Povestirea La Ţigănci (Paris, 1959) face parte din literatura fantastică alături de alte lucrări beletristice precum: Un om mare (1952), Fata căpitanului (1955), Ghicitor în pietre (1959), Pe strada Mântuleasa (1967). La ţigănci şi Pe strada Mântuleasa sunt socotite capodopere ale genului.

Considerată de unii exegeţi povestire, de alţii nuvelă, La ţigănci a cunoscut o largă circulaţie: este tradusă în franceză (1966), maghiară (1976), germană (1978), olandeză (1972), cehă (1985). neogreacă (1988), engleză (1988), slovacă (1989).

In La ţigănci autorul evocă Bucureştiul deceniului al patrulea aflat într-o zi "sub un val de caniculă: "Cât putea vedea cu ochii, trotuarul era pustiu. Nu îndrăznea să privească cerul, dar simţea deasupra capului ace eaşi lumină albă, incandescentă, orbitoare, şi simţea văpaia fierbinte a străzii lovindu-l peste gură, peste obraji."
Eroul nuvelei, profesorul de pian Gavrilescu, ajunge, printr-o întâmplare, "la ţigănci", unde trăieşte experienţe neobişnuite.

Avem aici temele preferate ale prozei lui Eliade: ieşirea din timp, labirintul - o întrepătrundere între real şi fantastic. Povestirea are o construcţie geometrică; cele opt episoade sunt apreciate astfel de Sorin Alexandrescu: Real (I), Ireal (II,III,IV), Real (V,VI,VII), Ireal (VIII).

Se "parcurge un drum de la viaţă la moarte, de la profan la sacru" (M. Handoca) de către personajul principal. Episoadele nuvelei marchează mai întâi o discuţie banală într-un tramvai, într-o zi toridă, dar Gavrilescu, odată coborât din tramvai, simte o schimbare în manifestările sale, chiar dacă toate acestea se petrec în preajma grădinii ţigăncilor sau poate tocmai de aceea.

Episodul următor ne introduce "la ţigănci"; în acest spaţiu profesorul întâlneşte o "neaşteptată, nefirească răcoare". Deruta lui Gavrilescu sporeşte odată cu întâmpinarea de către o fată aflată acolo ca un cerber, dar mai ales la intrarea în bordei, unde o ţigancă, o grecoaică şi o evreică îl supun la o probă plină de mister: să le ghicească identitatea, încercări ratate. Rătăcirea prin labirint însoţit de fetele prinse în horă rămâne o scenă halucinantă:
"In clipa următoare, se simţi prins de mâini şi fetele începură să se învârtească în cerc, strigând şi şuierând, şi parcă vocile veneau de foate departe. - N-ai ghicit! N-ai ghicit! auzi el ca prin vis".

Reîntors printre ai săi, Gavrilescu, după ce peregrinase între real şi ireal, între vis şi imaginaţie, nu poate înţelege ceea ce i s-a întâmplat.

Este de sublinat tehnica literară folosită pentru a ţine eroul principal între cele două planuri. Gavrilescu este o "fire de artist", distrat, politicos până la exces, curios, îndrăgostit de "arta pură" şi obsedat de amintirea iubirii lui pentru visata Hildegard: "Domnişoarelor, exclamă patetic, eram tânăr, eram frumos şi aveam un suflet de artist! O fată abandonată îmi rupea inima. Am stat cu ea de vorbă, am încercat să o consolez. Aşa a început tragedia vieţii mele".

In Jurnal, la 5 martie 1968 Mircea Eliade notează referitor la nuvela La ţigănci: "Am impresia că nu s-a înţeles lucrul esenţial; povetirea aceasta nu simbolizează nimic, adică nu transformă realitatea imediată într-un cifru. Nuvela fundează o lume, un Univers idependent de geografia si sociologia Bucurestiului de prin anii 1930-l940",
"O primă caracteristică - subliniază Eugen Simion - a personajelor lui Eliade (cele din faza naraţiunii mitice) este următoarea: indivizi comuni intră fără voia lor în situaţii anormale şi, în faţa tuturor evidenţelor, continuă să creadă în normalitatea, coerenţa existenţei".

---

Tag-uri: mircea eliade, la tiganci, referat

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 25 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---