul soarelui, Aton (reprezentat de discul solar), dar nu a reusit, iar dupa vreo zece ani egiptenii s-au reintors la zeii pe care ii venerasera inainte.

Inchinarea in marile temple

Egiptenii si-au imaginat viata zeilor dupa propria lor viata de zi cu zi. Imensul templu de piatra, ascuns in spatele marilor ziduri de caramida, era salasul zeului. Preotii erau servitorii lui. Acestia il trezeau in fiecare dimineta cu un imn de adoratie, rupeau sigiliile de la sanctuar, il imbracau si ii aducea ofrande: mancare si bauturi la masa de dimineata. Inainte de a fi mancate in final de preoti, aceste ofrande erau asezate in fata statuilor ce ii reprezentau pe stramosii faraonului (primii regi ai Egiptului) si pe oamenii de seama. La amiaza, o ceremonie mai scurta si aducera ofrandelor constituiau "pranzul" zeului. Dupa cea de-a treia ofranda ("cina"), zeul "era adormit" cu un imn de seara. La marile sarbatori, statui mai mici de-ale zeilor erau purtate in procesiune din templu in templu. Acestea erau zilele in care zeii "mergeau in vizita", pentru a celebra uneori evenimente despre care povestesc miturile. Oamenii credeau ca "sufletul" zeului traia in statuia lui din templu.

Teoretic, insusi faraonul era, marele preot al tuturor zeilor. In practica, loctiitorii sai erau marii preoti ai diferitelor temple, asistati de alti preoti. Doar regele, preotii si inaltele oficialitati puteau trece dincolo de prima curte luminata de soare, in salile interioare obscure, in care se inaltau coloanele si, apoi, in intunericul incaperii sacre din centrul templului. Ceremonia cultului zeului soare impus de Akhenaton se desfasura la fel, cu deosebirea ca templele se aflau in aer liber. Exista un imn celebru care-l proslaveste pe Aton drept creator ce stapaneste lumea. Cercetatorii l-au comparat cu Psalmul 104. Dar imnul egiptean nu are nici o legatura cu psalmul si nici cu inchinarea evreilor la un singur Dumnezeu.

Rolul Regelui

Faraonul era intermediarul dintre zei si oameni. Prin preotii sai loctiitori, el aducea zeilor ofrande din partea oamenilor, pentru ca zeii, la randul lor, sa-si poata revarsa darurile peste Egipt (revarsari bune ale Nilului, recolte bogate). El aparea si ca reprezentant al zeilor printre oameni. Tot el conducea constructia si intretinerea templelor care erau ridicate intotdeauna in numele sau.

Religia poporului

Marea masa a oamenilor de rand nu putea intra in templele importante ale regatului. Ei ii vedeau pe zei doar la marile sarbatori, cand statuile lor invelite in valuri erau purtate de catre preoti in timpul procesiunii, in mici barci sfintite. In schimb, ei se inchinau la altare locale mai mici sau in capelele de la portile marilor temple. Venerarea lor consta mai ales in aducerea ofrandelor, urmandu-se anumite ritualuri stabilite. La marile sarbatori li se permitea sa petreaca. De asemenea, li se dadea voie uneori sa-si venereze propriul lor zeu. Cand se abateau asupra lor anumite necazuri, cum ar fi bolile, egiptenii credeau ca sunt pedepsiti de zei pentru pacatele lor. De aceea, ei isi marturiseau pacatele si se rugau pentru vindecare si ajutor. Daca se vindecau, ei lasau mici inscriptii cu un scurt imn dedicat zeului sau zeitei, pentru ca multumirile lor sa fie pastrate.

Ca majoritatea popoarelor, vechii egipteni aveau simtul moral al binelui si raului. Crima sau hotia erau considerate lucruri rele si in vremea aceea, ca si acum. Insa, pentru a apela la puterile supranaturale, egiptenii foloseau magia. Magia benefica, sau "alba", avea drept scop prevenirea necazurilor vietii. Cea malefica, sau "neagra", era o crima si se pedepsea ca atare. Magia consta de obicei in incantarea exacta a formulelor magice asupra unor mici statuete sau desene legate de subiectul vrajii. Multi oameni purtau obiecte ce purtau noroc, sau amulete. Simbolul vietii - scarabeul ce reprezenta reinnoirea - era foarte popular.

Viata de apoi

Primii egipteni isi ingropau mortii de-a lungul granitelor deserturilor aride care margineau Valea Nilului. Nisipul uscat si soarele fierbinte deshidrata, facand posibila pastrarea corpurilor in morminte sapate la mica adancime in pamant. De aceea, atunci cand mormintele au devenit prea mari si prea adanci pentru a mai permite caldurii soarelui sa deshidrateze cadavrele, egiptenii au facut-o artificial. Impachetau corpul celui mort cu sare, pentru a se deshidrata, apoi il umpleau cu produse rasinoase si arome si-l infasurau in panza (mumificare). Mumia era pusa apoi in cosciug si ingropata cu celelalte bunuri.

Majoritatea egiptenilor sperau sa aiba parte dupa moarte de o viata placuta, in imparatia lui Osiris. In mormintele lor existau carti cu formule magice menite sa-I ajute sa treaca cu bine de judecata mortilor. Acestea ocoleau testul moral al judecatii. Cea mai celebra colectie de formule magice este Cartea Mortilor.
Sufletele regilor morti isi petreceau viata de dupa moarte cu zeul soarelui, traversand cerul in timpul zilei in barca lui cereasca. Apoi, noaptea treceau in imparatia lui Osiris, unde aveau grija de mortii lor. Importanta acordata mumificarii, magiei si mormintelor bogat ornamentate au generat o perspectiva foarte materialista asupra vietii de apoi.

---

Tag-uri: religie, zei, mit

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 17 December '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---