Domnia acestui suveran puternic (2045-2000 î.e.n.), cel mai puternic pe care l-a avut cetatea Ur, se desfăşoară în perioada de amurg a statului sumerian. Sub dinastia a III-a din Ur, Sumerul cunoaşte o ultimă renaştere. Primul suveran al dinastiei, Ur-Nammu (2065-2046 î.e.n.), favorizat de victoriile lui Utuhegal (din Uruk) asupra gutilor, întăreşte forţa statului cucerind şi alipind Lagashul, Nippurul şi Larsa. Shulgi, fiul său, moştenea, la urcarea pe tron, un regat întins, care-i permitea să continue eliberarea Mesopotamiei de sub dominaţia gutilor şi, totodată, să extindă imperiul sumerian, la acea dată semitizat aproape în întregime.

O primă etapă, în cuceririle lui Shulgi, o constituie luare a Urukului şi a nordului mesopotamian şi consolidarea stăpanirii sale în acest regat sumero-akkadian. Efectuează o reformă a armatei sumeriene, adoptand arcul akkadian şi acordand ostaşilor loturi de pămant. Se îndreaptă apoi asupra Elamului, pe care-l supune. Aceeaşi soartă o are Assurul, în nord şi Shulgi se intitulează „rege al celor patru ţări ale lumii", care „şi-a îndreptat paşii de la Marea de Jos (Golful Persic) la Marea de Sus (Medi-terana)", după cum glăsuieşte o inscripţie din vremea sa. A înţeles, mai bine decat înaintaşii săi, că şubrezenia imperiilor mesopotamiene anterioare a stat în tendinţa centrifugă întreţinută de palesii din fruntea cetăţilor sumeriene, care moşteneau această funcţie, formand astfel o puternică aristocraţie care oricand, întemeiată pe dreptul sumerian, se putea pune în fruntea unei mişcări dizidente ce ducea fie la dezlipirea din imperiu, fie la slăbirea lui prin lupte pentru putere.

Desfiinţeză deci, printr-o reformă administrativă funcţia de patesi, pe care o preiau acum funcţionari numiţi de rege şi care purtau, numai ca titlu administrativ, vechiul nume al funcţiei. Strălucirea domniei lui Shulgi devine atat de mare, încat el şi fiul său, Bursin, încep a fi, în inscripţii, confundaţi cu zeitatea. O zeitate, se va vedea nu mai tarziu de 50 de ani, fragilă. De Mesopotamia se apropia cel mai mare pericol care o ameninţase vreodată: amoriţii. Shusin, urmaşul lui Bursin, apreciind amploarea navalei, construieşte în vest o linie de fortificaţii contra triburilor din „ţara Amuru" (identificată în izvoarele cuneiforme cu Siria Superioară şi Arabia Septentrionară, populate de nomazi de origine semitică). La est un alt pericol: elamiţii, popor foarte vechi şi mandru, nu putea suporta starea de dependenţă în care-i adusese Shulgi; răscoalele lor au fost duse în tot lungul dinastiei a III-a. Invazia amoriţilor, conjugată cu cea a Elamului, străpunge linia de fortificaţii şi zidurile Urului, ultimul rege din Ur, Ibi-Sin, este înfrant, în 1930 î.e.n., şi dus prizonier în munţii Elamului. O parte dintre amoriţi s-au răspandit spre vest şi au avut, ca principal centru de dezvoltare, Alepul sau Halpa. Alepul va deveni reşedinţa statului amorit Iamhad, oare, împreună cu hurriţii şi cu populaţiile înrudite cu indoeuropenii din India de Nord (zeităţi comune indiene: Indra, Varuna, Nasatia) vor forma statul Mitanni. O altă parte dintre amoriţi a rămas în Sumer, care şi-a încheiat existenţa politică independentă, exercitand, în schimb o solidă influenţă asupra civilizaţiei mesopotamiene ulterioare.

Amestecul dintre amoriţi şi sumerieni va da naştere unui nou popor - babilonienii, al căror oraş, Babilonul, îşi va disputa întaietatea în Mesopotamia cu o altă putere care apărea tot atunci pe scena istoriei - statul asirian. Dar, fie stăpanul „celor patru ţări ale lumii", fie supus Asiriei, Babilonul, datorită imenselor sale acumulări spirituale şi artistice, precum şi rolului său economic şi financiar, va fi vreme de peste un mileniu metropola necontestată a Ţinutului dintre cele două fluvii.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 13 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---