1 a) Lingvişti români şi străini de prestigiu, istorici, arheologi au pus în evidenţă, în decursul timpului (şi activitatea continuă) date şi documente de limbă care statuează originea limbii române, caracterul acesteia, dezvoltarea ei. Fără a epuiza lista acestora menţionăm pe: Ovid Densusianu, I. A Candrea, Sextil Puşcariu, Al. Philippide, Theodor Capi-dan, Emil Petrovici, Nicolae Drăganu, Alexandru Rosetti, Dimitrie Macrea, Ion Coteanu, Eugen Coşeriu, Iorgu Iordan, Alexandru Graur, Gh. Mihăescu, G. Giuglea, Al Niculescu, Ion Pătruţ, Gh. Stănescu, I. I. Russu, C Poghirc, Theodor Hristea, Viorica Pamfil, Luiza Seche, Grigore Brâncuşi, Marius Sala, Mioara Avram, Andrei Avram, E. Vasilia V Arvinte,'Ladislau Gal di, Mircea Zdrenghea, S. Mândrescu, Matilda Caragiu-Marioţeanu, V. Guţu-Romalo, Măria Manoliu, Valeriu Rusu etc.

b) Dintre istorici menţionăm: cronicarii, reprezentanţii Şcolii Ardelene, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, David Prodan, Ştefan Pascu, Silviu Dragomir, C. Giurăscu, Dinu C. Giurăscu, C, Daicoviciu, Florin Constantiniu, Adolf Ambruster, Eugen Cizek;

c) Printre lingviştii străini: Friedrich Diez (german), Alf Lombard (suedez), Carto Tagliavini (italian), Mario Ruffini (italian), Alain Guil lermou (francez), Walther von Wartburg (elveţian), Ernst Gamillscheg (austriac), Werner Bahner, G. Weigand, W. Meyer-Lubke (germani) etc.

d) Părţile componente ale limbii române sunt: fonetica, vocabularul, morfologia, sintaxa, ortografia şi punctuaţia - cu unele subcapitole speci fice fiecărui compartiment.
In evaluările istoriei limbii se ţine seamă de toate compartimentele ei, precum şi de influenţele din afara limbii, în concordanţă cu dezvoltarea generală istorică, socială, culturală a poporului nostru.

2 a) Intre condiţiile istorice şi sociale în care s-au format limba şi poporul român reţinem, mai întâi, faptul că acesta a fost un proces înde lungat, care a început cu aproape 200 de ani înainte de cucerirea militară a Daciei (105-l06 d.H), din momentul în care romanii au ajuns la Dunăre, pe care au transformat-o într-unui din drumurile lor principale, în centrul şi sud-estul Europei. Pe baza descoperirilor arheologice ale lui Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, în Istoria românilor, a arătat, încă din 1936, că o dată cu garnizoanele romane de pază ale drumului roman care devenise Dunărea, începuseră şi penetrări de populaţie paşnică romană, în Dacia, prin meseriaşi, negustori, agricultori.

Un rol deosebit, înainte de cucerire, l-a avut înfrângerea dacilor de către romani, în sud-vestul Transilvaniei, la Tapae, în anul 88 d.H., pentru ca după pacea încheită în 89 Decebal să devină apropiat Romei explicabilă fiind şi latinizarea chiar a numelui Decebalus, după inscripţiile cu litere latine de pe cele două vase descoperite în ruinele palatului de la Sarmisege-tuza fostă capitală a Daciei.

Pacea a permis legiunilor romane din Panonia, de Ia Dunăre şi de la Marea Neagră să străbată Dacia, împotriva triburilor germanice, mongole, sarmate care ameninţau la nord şi la răsărit ţara, Tot ca o dovadă a intereselor romanilor pe ambele mâluri ale Dunării este şi construirea podului, de către Traian, la Drobeta Turnu-Severin, la începutul secolului al II-lea d.H. Menţionăm că luptele dintre daci şi romani începuseră încă din anul 86'd.H, în timpul împăratului Domiţian.

b) Provincia Dacia va fi stăpânită 165 de ani (106- 271). Limba dacilor a dispărut, instituindu-se o latină unitară, atestată de cele 3000 de inscripţii romane, descoperite pe întreg teritoriul României. Columna lui Traian reprezintă cel mai important document de ates tare a evenimentelor istorice. Apar, în acest sens, nume de persoane şi de locuri (onomastică şi toponimie) preluate de la daci: Apulum (Alba lulia), Ampeium (Zlatna), Potaissa (Turda), Napoca (Cluj), Co-midava (Râşnov), Drobeta (Turnu-Severin), Daphne (Olteniţa), oraşe importante în ceea ce priveşte romanizarea dacilor. Nume de râuri: Aluta (Olt), Crisus (Criş), Samus (Someş), Tibiscus (Timiş), Argessas (Argeş) etc.

c) Printre factorii care au contribuit la romanizare menţionăm
- serviciul militar, în care tinerii daci, ca şi cei gali şi iberici, se înrolau, având unele avantaje nu mai erau sclavi, erau împroprietăriţi la terminarea stagiului (20- 25 de ani), devenind veterani;
- căsătoriile între soldaţii, veteranii romani şi femeile dace, copiii născuţi beneficiind de avantajele cetăţeniei romane;
- creştinismul răspândit în limba latină. Noţiunile de bază ale credinţei creştine se regăsesc în limba română, prin moştenirea unor termeni din latină: Dumnezeu (din domine deus), creştin (din chris-tianus), biserică (din basilica), botez (din baptisium), rugăciune (din rogationem), preot (din presbiterus), cruce (din crucem), păcat (din pecatum), înger (din duiangelus), drac (din draco) etc.

d) S-au păstrat din limba latină o serie de termeni legaţi de muncă, de aşezare, de agricultură, viticultură, grădinărit: sat (fossatum, localitate întărită printr-un şanţ), ara (arare), semăna (seminare), grâu (granum), secară (secale), orz (hordeum), legume (legumen), cânepă (cânepa), in (linum), aur (aurum), argint (argentum), sare (salem), cal (caballus), vacă (vaca), vie (vinea), viţă (vitea), poamă (poma), must (mustus), ceapă (caepa). varză (viridia) etc.

e) în Dacia felix - Dacia cea fericită - se continuă procesul de romanizare şi după părăsirea oficială a Daciei de către împăratul Aurelian - 271 -, prin intensificarea pătrunderii limbii latine în masele largi rurale. Astfel, limba latină s-a generalizat treptat şi în rândul dacilor liberi neromanizaţi, după anul 300, atât în vechea provincie romană, cât şi în rândul populaţiei daco-romane rămase pe loc.

f) Din contopirea' elementului etnie de bază reprezentat de daco-geţi cu cel roman s-a constituit populaţia daco-romană de limbă latină.

3. a) Limba română este continuarea latinei populare, latina vulgară, vorbită de păturile largi populare, fără a fi definită prin literatură şi şcoală, fiind însă unitară şi conservând elemente arhaice, asemenea limbii italiene.
La sfârşitul secolului al IV-Iea, Imperiul roman se împarte în două, în Imperiul de Răsărit cu capitala .a Constantinopol, şi Imperiul de Apus, cu capitala la Ravena, şi apoi, din nou la Roma, aceasta ducând la lupte teritoriale, politice, religioase, între Apus şi Răsărit, la izolarea treptată a romanităţii de apus de cea de răsărit.

b) Procesul de formare a limbii române se încheie în secolul al VII-lea. Invaziile popoarelor migratoare: goţi. gepizi, huni, avari, slavi etc. au influenţat limba fără însă a modifica fondul principal de cuvinte şi structura gramaticală de origine latină.

4. a) Limba română face parte din familia limbilor romanice, în număr de zece: italiana, franceza, spaniola, portugheza, româna, sarda, retoromana, provensala, dalmata, catalana.
Limbile romanice fac obiectul unor studii de peste 150 de ani, romanistica comparată aducând în planul unor interese largi lingvişti germani, englezi, americani, din ţările cu limbi romanice; lingvistica română cunoaşte importante împliniri.
In anul 1968 s-a constituit Academia latină internaţională, primul congres având loc la Roma (1969), iar al doilea la Bucureşti (1970).

b) Spiritul latin a fost susţinut în timp de personalităţi ale culturii noastre, ca: Dosoftei, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu, Timotei Cipariu, Simion Bărnuţiu, A. T. Laurian, B. P. Hasdeu, Titu Maiorescu, Alex. Odobescu, M. Eminescu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Vasile Bogrea, Ovid Densusianu, Sextil Puşcariu, Iorgu Iordan, Al. Rosetti, Dimitrie Macrea, I Coteanu, G. Popa-Liseanu, Ştefan Bezdechi, E. Lovinescu, N. I. Herescu, T. A. Naum, Măria Manoliu, Marius Sala, Alex. Niculescu, Cicerone Poghirc etc.

5. a) Limba română s-a format la nordul şi sudul Dunării, având ca nucleu actualul teritoriu al patriei noastre. Substratul traco-dacic constituie elementul de originalitate al limbii noastre. Drept dovadă sunt cele peste 100 de cuvinte izolate şi 2200 de nume proprii, moştenite din limba dacă, dacii vorbind aceeaşi limbă indo-europeană ca tracii din jumătatea de nord-est a Peninsulei Balcanice. Printre aceste cuvinte menţionăm: abur, balaur, barză, brad, birău, buză, căciulă, cătun, cioară, cioc, copac, copil, ghimpe, groapă, grumaz, mal, mazăre, mânz, moş, ţap, vatră, viezure etc.
Tot din limba dacă se păstrează: Argeş, Criş, Dunăre, Motru, Mureş, Olt, Prut, Someş, Timiş, Tisa; nume de persoane probabil Bucur şi Bucura.
Folosind metoda comparativ-istorică s-au stabilit reguli ale evoluţiei fonetice, asemănări şi deosebiri între limba română şi latină, între limba română şi celelalte limbi romanice sau limba română şi limba al baneză.

b) Dialectele limbii române sunt: dacoromân, din care s-a dezvoltat dacoromâna - limba vorbită în nordul Dunării; aromân - aromâna -vorbită în Macedonia; meglenoromân - meglenoromâna - vorbită în Meglenia, zonă din nordul Greciei, istroromân - istroromâna ■ vorbită în peninsula Istria de la Marea Adriatică (dispărut astăzi). Ultimele trei dialecte se vorbesc în sudul Dunării. Diferenţele între dialectele limbii române sunt de natură fonetică, lexicală, morfologică şi sintactică.

c) în cadrul dacoromânei se pot identifica unele deosebiri, ceea ce face să se vorbească de subdialecte, fără însă a modifica unitatea limbii - modificările nefiind de structură (ca în cazul aromânei, al meglenoromânei, al istroromânei). Astfel pot fi citate ca subdialecte: muntean, moldovean, maramureşean, crişan, bănăţean, dar în interiorul acestora se vorbeşte şi despre graiuri - vrâncean, oltean etc.
6. a) Prin secolele XII sau XIII a fost introdus alfabetul slav în cancelaria domnească, limba fiind scrisă cu caractere chirilice.

Aspectul bulgar al unor elemente slave din limba româna se datorează faptului că slavii care au locuit pe teritoriul ţării noastre vorbeau o limbă cu caracter bulgăresc.
Apariţia slavilor-bulgari, a maghiarilor, în secolele X şi XI în Transilvania au influenţat istoria şi limba românilor.

Printre împrumuturile slave păstrate menţionăm babă, cocoş, deal, prieten, sfânt, soroc, ţintă, a trăi, vorbă, voinic etc, iar din termenii maghiari: fel, chip, gând, meşteşug, oraş, neam etc. De asemenea, limba română împrumută cuvinte din limba turcă: paşă, vizir, agă, zapciu, baclava, cataif, iahnie, sarailie, iaurgiu, simigiu, sacagiu, sarma, hazna, geamgiu etc; termeni din limba neogreacă, din franceză, germană, engleză influenţează, fără să modifice substratul limbii, fondul principal de cuvinte şi structura gramaticală rămânând latine.

In ce priveşte influenţa germană, menţionăm cuvinte cu o largă răspândire: buştean, jet, joagăr, şanţ, şindrilă, stofă, cartof, gris, halbă, parizer, şuncă, şniţel, rabat, clavir, haltă.

Influenţa neogreacă: mustaţă, papură, diac, grămătic, hrisov, catarg, trandafir, plapumă, zahăr, horă, prăvălie, scandal, zodie, zugrav, taifas etc.
Am menţionat mai sus că primele scrieri în limba română au fost făcute cu alfabetul chirilic, în strânsă legătură cu organizarea politică şi bisericească. Se presupune însă că, înainte de alfabetul chirilic, românii au avut tradiţia scrierii cu alfabetul latin, păstrând cuvintele a scrie şi scriptura.

Alfabetul chirilic conţinea 43 de litere care serveau şi ca cifre. Pentru unele sunete erau mai multe semne. în anul 1787, Ienăchiţă Văcărescu, prin gramatica sa, simplifică, în parte, alfabetul. Cea mai mare simplificare a făcut-o I Heliade-Rădulescu, care la 1828 (prin gramatica sa) şi apoi la 1835 reduce numărul literelor la 27. în anul 1860, prin decret oficial dat de Alexandru Ioan Cuza, se instituie întrebuinţarea alfabetului latin în locul celui chirilic. Lupta începuse însă din perioada Şcolii Ardelene.

b) Evoluţia limbii române este legată de evoluţia culturii, a literaturii, a întregii vieţi spirituale Anul 1521 marchează, prin scrisoarea lui Neacşu de la Câmpulung, primul document scris în româneşte, urmat de cărţi bisericeşti, lucrări ale cronicarilor, ale Şcolii Ardelene, ale scriitorilor de la 1848, ale marilor clasici, mai ales prin ceea ce a dat M. Eminescu; sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX prin scriitori interbelici - Arghezi, Blaga, Sadoveanu, Rebreanu, prin scriitori contemporani Nichita Stănescu, Marin Preda, Mircea Eliade etc.

Un rol deosebit l-au avut marile personalităţi ale culturii noastre: Dimitrie Cantemir, Ion Heliade-Rădulescu, B. P. Hasdeu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, George Călinescu, Constantin Noica etc.

Dar cea mai trainică influenţă asupra limbii române a avut-o lite ratura populară, ea fiind cea mai veche literatură românească, pe care s-a altoit cea cultă, dând o literatură naţională care oglindeşte sufletul şi limba poporului pe care o reprezintă.

c) Aspectul normat al limbii naţionale se numeşte limbă literară. începuturile limbii literare se situează o dată cu apariţia tipăriturilor şi se formează îndeosebi în nordul Munteniei (Câmpulung, Târgovişte, Curtea de Argeş) şi sudul Ardealului (Braşov, Făgăraş, Sibiu) - centre cu o largă tradiţie culturală.

---

Tag-uri: limba romana, caracter latin

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 18 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---