FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 655
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Mircea Eliade - un model al culturii romane

Tag-uri Populare


comentariu   poezie   referat   istorie   antichitate   personalitati   roman   mihai eminescu   opera   camil petrescu   caracterizare   lucian blaga   mihail sadoveanu   enigma otiliei   george calinescu   literatura   o scrisoare pierduta   nuvela   rezumat   marin preda   ion luca caragiale   tudor arghezi   ioan slavici   liviu rebreanu   balada   pamant   continent   ape   geografie   poet   morometii   omor   investigatie   personaj   crima   otrava  

All Tags

Famous Forum

 

Mircea Eliade - un model al culturii romane

 Q:   Intreaba despre Mircea Eliade - un model al culturii romane       
Admiraţia pentru cineva poate induce tot felul de atitudini: admiratorul mimează ticuri verbale, activităţi, idei, stilul de viata sau incearca sa-si construiască o cariera asemănătoare - ca elevii in raport cu un profesor - sau chiar sa dezvolte acelaşi tip de personalitate - ca ucenicii fata de un guru. Exista insa si cazul in care nu imitam la propriu modelul, ci urmam numai anumite trasaturi ale acestuia construindu-ne viata, in rest, diferit.

Interesant este ca Mircea si-a căpătat numele de Eliade potrivit unei tradiţii, pentru ca cineva din familie ii admira pe Heliade Radulescu si i-a pasat copilului numele pentru ca acesta sa ajungă „la fel de mare". S-ar zice ca acest mitic inceput, de ursitoare, a fost preluat de adolescentul Mircea de tinarul Eliade, din Român ia pina in Portugalia si Franţa, el necontenind sa-si impună ore de lucru, de somn si de viata personala cu gindul la modele precum lorga, Kierkegaard, Gandhi sau Goethe. Curios, cind a ajuns el insusi sa aibă elevi si admiratori, la Chicago si in alte parti ale lumii, procesul s-a inversat, Eliade devenind acum, din subiect, obiect de admiraţie.

In România din timpul comunismului, Mircea Eliade, fie negat, fie curtat de reprezentanţii regimului, a rămas un model pentru intelectualii romani, si mai ales pentru tinerii care nu puteau ajunge sa-l cunoască direct, aceştia privindu-l nu numai ca pe un mare savant si scriitor, ci si ca pe un personaj legendar, a cărui viata, din România pina in India si America, trecind prin Franţa, si alte multe tari, părea a fi modelată ca un destin de excepţie, devenind, prin chiar aceasta, un model pentru cei ramaşi acasat. Cunoscut si apreciat pe toate meridianele, Mircea Eliade –savantul si scriitorul – a creat o opera caracteristica printr-un profund umanism.

Personalitatea enciclopedica de tip renascentist, el face parte din familia spirituala a lui Dimitrie Cantemir, B. P. Hasdeu, N. Iorga. Istoric al religiilor , orientalist, etnolog, sociolog, folclorist, eseist, nuvelist, romancier, dramaturg, memorialist – iata cateva dintre multiplele laturi ale activitatii sale. Cei care, dimpotrivă, au reuşit sa-l intilneasca au alimentat legenda, vorbind nu numai de cariera, dar si de generozitatea lui Eliade, acesta nerefuzind sa vadă practic pe nimeni, nici măcar pe Adrian Paunescu. A sosit oare momentul sa ne intrebam, obiectiv si echilibrat, daca Mircea Eliade ar putea fi acum un model, cu adevărat important? După ce a fost un model pentru generaţia 1927 - sub numele de „sef" al acesteia - el si-a recistigat sau pierdut acest „titlu public" in deceniile următoare, dar a rămas mai tot timpul un „model personal" pentru mulţi tineri, de la loan Petru Culianu la ultima generaţie de istorici ai religiei de astăzi.

Momentul de a discuta circumstantele in care se poate vorbi despre Mircea Eliade ca ,, model ,, a venit din următoarele motive. Opera lui este aproape integral publicata, excepţii fiind doar ediţia integrala a Jurnalului, care poate intirzia insa foarte mult din motive testamentare, si publicarea in curind a ultimelor volume de publicistica, cunoscuta insa in linii mari. Ediţia in doua volume a scrierilor din Portugalia, inclusiv a Jurnalului portughez inedit, revelează, este adevărat, un „nou Eliade", dar, fata de acesta, viitoarele publicaţii nu cred ca ne mai pot rezerva mari surprize.

Mişcarea de balanţa a cercetării in istoria religiei, de la abordarea fenomenologica la cea istorica (critica fata de Eliade), pare a accepta din nou si relevanţa filozofica a faptului religios; acest lucru, împreuna cu revival-ul credinţei in diverse tari occidentale ii face pe mulţi sa se întrebe daca „nevoia de sacru" sau chiar prezenta acestuia in cultura moderna - o teza frecventa la Eliade - nu este ceva care a rezistat cu succes oricărei forme de secularizare. Putem deci evalua acum mai simplu si mai relaxat decit cu citiva ani in urma ce inseamna Mircea Eliade in cultura. Cred ca noi romanii trebuie sa intreprindem primii acest pas, nu pentru ca Eliade nu ar avea valoare si in alte lumi culturale si ştiinţifice, ci pentru ca Eliade insusi nu a incetat niciodată sa se considere un scriitor roman, si nu un „profesor american", cum decreta de curind, cam hilar, un tinar filozof bucurestean. Ce este atunci Mircea Eliade pentru cultura romana, ignorind deocamdată dilemele capcane cu privire la „adevărata" sa identitate: naţionala sau internaţionala, ştiinţifica sau scriitoriceasca, filozof sau istoric al religiilor, adept sau adeversar al metodei in aceasta din urma etc?

Mai intii, Mircea Eliade a scris in mai multe genuri, neacoperite la un loc de nimeni altcineva in România: povestire, roman, teatru, jurnal, memorii, ziaristica politica, critica literara si eseu cultural, istorie, eseu filozofic, istorie si filozofie a religiei, indianistica, biografie, cursuri academice, corespondenta, conferinţe, traduceri.
Deşi este limpede că teatrul lui, de exemplu, este mai slab decit romanul, totuşi, capacitatea lui Eliade de innoire a multor genuri a fost, după mărturia contemporanilor, remarcabila. Totuşi, putem fi de acord cu faptul ca imensitatea cantitativa a operei s-a insotit de o inalta creativitate la nivelul acestei intregi opere - este si autoevaluarea din Jurnalul portughez - rar intilnita la alţi autori romani. Sa nu uitam, de asemenea, ca Eliade si-a scris opera ştiinţifica si academica in mai multe limbi, dar ci a rămas la limba romana in toata opera lui literara, memorialistica si cea mai mare parte a ziaristicii si corespondentei. Nici tipul de discurs, nici vehicolul lingvistic si nici diferentele de spaţiu sau timp nu au dus insă la denivelări de valoare sau la incompatibilităţi tematice: dimpotrivă, opera sa dovedeşte o rara unitate. Ea degaja, de aceea, un sentiment de împlinire si de seninătate puţin intilnit la alţi autori romani, excepţie fâacind poate numai Sadoveanu, Blaga si inca doi-trei alţii. Din Jurnalul portughez rezulta ca aceasta seninătate nu este nici congenitala, nici exemplu de suficienta de sine, ci victoria operei asupra vieţii, a voinţei asupra pasiunilor. Din acest punct de vedere, opera lui Mircea Eliade cistiga o valoare exemplara, de efort creator si lupta cu sine, rara intr-o cultura precum cea româana, care nu cunoaste, cu citeva excepţii, nici mari destine tragice, nici mari vieţi eroice.

Eliade a promovat adesea, mai ales in opera sa de tinereţe, marea linie naţionala in cultura romana, de la Cantemir la Eminescu si de la Hasdeu la Parvan si lorga. Nu cred ca aceasta a fost singura linie importanta , dar este indiscutabil ca ea, in ciuda unui anume conservatorism, a acordat stabilitate si specificitate culturii romaneşti. Or, intr-o cultura moderna, formata in mare măsura in epoca romantismului si a creării statului naţional, numai o „linie naţionala" putea justifica adjectivul „romaân" din expresia „cultura romana". Solidaritatea exprimata cu acest discurs cultural, atit in tara, cit si in strinătate, sugereaza ca Eliade s-a vazut el insusi ca descinzind din acesta si continuindu-l, indiferent de faptul ca a abordat alte domenii si teme. Eu cred ca Mircea Eliade aparţine acestui curent naţional, identificarea sa cu aceasta cultură naţională s-a aliat cu o maxima deschidere faţa de alte culturi europene si asiatice, opusă obişnuitei dependente de librăria franceză a eseistului român.

In fine, pasiunea lui Eliade pentru aceste diferite tipuri de creativitate s-a situat in cadrul unei spiritualităţi ecumenice, de la cea arhaica la curente moderne, in care romanii nu erau nicicum inferiori altora. Cred că putem, de aceea, vorbi de un anume caracter de reprezentativitate a lui Eliade, nu numai prin coerenta si seninătate a operei, dar si printr-o neobişnuita capacitate de integrare a unor valori culturale foarte diferite, gratie permanentei lor raportări la un acelaşi triunghi normativ fundamental: romanitate-occidentalism-spiritualitate. Dar, daca inlocuim primii doi termeni cu oricare alţii locali si internaţionali, nu găsim in aceasta formula tripartita „cheia" oricărei mari creaţii din istoria lumii, rezistenta la eroziunea timpului? Este poate de adăugat si un sens prescriptiv implicit al acestei formule eliadesti: nu pierde relaţia cu cultura din care ai pornit, precum mulţi refugiaţi in Occident, cu mediocre realizări, dar nici nu te limita la ea, ignorind pierderea pe care o reprezintă absenta cărţilor străine, ca la cei ramaşi, adesea fără voie, in România, căci atunci caziin emfaze provinciale.

Eu cred ca nu numai noi am inteles meritul sintezei lui Eliade, bucurindu-ne ca a dus elemente romaneşti in contexte internaţionale, ci si mulţi admiratori ai lui din alte tari, in primul rind americani, pentru ca le-a adus valori romaneşti, europene si asiatice. Opera si biografia lui Eliade determina ambele atitudini. Trebuie, finalmente, subliniata nu numai valoarea lui Eliade, ci si succesul lui.

Nenumăratele traduceri in mai toate limbile mari ale lumii, distincţiile de Doctor Honoris Causa si de membru al mai tuturor universităţilor si academiilor de prestigiu, obiect de cercetare a zeci de cârti si teze de doctorat, Eliade demonstrează o „recepţie" de care nu s-a mai bucurat, cred, nici un alt roman, lorga a avut si el o prezenta academica internaţionala prestigioasa, Brancusi a fost in tot Occidentul cel puţin egalul lui Eliade, dar numai in arta, Eugen lonescu - in teatru si in viata publica franceza, Cioran - in anumite cercuri intelectuale. Poate am putea adaugă alte citeva nume romaneşti, de mai mica anvergura. Ei au, desigur, o indiscutabila valoare exemplara. Mircea Eliade se pare a se situa, totuşi, deasupra lor prin faptul ca a reunit influenta si admiraţie in mai multe lumi culturale simultan si că a ştiut sa reziste schimbării paradigmelor si conjuncturilor care i-au favorizat succesul iniţial.

Ne putem insa intreba daca, văzut dinspre România, dar tinind seama si de recunoaşterea lui internaţionala, Mircea Eliade nu are sau nu ar trebui sa aiba valoare de model pentru secolul al XX- lea, in acelaşi fel in care acordam acest credit lui Eminescu pentru secolul al XlX-lea - in ciuda recunoaşterii lui tirzii, parţiale si mai curind istorice in Europa - si lui Dimitrie Cantemir pentru secolul al XVII lea. Nu la fel ii privim pe Mircea Eliade. Daca ii acordam aceeaşi valoare exemplara, el poate inca deveni un model real in actualitate, nu ca idei - desigur, schimbătoare -, ci ca opera globala, tip de biografie, atitudini fundamentale si răsunet internaţional. Ele pot avea acea valoare de model care nu inseamna, cum spuneam la inceput, mimetism mărunt, ci indemn la creativitate.
sursa imaginii : humanitas.ro


Tag-uri: cultura, romania, model, traditie, renascentist, etnolog, sociolog, eseist, nuvelist, romancier, dramaturg



Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 07 December '07


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :